| = Lumea este, cu adevărat, diversă... | Iulia Elize [17.Nov.23 16:57] |
| E interesant de perceput un asemenea volum, poate ar trece bine la copiii care au un deficit emoțional prin viețile lor, o anumită refulare, poate fi necesară, în acele cazuri, nu mă pricep la percepția infantilă. În rest, nu știu. Poate, câteodată nu e bine să duci copilul prea devreme la psiholog, pentru că e mic, și îi explici cu blândețe. În tristețea unor copii, poate e ok o asemenea carte, dacă nu e prea exagerantă, erau niște piese îmi aduc aminte de empatie, cu tot felul de emoticonuri, dar poate, cum spuneam nu asta e soluția, pentru că poate dezechilibra. Ca să nu se alunece într-un fel de dezechilibru mai târziu, sau chiar mai devreme. Poate, nu aceasta este soluția. Atunci de ce să citim această carte, cui îi este ea destinată. De ce însă să citim o asemenea carte, noi, scriitorii, pentru experimentarea diversității. Sau cel puțin așa mi-am dat seama eu. E foarte în regulă să vezi o altă optică, să vezi că lumea e lată și diversă în modalități de exprimare. Eu aș citi-o, numai ca să văd o altă otică, din curiozitate intelectuală. Mi-aș da seama după ce aș constata litera cărții, în ce măsură se situează conceptual. Dacă e însă carte de nuia, să rămână pentru adulții mai curioși, numai. | |
| + Stea... | Iulia Elize [17.Nov.23 16:58] |
| Las stea ca să o cumpere în genere adulții și copiii, dar numai cei de după o anumită vârstă, și numai la îndrumarea obiectivității. Revenind, articolul e scris cu măiestrie. | |
| = Iulia :) | Emilian Lican [17.Nov.23 17:50] |
| Apreciez că după o oarecare gândire te-ai hotărât: Pentru stea! Respect: Textul și steaua iuliei sunt meritate! Totuși hai cu Sportul Studențesc! | |
| + Subiect sau literatură | emilian valeriu pal [17.Nov.23 19:15] |
| Personal nu am citit cartea respectivă, nici altceva scris de distinsa autoare. Însă, de-a lungul timpului, pe diverse rețele de socializare am văzut-o intens promovată de tot felul de scriitori sau influenceri. Și astfel de chestii pentru minte au exact efectul invers: în fața unei promovări excesive și fără discernământ, fug de rup pământul când văd cartea respectivă. Dar altceva vreau sa subliniez aici. Am vrut s-o fac mai demult, sub alte articole, dar acum cred că e timpul. Din punctul meu de vedere, un astfel de articol ar putea acoperi excelent un segment care în ziua de azi e un fel de transgender, și anume cronica autentică, pe care mulți o confundă cu recenzia sau critica. Din punctul meu de vedere, cam așa ar trebui să arate o cronică: subiectivă, implicată, incisivă, și fără dulcegării gratuite sau călduțe de teama de a nu supăra vreun autor. Și, poate cel mai important lucru, ridică un semn de întrebare cu privire la ceea ce citim și cum citim: subiecte sau literatură? | |
| = Părere... | Iulia Elize [17.Nov.23 19:40] |
| Emilian, câteodată, dacă e ceva foarte diferit, de ceea ce se scrie de obicei, se merge și pe subiect... (Bănuind, ca bază, că de pildă calitatea nu face totuși de rușine...) | |
| = Dragă Iulia, | BogdanGeana [18.Nov.23 13:52] |
| apreciez și respect foarte mult dilematica ta, căreia ar merita să i se aloce un întreg ciclu care să definească pre-destinarea unor anumite cărți. Dincolo de asta, ceea ce prezinți tu este cu atât mai profund și spațial și pentru că este construit în baza unei estetici semantice pe care o stăpânești cum trebuie. Teoretic, îmi place să savurez înțelesul spuselor tale și să mă mulțumesc să îți răspund că toate întrebările tale sunt retorice. Deși nu este așa. Și am să-ți răspund în termeni practici. Cartea aceasta a ajuns deja la a treia ediție, hardcover, de o calitate care face invidios tot Poliromul și Humanitasul împreună. Sunt lejerități pe care editura dar și autoarea și le pot permite, datorită mecanicii care o guvernează. Deși nu este neapărat în manual, cartea de debut a Adinei Popescu este literatură recomandată (recomandată spre a fi obligatorie!!!) La anticariate nu o vei găsi, probabil că epuizată fiind va fi reeditată la anul, înainte de începerea școlii. Prin urmare,o spun cu toată franchețea, vorbim aici de o ingenioasă schemă financiară. Acum nu mai rămâne decât să lămurim dacă e doar o găină cu ouă de aur, sau chiar deține valoare literară. Eu, după cum ai înțeles și din ton, înclin să cred că nu are nicio legătură cu literatura. Categoric nici nu și-a propus asta, supraconștientizându-și rolul apotropaic. Adina Popescu relatează sec, de teamă că orice asociere sau intervenție scriitoricească ar putea modifica cursul vieții. Cartea ei aduce mai degrabă cu o pagină de proces verbal, seamănă mai mult cu o dare de seamă, decât cu o invitație de călătorie. La drept vorbind nici nu ar avea cum să te facă să vrei să fii Adinuța, cine ar avea curajul să recunoască că vrea să se identifice cu eroina cărții acesteia? Până la urmă o parte dintre noi suntem și am învățat să fim ipocriți, iar cealaltă parte nu. Problema e că umanitatea și-a făcut un scop în sine să îi pună la stâlpul infamiei pe cei care sunt ieșiți din rând. Pe cei ca Adinuța, răi cu animalele, interesați și profitori cu toți colegii ei. E și asta o tipologie umană, pe care, până la urmă am face bine să o acceptăm. Lipsa de empatie și deficitul emoțional există pe lume (așa cum spui și tu) chiar dacă nu ne place. Însă aceste lucruri nu au nimic cu scriitura frumoasă. Merg într-un jurnal, sunt ideale pentru caracterul documentar... De ce însă ne-am încuraja copiii să citească așa ceva? Asta nu pricep nici eu. Chiar dacă ar fi fost numai pentru valorile morale conținute, și tot nu ar fi existat niciun motiv de a o recomanda. Și atunci ajungem să ne întrebăm dacă am fi putut recomanda altceva în locul ei, pentru școlarii de peste 12 ani. Eu zic că „Băiuțeii” lui Filip și Matei Florian este marele perdant. Asta ca să vorbim în termeni contemporani. Înțeleg și susțin feminismul, însă nu cu orice preț. P.S: Sper ca săptămâna viitoare să îți trimit cartea! | |
| = Impresii... | Iulia Elize [18.Nov.23 14:02] |
| Am dat și eu, un search ieri pe google, după carte, este încă în vânzare, așa că mi-o pot și procura, dacă vreau, și eu, nu e musai să mi-o trimiți, cred. M-am uitat, este o carte copertată, ele sunt mai scumpe, de obicei, decât media, în mediile de carte, și ale mele sunt mai scumpe pe care le am în vânzare, a ei e sub 40 de ron, deci nu bate cu un preț mare, DAR, din câte îmi aduc aminte cartea Adinei este de numai 120 de pagini, așa am văzut, eu zic la o carte atât de mică, dacă nu îi pui niște coperte serioase, zici că abia ai scos și tu ceva... Bogdan, cartea este subțirică, chiar și pentru o carte de povestiri, dar am văzut că autoarea are mână de scriitoare, publicând și prin Dilema Veche. Eu de Matei Florian am citit ”Și Hams și Regretel”, altă carte, nu prea, ar fi fost drăguț. Eu în locul dânsei m-aș fi înhămat la un roman mai mare, altfel dacă îl ții mic, musai hardcover. :) Despre conținut, curioșii? În rest, copii nu prea am. | |
| = Emilian Valeriu Pal | BogdanGeana [18.Nov.23 16:23] |
| Mersi mult de vorbe, gândim la fel! Despre păreri pe marginea cărților, hai să pornim de la conceptul de fusion, și nu de transgender, pentru că, recunosc, am o problemă cu paternitatea celor doi termeni. Consider că o părere sinceră nu poate exista în absența unei cronici fusion (ieșim din orice concept de gen până la anulare), în care, autorul să aibă libertatea de a alege când e de râs și când e de plâns, pentru a transmite cititorului său codul și nu doar o impresie sau o sugestie concretă. De asemenea, cred că cel mai bun catalizator de lectură este o astfel de cronică, pentru că, fie ea cât ar fi de subiectivă, dacă este scrisă cum trebuie îți va trezi suficientă curiozitate cât să dai buzna și să cumperi cartea. Și totuși nu ăsta a fost scopul meu, când am scris despre cartea Adinei Popescu. :) Fără valoare literară, cartea ei este aproape predestinată să se afle anual în jumătatea de sus a vânzărilor de carte de la noi, iar asta datorită poziției privilegiate de care se bucură, în boxele manualelor de limbă și literatură română pentru clasa a VII-a. Când am scris ceea ce am scris am vrut ca pornind de la acest volum să îi extrag ADN-ul, după propriile mele stringențe, după propriul meu aparat estetic. Dacă am reușit, sunt cu adevărat copleșit. Pentru că am obosit să citesc elogii plate, locuri comune care pot fi folosite ca pattern la multe alte scriituri de gen, cu care unii și alții se laudă, ba le mai și trec în CV. Ăsta este motivul pentru care eu le refuz, împreună cu participările la concursuri. E garanția mea pentru o bună sănătate mintală, pe câmpiile elizee ale literaturi. Cred că îți pot da un oarecare răspuns la ultima ta întrebare, și o voi face tot cu argumente cinematografice, simțindu-mă și aici destul de acasă. Eu nu mă plictisesc la un scenariu anamnetic de film, de sondare.sau de introspecție. Mi-au plăcut în egală măsură scenariile la „Locke” filmul și scenariul lui Steven Knight, „Der Himmel über Berlin”, de Wenders, Handke și Reitinger, „Festen”, de Vintenberg și Rukov sau „SieraNevada” sau „Aurora” de Cristi Puiu. Niciunul nu putem spune că face paradă de un subiect cu meandre sau cu suprapuneri ideatice, însă toate sunt caracterizate prin asumare. Autorul e gata să moară pentru a-și susține plictiseala prezentată. Și de aici restul nu poate fi decât capodoperă. Nu însă aceeași este situația dacă te urci pe o sârmă și de la capătul ei strigi: „cam așa aș merge până la jumătate, cam așa până la capăt, acum vă mulțumesc, la revedere!” Și lumea te aplaudă pentru că nu știau că există scări atât de înalte. Deci da, nu găsesc nimic de respectat în cartea Adinei Popescu, nimic de respectat dincolo de marketing și de abilitatea de a o face etern și constant publicabilă, din motive de acceptare în programa școlară. | |