| = "Dar nu se stie, nu se stie pâna când" | Cristian Oravitan [07.Oct.05 10:48] |
| Vorba lui: "De-aceea te și-ntreb, Stăpâne A tot ce-i încă mărginit, După uitare, cum rămâne Cu partea mea de infinit?" | |
| = cred ca este o catalogare eronata!!! | Fanache Emil [08.Oct.05 00:29] |
| Buna ziua! Imi pare rau, dar acest text nu se poate incadra ca poezie.Sunt foarte curios, daca v-ar cere cineva(si eu va cer asta), care sunt argumentele pentru care acest text poate fi catalogat astfel? La o citire atenta nu se observa decat un text in proza, poate o povestire a unei intamplari cotidiene, iar punand textul in forma de versuri nu realizezi nici o poezie. Cu parere de rau, Ialin | |
| = părere | Paul Bogdan [08.Oct.05 14:23] |
| Care este definiția poeziei? De câtva timp o caut și nu o mai regăsesc adaptată la scrisul zilei de astăzi. Probabil că DEX-ul -sau oricare altă tipăritură cu pretenția de lexicar- ar trebui aruncat pe foc, dacă în bogăția sa și pretenția sa de coloană vertebrală a limbii române, nu mai este capabil să cuprindă în pântecele burtos definiția unui astfel de cuvânt. De ce este acest text poezie? De ce n-ar fi?! Îi lipsesc oare elementele constructive ale poeziei clasice? Asta-i altă treabă! Acest text este cuprins în paginile unui volum pe care l-am citit și despre care am vorbit cândva. Și, pentru că Marius își publică pe site poeziile din acel volum, am să spun în câteva cuvinte ce cred eu despre carte, așa, pentru posteritate. Poezia lui Marius Marian Șolea este cuvântul țăranului smuls din înțelepciunea nativă, încastrată în realitatea brută, și aruncat în tăvălugul vieții moderne, căpătând astfel o altfel de conștiință, spiritualizată pervers, ce luptă continuu pentru conservarea de sine. Obsesiile sale sunt timpul și lumina, inseparabile. Timp și spațiu luminat, împletite pe două coordonate ale evoluției spirituale. Timp și spațiu vertical, cunoașterea spiritualității divine prin revelație directă- timp și spațiu orizontal, cunoașterea spiritualității umane dobândite empiric. Blaga ar fi spus cu alte cuvinte cunoaștere „paradisiacă” și cunoaștere „luciferică”. Între aceste două dimensiuni, între aceste două feluri de cunoaștere pe care Marius Marian Șolea și le însușește, fără a respinge nici una dintre ele, autorul evoluează și ni se confesează în întreaga sa operă de până acum. La punctul zero, unde purcede la drum conștientul autorului, ni se face cunoscut copilul. Un copil amintit pe limba lui, o limbă primară, naivă, posesor al unei inteligențe veșnic flămânde, păstrător –prin voința autorului-confesiv- al valorilor de origine, limbaj și raționament. Dialogurile și situațiile descrise sunt delicioase, iar personajele – viața țăranului în diferitele sale ipostaze, cu toate că este un subiect considerat epuizat în literatura română - reușesc să readucă pe buze un zâmbet cunoscut de cititor de pe vremea când parcurgea dialogurile lui Preda, din poiana lui Iocan, sau dialogurile viclene din „Amintirile” lui Creangă. Continuându-și poezia, Marius Marian Șolea ne poartă prin tot ceea ce a acumulat până în momentul de față: prin femeia sa, mediile sociale cercetate, gândurile cotidiene puse în mișcare de fapte mai mult sau mai puțin importante și culminează cu raționamentele proprii sau cele cizelate de studiu despre divinitate, toate acestea parcurgând același traseu al progresiei, de data aceasta expresive, un drum sinuos și plăcut, ce începe cu regionalismul și se termină cu simbolul teologic. Care este pasul următor? Către ce se va îndrepta poezia lui Marius Marian Șolea? Greu de spus acum după ce am tras concluzia (proprie) că acesta a ajuns la desăvârșire poetică. Probabil că ascensiunile spirituale inerente ne vor surprinde de pe un alt plan. | |
| = Domnule Paul Bogdan, | Fanache Emil [08.Oct.05 16:58] |
| Nu vorbim despre un lucru care sa aiba in sine o definitie si nici macar de poezia clasica.Acest text nu este nici macar format din "versuri independente" sau ceva de genul asta.Aducand o suita de ingambamaente de la vers la vers, in absenta rimei si oricarei alte rigori poetice, aducand la cunostinta faptul ca textul e destul de amplu.Legat de opera domnului Marian Solea, nu pot decat sa am respect pentru aceasta si pentru gandirea domniei sale,DAR adevarul este ca acest text nu este o poezie.Nu exista nici macar urma de imagine poetica.Pur si simplu e narata o intamplare si sunt expuse impresiile interioare ale dansului.S-ar incadra mai degraba intr-o proza scurta, sau un fragment dintr-un jurnal, roman...orice altceva,dar acest text nu este si nu va fi niciodata poezie. Imi cer scuze daca parerea mea deranjeaza, dar argumentele sunt total impotriva acestui text. Cum am mai spus, legat de domnul Marian Solea si despre lucrarea lui... profund respect. In spernta ca indrazneala imi va fi iertata, Ialin | |
| = iar | Paul Bogdan [08.Oct.05 22:08] |
| Părerea dumitale nu deranjează, ci este perimată. Ceea ce am spus, și încă susțin, este faptul că poezia de astăzi nu mai are canoane. Iată o imagine poetică: "l-am găsit în biserica de la Belu, cum nu se poate de negru." Atâta vreme cât există fracturismul, alte curente și mișcări literare ce creează "poezii nonpoetice" (raportate la teoria clasică a noțiunii de poezie), dă-mi voie să consider acest text ca fiind poezie. Dacă următorul text este poate fi considerat poem, și o carte de bucate poate fi considerat poem: "Dumnezeu îl citește pe Nietzsche are dreptate- zice sunt întru totul de acord cu el Dumnezeu privește o emisiune religioasă la TV își aprinde o țigară vede icoane cu imaginile sale bărboase nu-i așa - zice vede cum predicatorul termină emisiunea și se masturbează privind o icoană un copil îl roagă pentru a primi un zece la biologie..." Fragment din "Dumnezeu îl citește pe Nietzsche" de Alexandru Vakulovski. Știți, Vakolovski, un tânăr lider de generație poetică. O să mă convingeți dacă reactualizați definiția poeziei. Nu reușesc unii critici dar poate reușiți dumneavoastră. Vă rog aceasta deoarece un răspuns m-ar lumina și pe mine în ceața "creaționistă" ce mă înconjoară. | |
| = Poate intr-o zi... | Fanache Emil [08.Oct.05 22:22] |
| Domnule Paul Bogdan, nu vorbesc de un canon,dar cel putin prin forma textul are ceva poetic.Are o oarecare sonoritate, ceea ce nu se intampla in cazul domnului Marian Solea . Despre continut... nu cred ca are rost sa discut.Este evident ca nu merita.. Si dumneavoastra ati surprins o imagine cel putin irelevanta pentru a o considera poetica, o sintagma care nu poate fi altveva decat un superlativ stilistic calitativ intr-un text in proza.Exista poezia in forma clasica de sute de ani, am modernizat-o putin, am schimbat-o chiar foarte mult renuntand la o sumedenie de rigori, am schimbat chiar prea multe.Nu spun ca exista o limita clara intre poezie si proza(in ultimul timp), si daca exsista curente literare o multime nu inseamna ca sunt si bune... Sunt ca un virus pe un computer sau daca vreti ca muzica proasta, si trebuie ca cineva sa faca o alegere.(nu e cazul acestui text, aici fiind vorba doar de faptul ca e cam...proza). Sincer... un raspuns clar nu pot sa va dau, dar cred ca ar trebui sa apreciem mai bine un text... Si, oricum nu inteleg, textul ar fi foarte bun ca proza(ceea ce sustin in continuare ca este).Incercati va rog sa renuntati la forma aceasta transpusa in versuri si cititi-l apoi, si veti vedea poate ceea ce vad si eu... un text in proza. p.s. Va rog sa va adresati la persoana a doua fara vreun pronume de politete sau ceva pentru ca am doar 19 ani... In speranta ca intr-o zi va exista si o delimitare clara, Ialin | |
| = dialog | Paul Bogdan [08.Oct.05 22:52] |
| Vă înțeleg nedumerirea, eu sunt un conservator în ale poeziei bulversat de forma sa actuală. Am 37 de ani. Mă adresez astfel deoarece dialogul civilizat impune respect. Să auzim de bine! | |
| = reactia... | Fanache Emil [08.Oct.05 23:09] |
| Ma bucur ca intelegeti... Dar, stiti... nu este de-ajuns sa observam, ar trebui sa si facem ceva.Este daca vreti o reactie.Din cate stiu eu simbolismul a aparut ca o reactie la adresa romantismului si cred ca ar fi foarte firesc (scuzati constructia), ca cineva sa aiba o reactie la tendinta de pierdere a versului in sine. Legat de adresare... apreciez ! Cu stima, Ialin | |
| = cronica? | DoDu [09.Oct.05 03:28] |
| Ma bucur ca s-a iscat aceasta problema despre ce este sau ce nu este poezie. La unul din concursurile de pe agonia.ro am trimis si eu un text care a fost refuzat pe motiv ca e proza si nu poezie. Pana la urma, daca textul de mai sus se poate recita, e poezie. Din punctul meu de vedere, problema ar trebui pusa putin diferit. Daca textul e (nu poezie), ci literatura. Mie mi se pare mai mult o cronica, un articol, o relatare pe alocuri seaca, pe alocuri literaturizata pe ici pe colo. O sa mai citesc cateva "bucati" si poate imi voi forma o idee mai clara | |
| = DoDu... | Fanache Emil [09.Oct.05 09:38] |
| Ce ati spus acum indica ceea ce am spus si eu mai sus, anume absenta imaginilor poetice.Din celalalt punct de vedere, sa se numeasca poezie daca se poate recita, este cel putin absurd.E ca si cum ai spune ca daca intr-o carte sunt niste retete alimentare atunci ea e carte de bucate neavand vreo importanta ca aolo poate cineva pune sare in miere sau fara a conta ca are poate doar doua pagini... Ialin | |
| = poezie sau nu... | Cristian Oravitan [12.Oct.05 12:24] |
| poate ca autorul isi traieste amintirile cu George Tarnea ca pe o poezie; de unde si vorba "cutare lucru e o poezie, nu altceva", ruda prin alianta cu mult mai des folositele "marfa", "cool", "parfum", "giugiuc"; totu'i relativ; parerea mea... | |