| = univers lichid | Maria Damian [10.Oct.05 15:10] |
| frumoase ginduri ela, cum m-am obisnuit deja, foarte sensibile si poetice. lirismul tau vorbeste aici, sub forma fragmentata, asa cum vin "gindurile", despre un univers heracliteic, organicizat, fiziologic, feminizat. si stiu ca elementul apa simbolizeaza femeia, astfel incit totul isi are rezonanta in tot (ar fi trebuit sa folosesc majuscule). bravo. muza blinda! | |
| = Maria | Ela Victoria Luca [10.Oct.05 17:10] |
| Vin gândurile, ca din oceanul etern, fără de care nu am fi fost să fim. Vin și ni se duc, revin, se întâlnesc pe marginea insulelor și curg mai departe. Semnul tău aici e fiindcă ai știut să culegi scoici de pe un țărm luminat. Mulțumesc. Ela | |
| = corăbier fără naufragii sortite | carmen mihaela visalon [10.Oct.05 23:46] |
| Ela, Chiar daca aerul este putin can dens, este frumos la tine in insule, cu vlastare de cuvant care cer sa devina VERS in 3 poezii de zile mari. "Acum port oceanul, cu tălpile uscate, în jurul genunchilor". ".. am atins nenumitul și ne-am răsucit chipurile spre incognito" "Mi-ai prins scoicile de glezne să le port nopțile cu înțelepciune" Pana atunci, daca tot e atat de senin vulcanul si au voie sa poposeasca si oamenii pierduti, fac si eu un popas inspirata de generozitatea invitatiei: "Mi-e dor să fiu insulă, aș putea să adăpostesc pribegii, nu mi-ar lipsi fecioarele cu ghirlande și nici oamenii pierduți. Și nici tu, corăbier fără naufragii sortite." | |
| = Carmen | Ela Victoria Luca [11.Oct.05 00:36] |
| Bun popas tu să ai, iubești oceanul, așa că inelele insulare îți vor deschide poarta focului. Aerul dens are nevoie acum de ceva ozon sau eter. Sau poate doar de o poartă a vântului. Mulțumesc, poți veni pe ce cărare îți priește. Ela | |
| = Lanțul de atoli | Magdalena Dale [11.Oct.05 12:58] |
| Pășind ușor printre rândurile tale descopăr lumina căreia îi este dor de a se arcui firesc după forma pământului, așteptând să fie despovărată de valuri cu tot ce cuprind ele. Pentru mine lanțul de atoli în culori de roșu și alb este alcătuit din poeziile tale și în călătoria ce mi-a fost dată pe ape mai mult sau mai puțin liniște, lanțul de atoli este un popas într-o lume a viselor frumoase. Ultima parte mi se pare o minunată dovadă a unui sentiment ce-și așteaptă împlinirea. Mi-e dor să fiu insulă, aș putea să adăpostesc pribegii, nu mi-ar lipsi fecioarele cu ghirlande și nici oamenii pierduți. Și nici tu, corăbier fără naufragii sortite. O vreme nu voi pleca în munți, aștept să culegi scoicile rămase, pietrele de lună, despovărată de valuri să încerc în mine pământul. Nu mai știu cum e să-l iubești, așa, ca pe o arcuire firească a luminii. Amintește-mi când vii, să pot fi aici, uneori iau forme neîntrupate. | |
| = Magdalena | Ela Victoria Luca [12.Oct.05 11:46] |
| Dinspre roș-albul inelelor de ape și pământ păstrează acele timpuri în care ceea ce se așterne în jurul gleznelor tale este autentic. Mulțumesc, aici ai luat din gânduri totul așa cum este. Până la final. Ela | |