| = . | emilian valeriu pal [24.Oct.23 10:42] |
| Cam așa am văzut eu poemul ăsta. Știu că sub subiectiv, e greu să vorbești despre propriile stări fără să te lași furat de dorința de a spune tot, atunci când te împinge luciditatea: acum asta e viața ta. un pat un fotoliu un dulap o măsuță un balcon mic desenul lui lev pe care-l ai tot timpul cu tine. în camera cealaltă doarme vitali cu mintea roasă de droguri. acum asta e viața lui dar el încă nu știe. trenuri pierdute gări fantomă orașe de lego deja a uitat să mai caute zâmbete sincere-n oameni bucurii mici ca bulele de sifon. asta e viața ta acum. un pianist rătăcit ce apasă clapele fără nici o noimă. tristețea care trece prin pereți din clădiri în clădiri răspândindu-se crescând ca o eclipsă. cu inima mustind de mdma când strigătul albatrosului crapă liniștea nopții | |