| = las semn | Stanica Ilie Viorel [13.Nov.23 21:51] |
| aș propune astfel: “continent lângă continent oceanic plângându-se rostogolindu-se murind în sine” roua din noi, ori lacrima din iarbă aceasta este o nouă dimineață multe simboluri în poemul tău de la prudența cu care se gustă strop de primăvară, pe îndelete, fără vreo grabă (și aș spune: mai știi când deschideam fereastra să înghițim primăvara toată?) la linia marcată de stabilopozi, adăpost de inutil ( și aș spune: corabia mea o purtam departe de țărm, nu era val care să îi stea în cale) și până la viața aceea, urbană, a noastră, întreagă ori, pe parte de suflet unde, ca o amprentă, se poartă iubirea ce ne rămâne, de fapt? uite! roua și lacrimile | |
| = mulțumesc, Tego, | Ottilia Ardeleanu [14.Nov.23 19:51] |
| ai dreptate, dar textul este deja parte a unei antologii nu dedicate, ci vrând să treacă peste inconvenientele pandemiei... a fost un joc frumos, propunerea de titlu după care să scrii o poezie în zece minute... | |
| = De fapt... | Emilian Lican [15.Nov.23 01:23] |
| Afară este frig, În casă este frig... Deschid fereastra larg, Și strig: Vă mulțumesc u.s.r., reziști: Că ne-ați călit! Am lecturat un veritabil text-manifest de cultură. Vă mulțumim: Uniunea Scriitorilor din România! Mai rezistăm... :) | |