| = avioane | Camelia Petre [08.Oct.05 17:47] |
| Dana se joaca frumos. Se joaca de-a cercul. Il rostogoleste de pamant pana se transforma intr-un ghemotoc de hartie. Apoi incepe sa ne numere...observ doua voci interioare, una care sta locului facand observatii cu privire la cei din jur si alta care are impresia ca discuta si chiar indruma personajele no 1, no... Pe de alta parte s-ar parea ca aceasta secventa nu se ridica la inaltimea intregii poezii, pare a fi o filosofie uzitata, cam explicita si usor plictisitoare: "se vând miracole la kilogram unii le așteaptă nu deranjați alții se bazează pe ele" La citirea finalului am avut o usoara tresarire, pe care n-am putut sa mi-o explic. E bun finalul! Intreaga poezie mi-a lasat senzatia de...avion. Una peste alta, un alt poem reusit de-al tau:) | |
| = ... | Dana Stanescu [08.Oct.05 21:38] |
| Da, Cami, ma joc. multam de trecere. Nu aud voci:). si pentru eventuale interpretari gresite, am ales sa scot niste versuri. | |
| = pastile | Camelia Petre [08.Oct.05 22:19] |
| dana, daca era ceva de scos, am mentionat acel pasaj...parerea mea. pastilele erau ok pentru cei care interpreteaza impersonal, deci corect, o poezie, si plus ca inainte puteam lega printesele de ceva, acum nu mi-a mai ramas nici un punct de sprijin...si vorbind despre asistente, intreaga imagine ma arunca in atmosfera unui spital. de acolo plonjeaza avioane de hartie cu pastile cu tot. deci, pls, lasa poezia cum era! nu cred ca foloseste nimeni pastilele alea din textul tau.:) | |
| = ... | Dana Stanescu [08.Oct.05 22:32] |
| da, Cami, e logic, pastile, sora medicala, spital, dedublarile, depersonalizarile, aluziile, numai ca atunci cand cineva ia totul literar si imi ureaza 'prieteneste' ceva legat de asta, ma enervez. poate le adaug, poate sterg de tot, vad eu maine. nu m-a suparat critica ta, stiu ca pasajul ala e un pic altfel... :) | |
| = (sweet spanish sweet spanish... doll) | Raul Huluban [11.Nov.05 15:28] |
| Texte care sa cuprinda atatea sensuri, intrari/iesiri, conotatii, montate pe un schelet autentic sunt rare, unui autor nu i se intampla frecvent sa scrie asa ceva. Textul nu face nici un fel de introducere sau pregatire pentru fondul acestuia in care sa anticipeze sau sa initieze - se intra direct in scena. Scrierea cuprinde elemente suprarealiste cat si absurde, iar daca sunt prea mari aceste afirmatii, voi spune doar ca halucinantul este fructificat in totalitate. Gatul ti se usca si involuntar, aflandu-te (pseudo-)captiv, mintea ti se intinde spre momentul in care you take those god damned pills. Ora este stiuta, 7, insa daca este seara sau dimineata, nu, fapt care doar aminteste de real, (!)neprovocandu-l. Urmeaza o serie de stari/mici evenimente, ancorate in real, suprareal ori absurd: se ajunge repede si elegant la cea de-a patra pastila, la un moment aiurit (cel al pilulei albastre) care devine granita intre evenimente, si o serie de alte intamplari fluide: imaginea asistentei, revenirea/licarirea constiintei (“fetele nu ar trebui…”), cat si viziunile/halucinatiile: printesa taraste ghiozdanul, urmate de incercarea de ancorare in real, si anume scaparea creioanelor. Sensul acestui vers iveste dedublarea (posibila sau deja efectuata) si trimiterea intr-o viziune in care se deseneaza –fie de catre protagonist, fie este doar jocul imaginatiei-. As renunta la un singur vers iar in rest nu as modifica nimic: “mâine oricum schimbăm locurile între noi” – este o voce care nu ar trebui sa se auda in text, dar este discutabila aceasta, mai ales intr-un text cu o asemenea tema. Luata ca propunere, este riscanta, trezeste cititorul si scutura atmosfera poemului; insa luata ca voce a unei voci din poem, este imaginatie curata, superb. Si doar versuri care mi-au placut: “îmi leg aripile la loc/ mă gândesc să zbor” este rostirea din fundal avand alte conotatii decat cele obisnuite –departandu-se de vis sau absurd- uluitor! Cat despre final, incheiat intr-un gest pe masura textului in sine, lasand loc multiplelor interpretari: miroase a absurd, sau am depasit ora 7?... This place feels so unfamiliar And yet I know it well I think I used to belong here But the only way I can tell Is that I miss you still And I cannot find you here You left me tattered and torn Just like that spanish doll. | |
| = (un)familiar | Dana Stanescu [11.Nov.05 18:27] |
| Eu sunt tare mandra acum dar nu de mine, sa stii. Uite ca cineva a fost pe aceeasi lungime de unda cu mine si... Ce bine e sa intalnesti oameni cu privire ce poate patrunde dincolo. Multumesc de comentariu si de versurile din final ce pot fi a clue to your own unraveling reading. | |