| = Cum știi că un text este bun: | Rareș Gireadă [30.Mar.25 20:31] |
| este scris într-un stil pe care nu îl aplauzi și totuși nu îi poți da mai puțin de 10. Foarte frumoasă trecerea de la perceperea conturată a realității (specifică, cred, tinereții) la un tot nostalgic, cețos, care te ține cu un pas în urmă, în timp ce vremea trecere fără băgare de seamă. "Culoarea duminicilor" se referă, presupun, la momentele seminicative din viață, sfinte pentru cel care le-a trăit, intervenind și cifra 7. "poate undeva în lume cineva mă visa" -- un "vis într-un vis", după cum ar spune Poe? Oricum, versul meu preferat rămâne "pielea mea îndrăgostită a împlinit ani și riduri", fiindcă, din punctul meu de vedere, suprinde cel mai bine ideea de trecere a timpului, care, percepută sau nu, cu siguranță lasă urme. Cât privește finalul, spun doar atât: Tempus edax rerum! Numai de bine! | |
| + - cine ştie - | Adrian A. Agheorghesei [31.Mar.25 01:08] |
| E un autor pe care-l simt aproape de ani şi ani. Fără să ne datorăm nimic. Poate doar versuri. Aş putea aduce reproşuri textului, dar ele (reproşurile) nu s-ar apropia măcar de gingăşia, subtilitatea şi precizia versurilor. Iar acestea - gingăşia, subt... sunt argumentele mele pentreu stelută. La o adică, pot dezvolta, dar nimănui nu o să-i pese. E un text pe care eu îl bag în zona aia "şi eu puteam să-l scriu". Aici "poate undeva în lume cineva mă visa dar corpul meu gânditor era mereu cu o clipă în urma mea - e ceva. Totuşi e ceva. Poate că totuşi e poezie. Poate că e un popas de gând, poate o cireadă de vacă... Cine ştie. Bun! | |
| = am lipsit o vreme, | Nuta Craciun [07.Apr.25 11:24] |
| și întorcându-mă, căci niciodată nu pot pleca de tot (și nici nu intenționez să fac asta), am găsit aceste bucurii răsfirate sub textul meu, bucurii care mi-au amintit că încă trăiesc în lumea poveștilor, că ele încă se scriu în jurul meu cu mâna elor care citesc și lasă semne atât de generoase. Mulțumiri, Rares Gireadă și Adrian A.Agheorghesei! | |