| = Soluția pe scurt, | Ionuț Georgescu [06.Dec.23 14:41] |
| se ia o zi ploioasă, într-un spațiu clar, măsurabil, chiar repetabil și o femeie victimă a excesului indeciziei și al rămânerii între cvasiexistență şi neant, imposibil să nu iasă un poem | |
| = Profund... | Emilian Lican [06.Dec.23 14:49] |
| ,,ca să te descompună și să te recompună la loc precum sticla colorată din caleidoscop," Când eram mic mă uitam într-un fel de ochean, cumpărat doar de la țigani, din piața aia comunistă în care de la ei mai putea cumpăra ceva valoros pentru suflet... Cu bucuria lecturii! | |
| + Notiță de lectură | George Pașa [06.Dec.23 15:40] |
| Imaginea asta din incipit, „sper să ți se vadă licuricii de la cota minus 2544”, ca un fel de reflectare a vârfului Moldoveanu în adâncuri, mă trimite - nu întâmplător, la o vorbă mult mai simplă din popor (de fapt, un fel de blestem): „Du-te în fundul pământului!” Poate spun prostii, însă, văd aici un fel de femeie poezie, la fel ca la N. Stănescu, spre exemplu. Asta numai dacă mă gândesc la „victima benevolă”, un fel de „bărbat-dagheroptip” care „descompune și recompune” obiectul adorației, într-un fel de cameră obscură, astfel încât imaginea reflectată să străbată de acolo, de la „douăzeci de mii de leghe sub mări”. Iar omul-spoiler” ar putea să o ajute să zboare de acolo de unde spuneam. Glumesc, dar nu prea. Mi-a plăcut textul acesta și îl rog pe autor și pe colegii mei să mă ierte dacă am dat cu „gălbioara de la Moara” după el (textul). | |
| = . | George Pașa [06.Dec.23 15:57] |
| Și totuși, cu scuzele de rigoare pentru interpretarea aceasta, de care nu mă dezic. Am recitit mai cu atenție titlul (mă mie că am trecut așa ușor peste el) și văd că subiectul textului ar putea fi unul în care ficțiunea nu eludează realul, adică o tragedie evitată . Totuși, ficționalul, ca în orice text poetic, a primat în analiza mea. | |
| = George, mă simt foarte dator să îți răspund, | BogdanGeana [06.Dec.23 16:26] |
| de regulă mă feresc ca &*(^%&(* de tămâie să îmi explic „accidentele”, dar, aici s-au întâmplat următoarele lucruri. 1. aveam cunoștință de o divergență de opinie legată de faptul că chihlimbarul de Aluniș (Buzău) ar fi tămâie. În realitate nu este, numai că tradiția noastră le asimilează. 2. persoana, ființa, făptura este pur iluzorică: „un deliciu pentru bărbatul care s-ar ”. Condițional-optativ, știm sigur că deocamdată nu se întâmplă nimic. Și nici mai departe: „o reconstituire pe aeroportul metropolitan de lângă burbank”. Ei bine, aici am spart pânza ecranului de cinema și am intrat în... Casablanca. Finalul în ploaie cu Bergman și Bogart nu a fost filmat la Cairo ci pe Aeroportul Metropolitan din apropiere de Burbank, nu i-am reținut niciodată numele. 3. aici e o sinucidere: „(omul) gata să îți ofere a doua șansă fără să îți ceară în schimb”. A doua șansă înseamnă anihilarea mea totală, omul-spoiler, nu? 4. inițiat am vrut ca titlul să dea puțin din casă. Dagherotipul nu se poate obține fără argint, în dihotomie cu tămâia, solul. „Diamonds and rust”, piesă scrisă de Joan Baez, cu trimiteri clare la relația ei cu Bob Dylan, a fost alegerea mea pentru titlu. Iar aici am oscilat între: „We both know what memories can bring They bring diamonds and rust” și „Speaking strictly for me We both could have died then and there”. Am ales strofele din urmă, pe care le-am tradus. Și cum sunt un mare pasionat de Dylan, care își cântă iubirile pierdute argumentând că e normal să le ajute să îl părăsească, pentru că este un companion nociv, inconștient a ieșit ceea ce am postat. Un exercițiu de lașitate și de imaginație: cum ar fi fost dacă... Și da, ai dreptate în ambele impostaze: este Moldoveanu, mai mult de atât nu se poate, cum, la fel de bine mai jos decât sub o șapă de beton (poate funerară, nu știu, de cavou) nu se poate. Și da, în acele secunde de cutremur efectiv, poți descompune și recompune o persoană, ca de altfel în orice alte situații limite. Am cheia, am toate, CHIAR TOATE, permutările caleidoscopului, dar nu am ce face cu ele. Mulțumesc mult de trecere și de empatie, sper că nu te-am obosit și nici că nu te-am încărcat prea mult soluțiile tale. | |