| = Sinele neîmplînzit vine din zona | Ionuț Georgescu [04.Jul.25 12:32] |
| lui Sartre: existența este terifiantă, indigestă și ireparabilă. Sinele poate fi povestit, nu poate fi analizat conceptual Nu e destin, nu e acțiune- "când încetezi să-ți mai împarți esența în explicații, inima — acea cameră de ecou a sinelui neglijat". Foarte frumoasă lecție de existențialism | |
| = Multumesc frumos pentru gândul bun. | Erika Eugenia Keller [04.Jul.25 14:12] |
| Mulțumesc mult pentru perspectiva ta! Mi se pare fascinant cum ai surprins legătura dintre existențialism și esența sinelui. Ai dreptate, poate că poemul meu ar avea nevoie de mai multă profunzime în acest sens — deși, până la urmă, e un poem, nu un eseu de psihologie. Apreciez că mi-ai împărtășit gândurile tale. | |
| = Poemul tău are foarte multă profunzime, | Ionuț Georgescu [04.Jul.25 15:52] |
| poate de aceea unii îl evită și găsesc alibiul chestiilor care doar induc senzația de poezie, o poantă la sfârșit, un calambur, asocieri de cuvinte care dau o metaforă crăpată etc. "privirea mea, verticală, fără decorații, devine o vizieră de sticlă cu memorie" Nu mi se pare potrivit cuvântul "vizieră", poate "fereastră cu memorie" ar ajuta. Tu decizi. | |
| = Recunoștința pentru cuvintele frumoase! | Erika Eugenia Keller [04.Jul.25 16:04] |
| Da, ai dreptate. Il voi modifica dar nu acum. Am o perioada de lucru mai intensa. Am promis ca voi modifica mai multe poeme si eu imi tin intotdeauna promisiunile insa imi trebuie ragaz si muză. Poeziile mele traiesc prin ochii celor ce le citesc de aceea sunt de acord sa le modific, sa le imbunatatesc, sa ajunga la suflet din sulfet. | |
| = frumos, Erika, | Ottilia Ardeleanu [04.Jul.25 16:57] |
| totuși, cred că poezia nu e totuna cu filosofia, ci este ceva și mai aproape de sublet, un frumos care se desfășoară în cuvinte de te fac să transpiri, să nu-ți mai găsești locul, să te scoată în afara ta ca la o cafea la nisip, savuroasă... ceva natural. este un discurs prea căutat, așa mi se pare mie, poate nu este compatibil cu ceea ce ai vrut să exprimi. oricum, îți admir munca. | |
| = M-ai pus pe gânduri în sensul bun | Erika Eugenia Keller [04.Jul.25 17:56] |
| Waw, Ottillia, adică poezie cu băț în fund | |
| = Multumesc pentru sinceritate, ma ajuta | Erika Eugenia Keller [04.Jul.25 17:58] |
| Waw,Ottillia, adică poezie cu băț în fund, sincer eu sunt recunoscătoare pentru că ai citit cu atenție și mi - ai spus exact ce ai simțit. Observația ta despre naturalețe și emoție m-a pus pe gânduri și vreau să lucrez mai mult la asta. Mulțumesc că îmi ești alături! | |
| = Scuze | Erika Eugenia Keller [04.Jul.25 18:04] |
| Scriu perioada acesta comentariile mai mult de pe telefon din cauza unei intervenții chirurgicale, de aceea a apărut mesajul trunchiat. Mulțumesc frumos pentru feedback și sper ca îmi sunt acceptate scuzele. | |
| + Emoție reținută, dar profundă | Amanda Spulber [09.Jul.25 01:48] |
| Ultima strofă îmi place mult. Pentru mine, ea singură este poezie. Nu vreau să induc nimic contradictoriu. Vreau doar să spun că simt felul reținut (până la limita reprimării) în care curge discursul. De fapt, reprimarea (delicată și incompletă) se face prin intelectualizare. E o sfială până la limita detașării, a unei răceli prin care totuși radiază acea liniște din interior. Aș zice că „vizieră" este un termen potrivit fiindcă e vorba de un obiect care asigură protecție și vizibilitate. Ochii sunt oglinda sau fereastra sufletului, dar tot prin intermediul privirii putem să chemăm sau să respingem. Discursul evoluează de la exterior spre interior. E un discurs al neadaptării (în aparență), al barierelor ridicate pentru protecție. Sinele s-ar vrea îmblânzit precum vulpea din Micul Prinț. Și fiindcă nu reușește să trăiască această experiență se retrage într-o liniște sonoră, în contrast cu „anxietatea fonetică". Nu e nou oximoronul, dar mi se pare potrivit cu descrierea solitudinii. O stare imperfectă, dar necesară pentru a recâștiga echilibrul. | |
| = Strălucește steluța ta | Erika Eugenia Keller [09.Jul.25 02:10] |
| Amanda, noi doua, vara nu dormim. Îți mulțumesc pentru această lectură atât de atentă și subtilă. Ai surprins nu doar esența ultimei strofe, ci și tensiunile fragile care stau la baza întregii poezii. Da, e acolo o reținere conștientă, o protecție prin gând, o vizieră între mine și lume — exact cum ai spus — prin care totuși se strecoară un dor de apropiere. M-a emoționat profund interpretarea ta, mai ales referirea la vulpea din Micul Prinț. E o singurătate care nu fuge de lume, ci o așteaptă, poate. Iar liniștea aceea sonoră este într-adevăr, un spațiu de regăsire. Mulțumesc, steaua ta a luminat poemul dinspre cititor spre autor. Zi răcoroasă sa avem și ne reintalnim la ora 20. | |