| = și-am fost și sunt | Stanica Ilie Viorel [02.Dec.23 14:45] |
| și-am fost copil, ce lume de cristal! adolescent am fost, ce mai vulcan! îndrăgostit apoi, martor pulsul și curcubeul! părinte... atunci mă-nlocuiam! azi sunt cuminte, puțin trist... "mai întoarce, doamne, roata să-mi mai văd, o dată, soarta..." | |
| + îmi place | Liviu-Ioan Muresan [02.Dec.23 16:36] |
| expunerea, calmă, corespunzătoare timpului actual, al înțelepciunii. Nu e neapărat nostalgie, cît înțelegere și resemnare, dar și o speranță ascunsă printre cuvinte. Pentru că picătura trăiește odată cu oceanul și se autoidentifică. Limbajul e poetic, chiar dacă ați încadrat-o la gînduri personale, pentru că transmite emoții pliate pe starea cititorului. De revenit pe acest text în stări diferite pentru înțelegeri diferite, mă adresez cititorilor. | |
| + Pașa, | Maria Mitea [02.Dec.23 16:52] |
| și mie mi-aplăcut mersul ăsta tip til, pe vârfuri, ți-ai pus sufletul aici, nu mintea, deși ai avut o mică tentativă, :) | |
| = Viorele, Mario, domnule Mureșan, | Pasa [03.Dec.23 09:47] |
| Vă mulțumesc mult pentru semnele voastre de lectură. Am modificat unele versuri, în special incipitul și finalul, astfel încât să fie, nu doar să pară poezie. Cred că acum vă place mai mult. Vocea de aici nu e una nemaipomenită, dar e vocea mea și o iubesc. (!) | |
| = vocea în scimbare, | Miclăuș Silvestru [03.Dec.23 10:19] |
| evoluția ei până la momentul... clarificării, stabilizării! Dacă ai fi practicat muzica vocală, d-le George,... s-ar fi constatat stabilizarea mult mai devreme (17 - 20 ani). Textul este o trecere în revistă a „etapelor evoluției vocii bărbătești” poetizată, marcând și... apogeul: „Vocea de aici e bună și pentru dureri neștiute.”!!! Interpretarea mea posibil să nu fie tocmai potrivită... viziunii autorului și cititorilor. Fiecare dintre noi... cu păreri personale!!! Lecturat cu plăcere. Duminică plăcută, tuturor! | |
| = Domnule Miclăuș, | George Pașa [03.Dec.23 10:36] |
| M-am amuzat puțin când ați spus despre „stabilizarea vocii”. Sigur, am lăsat voit ambiguitatea. În școală am făcut parte din cor pentru o perioadă scurtă, în clasa a V-a, până am cântat voit fals, ca să fiu scos, că nu mai aveam timp pentru citit și învățat. Printr-a opta, domnul profesor și-a dat seama că l-am păcălit. Cam târziu! De schimbarea vocii nu am cum să nu știu, mai ales că am fost profesor, actualmente pensionar. În plus, dezvălui un secret: timp de trei ani am avut în completare ore de muzică. Vocile poetice sunt multiple, chiar la aceeași persoană. Oricum, ceva stabil există de mai mult timp în ceea ce scriu, în ciuda diverselor forme artistice pe care le-am exersat: vers clasic, verslibrismul. Vă mulțumesc pentru semnul de lectură! | |
| = Merge perfect | BogdanGeana [03.Dec.23 14:28] |
| pe Simfonia 2 de Mahler, cunoscuta si drept Simfonia invierii. Poemul tau mi se infatiseaza ca o placa de circuite integrate in epura, care treptat se activeaza, colorandu-se, scotand fum frumos mirositor si emitand diverse cuvinte. E ceea ce imi place sa spun ca ar fi "suprarealism imblanzit putin". Felicitari! | |
| = Bogdane, | Pasa [03.Dec.23 18:13] |
| Am ascultat, după ce mi-ai scris aici, „Simfonia a doua” de Gustav Mahler. Mai potrivită versurilor de față mi s-a părut partea a III-a, liniștită și curgătoare, deși preferată spiritului meu este prima parte.. Am căutat să văd cine a spus despre „suprarealismul îmblânzit” (bănuiam că e vorba de Gellu Naum) și am citit articolul lui Tudorel Urian din „Viața româneadcă” (nu îl mai citisem). Cât despre ceea ce zici aici cu „placa de circuite integrate in epura, care treptat se activeaza, colorandu-se, scotand fum frumos mirositor si emitand diverse cuvinte”, constat că formularea ta surprinzătoare deschide multiple interpretări, una chiar amuzantă: trimiterea, cumva, la „audițiile colorate” (poate nu degeaba m-ai trimis să ascult Mahler); relația cu „dereglarea simțurilor” la Rimbaud; activarea unor beculețe ale minții (aici mi-aduc aminte, cu haz, de niște versuri de-ale mele din „ars buleftrica”: „un beculeț se-aprinde în cămara minții/ și-o i-lu-mi-nea-mă”); chiar trimiterea la AI (dar nu cred că este capabil de asemenea versuri); eventual, niște lămpi care îi filează poetului! (mai nou, circuite) etc. Îți mulțumesc mult pentru apreciere și pentru audiția sugerată! | |
| = Vocea | Emilian Lican [04.Dec.23 19:18] |
| Vocea sau vocile , sau titlul original al autorului mă duc către o introspecție pornind de la: ,,că doar trebuia ceva timp să se acumuleze poveștile. A urmat una pe care se băteau copilul și adultul, " Este aceea voce adolescentină spre maturitate, cred că poetică în care se inițiață din cristalul naiv un diamant încă nedefinit... Cred eu, cum mai cred că repede mai trec toate vocile iar diamantul începe să se șlefuiască singur sau cu ajutorul celor asemeni lui și... ,,O voce care s-a regăsit, mai întâi, în culoare, înlocuită treptat de altele mai mult sau mai puțin întâmplătoare." Întrebarea mea este dacă chiar se vor pierde aceste voci finisate de timpul lor în timpul viitoarelor generații lirice... Oare va ma fi lirică? Am comentat cu plăcerea lecturii! | |
| = Emiliane, | George Pașa [05.Dec.23 16:33] |
| Îmi place comentariul tău fiindcă este unul aplicat pe text. În ceea ce privește întrebarea ta, nu cred că este retorică. Lirismul nu va dispărea, chiar dacă, momentan, este într-un con de umbră. Bine, viitorul ne poate rezerva și altceva. Îți mulțumesc pentru comentariu! | |