| + eu scriu același poem de când m-am născut, | Maria Mitea [24.Sep.23 17:42] |
| Sublim scris: ” ca un poem rupt din inima poetului preferat, iar el să nu simtă nimic despre acest transplant al durerii în timp ce trece în alt corp” Ce mai, să o citești pe Zavalic Antonia- Luiza e ca și cum te-ai scăpa la borcanul cu miere, :) | |
| + Cum înțeleg eu esența mesajului poetic | Dragoș Vișan [24.Sep.23 17:56] |
| Sau la cutia cu smântână, oala cu lapte covăsit. Vorba vine. Mie îmi place tare mult acest poem în prima jumătate. Atunci când se simte o intensă vibrație, gândul la o moarte neașteptată, prin "implozia" cordului care mai și suferă fizic și sufletește, nefiind oricând liniștit. Se întreabă filosofic, din titlu, despre (im)posibilitatea morții sufletului. Eul liric nu ține să supraviețuiască. Dar el poate supraviețui în memoria publicului ce-l îndrăgește. Trecerea în "alt corp" nu ține decât de o transfigurare a autorului doar în eul liric de după moarte. | |
| = omg, smântână de-acasî, | Maria Mitea [24.Sep.23 18:03] |
| ”oala cu lapte covăsit” fieți milă Doamne, :), | |
| = Notiță | George Pașa [24.Sep.23 18:24] |
| Nu-i un text rău, dar parcă sunt prea multe comparații (șase) într-un text relativ scurt. Sau, poate, ai mizat pe importanța acestui trop pentru aproximarea unor stări și expectanțe. Mi-a plăcut mai mult imaginea „și fiecare nume a fost dat de către un înger făcut să iubească/până la sfârșitul timpurilor”. | |
| = inima poetului preferat | Zavalic Antonia-Luiza [27.Sep.23 06:37] |
| Maria, îți mulțumesc enorm pentru cuvintele înstelate, mereu îmi bucuri inima. Dragoș, îți mulțumesc nespus pentru cuvintele luminoase și analiza dăruită textului meu, mă ajută (mult) să cresc. Domnule Pașa, vă mulțumesc mult pentru sinceritate, de meditat pentru textele viitoare. Pe toți vă citesc cu drag și iau notițe de fiecare dată. | |
| = amintire | Nincu Mircea [12.Oct.23 00:41] |
| umbra cailor trăgea umbra șaretei care ducea umbra mea ... poemul dvs mi-a amintit de Dostoievski. | |