| + Utilul drum către sine | Dragoș Vișan [31.Aug.23 09:12] |
| Nuța Crăciun propune, prin poemul său "să nu ne temem de drum" într-o zi a sfârșitului verii, pe 30 august 2023, o invitație pe itinerarul devenirii noastre umane, a dezvoltării armonioase sufletești. De la gând până la faptă, de la intenție până la situarea într-o preschimbare continuă comportamentală și de profunzime interioară este mult de lucru. Nu m-am gândit niciodată la un lucru. Să consider ca pe-o vietate starea însuflețită "dragostea". Iubirea propriu-zisă nu ar mușca, decât dacă-i altceva. Îndemnul de început este unul general, către cuplurile de iubiți sau soți care mai uită de dragoste, sinceritate, către rudele ce ajung să se evite: "să facem din dragoste un lucru simplu"; "ca dragostea să învețe de la noi moliciunea atingerii". | |
| = ... | Dragoș Vișan [31.Aug.23 09:14] |
| "Să nu uităm de starea sa de câine", adică să ne asigurăm că primitorul iubirii noastre nu este un simplu profitor. "Prizonieri ai propriei noastre fiare, să nu trăim cu frica ei" — "cu frica sa". Aici dau de un concept al metodelor americane de tratare prin autosugestie a problemelor existențiale. În antiteză, închipuirea că suntem în mijlocul unui "lac adormit și nostalgic". Nu cred că "cerul e în noi" și doar dezmeticirea ar fi pasul "iluminării". Se putea lucra mai mult, prin cizelarea stilistică și prin amintirea altor forme de meditație sau de îndreptare a respirației, chakrelor: rugăciunea inimii, pranayama. Nu se atinge nivelul superior atât de ușor. Părintele Cleopa dădea calea cea mai scurtă, Presupunând totuși ditamai asceza cotidiană: să urmăm drumul strâmt, nu cel larg, al majorității, cu frica de Dumnezeu la dreapta și frica de moarte la stânga, calea împăcării cu toți oamenii cu care ne-am certat, calea răbdării și a dăruirii dragostei. | |
| = ... ... | Dragoș Vișan [31.Aug.23 09:16] |
| Strofa ultimă este mai bună decât strofa (sau partea) din mijlocul textului poetic: "să nu ne temem de drum, nici de dragoste, să facem din ele un lucru simplu, până când vom ierta și vom uita pentru totdeauna". Fără cuvintele părinților duhovnici. Da, se poate și fără ele, dacă oamenii nu cred în Dumnezeu. Strădania umană pentru dobândirea liniștirii psihicului, a înfrumusețării existenței nu are vreun rețetar. Și liber-cugetătorul din prezent nu trebuie să se găsească pe punctul să piardă înaintarea motivațională pe un anumit drum. Și arta salvează, dacă e practicată ca terapie și purificare. Și exercițiul lecturii, ori al interpretării critice într-un jurnal de lectură. | |
| = mie îmi place cel mai mult prima strofă | Ionuţ Caragea [31.Aug.23 10:09] |
| are delicatețe, mângâiere, morală. Urătoarele două strofe diluează mesajul. Plus că simt ușoare contradicții. Ești prizonier al fiarei, dar să nu trăiești cu frica ei. Acel prizonieri mă face să mă întreb de ce prizonieri, iar răspunsul e tocmai frica. Bun, și dacă nu e frica, e acceptarea. Iar asta te face să fii fiară, nu poți trăi în expectativă. Aș fi folosit acolo hăituiți de propria noastră fiară, să nu trăim cu frica ei, ci să ne întoarcem, să o privim în ochi, să o înfruntăm, pentru a ne găsi liniștea și să ne bucurăm cum trebuie de lacul acela, de sonata clarului de lună... Și la ultima strofă simt o ușoară contraficție. Dacă iubești se presupune că ai iertat. Acel "până când" mi se pare gre;it utilizat în context. Aș merge direct pe un verv hotărâtor, la gerunziu. iertând și uitând... mușcăturile fiarei Nu am citit comentariile lui Dragoș. Îl respect, dar nu am vrut să fiu influențat. | |
| = rectific | Ionuţ Caragea [31.Aug.23 10:11] |
| nu am citit primele comentarii ale lui Dragoș. Mi-a sărit în ochi doar prima frază din ultimul lui comentariu. | |
| = erate | Ionuţ Caragea [31.Aug.23 10:14] |
| următoarele îl loc de urătoarele. contradicție în loc de contraficție, greșit în loc de gre;it, verb în loc de verb | |
| = Dragoș, | Nuta Craciun [01.Sep.23 10:24] |
| mă bucur că mi-ai luat în serios ”propunerea” de a nu ne teme să ”urcăm pe drumul devenirii noastre umane”, indiferent câtă nevoie avem să lucrăm la asta. ”Cerul e în noi” îmi pare și mie un pic prea direct, o să umblu puțin la exprimare, ai dreptatea poate doar ”conștientizarea” că cerul e în noi. Și, da, cred că îndemnul creștin ar fi să nu ne temem de drumul ”strâmt”, dar sentimentul meu venea din simplitate, din simplitatea aceea din care venim și care stă la baza normalității vieții și am simplificat puțin.:) Mulțumesc mult pentru înstelare, pentru cum mă citești dar mai ales pentru empatie! | |
| = O nouă receptare literară. Pentru eseuri cât de multe, necomplicate! | Dragoș Vișan [01.Sep.23 10:37] |
| Receptarea textuală este atât de necesară. Te rog mult să încerci și tu să realizezi comentarii pe textele "Agoniei". O perspectivă critică din partea unei artiste este aici binevenită oricând. Ai o experiență critică notabilă în "Cercul Literar de la Cluj". Și în publicarea de studii critice, în cărți și antologii. Te-ai gândit bine: concizia contează în poem, iar lămurirea publicului se produce într-un anumit timp după prima lecturarea a textului literar. Lasă așa, căci este bine. | |
| = Ionuț Caragea, | Nuta Craciun [01.Sep.23 10:38] |
| recunocătoare semnelor tale! Tot prima strofă îmi place și mie, mai departe sunt broderii pe marginea ideilor din prima strofă. ”Frica” o gândeam cumva în sens pios: ”Cineva, fără adevărata frică de Dumnezeu, nu ştie nimic (la fel ca în 1 Timotei 6:4), și poate și un pic uman, căci fără acea ”frică” ne aventurăm (poate) prea ușor la cele rele. :) Dacă iubești nu întotdeauna înseamnă că ai putut și ierta, adică a ierta cu totul și pentru totdeauna; gerunziul nu prea îmi sună mie bine în poezie în general, dar o să mă gândesc. Nu e că nu respect o anumită logică în poezie, dar parcă ea, poezia, se adresează imaginației noastre, mai mult poate decât minții noastre. Zic și eu. Toate cele bune, mulțumesc încă o dată! | |
| = să nu ne temem de gerunziu | Ionuţ Caragea [01.Sep.23 11:45] |
| Nu știu de unde a pornit moda asta împotriva gerunziilor, dar iată ce se spune despre gerunziu: "GERUNZIUL scoate acţiunile şi stările din sfera cronologiei, în sensul că nu le prezintă într-o succesiune anume, imprimându-le un sens etern și continuu. De asemenea, la nivel fonetic, gerunziul, mai ales atunci când se repetă, dă o notă eufonică discursului epic, sporește tonul grav și accentuează o anumită emoție. Principala funcție stilistică a gerunziului este de a crea imagini dinamice." Să nu uităm că "Poezia stănesciană este o sursă de gerunzii circumstanţiale finale ambigue (cu posibilitatea interpretării asociative)." Să nu uităm nici gerunziile folosite de Bacovia în Lacustră. Sau gerunziile folosite la traducerea operei poetice a lui T.S. Elliot, lucrare apărută la Humanitas. Ați văzut, cât de subtil am aplicat eu gerunziul la ultimul vers al poeziei Dv., tocmai pentru a-l scoate din sfera cronologiei și a-i acorda un sens etern. Oricum, alegerile vă aparțin, doar am vrut să demontez mitul acesta care s-a creat împotriva folosirii gerunziului. Consider că gerunziul își are rolul lui important în poezie și poate fi folosit atunci când TREBUIE. | |
| = un poem | Ștefan Petrea [02.Sep.23 08:56] |
| ce aderă la calitatea de *simplu*, reuşeşte aceasta deşi la o primă lectură pare complicat... Mi-a plăcut... | |
| = Am împrumutat | Nuta Craciun [02.Sep.23 15:36] |
| ideea finalului, simt un pic străină de mine imaginea creată cu gerunziu, dar nu într-atât încât să nu o pot accepta. Mulțumesc, Ionut Caragea, pentru decența dialogului, pentru ajutor și pentru sfaturi, îmi prind bine! | |
| = Dragoș, | Nuta Craciun [02.Sep.23 16:12] |
| în primul rând mulțumesc pentru încredere, acest lucru e important pentru mine, cum cred că e important pentru toți cei care scriu și care vor să afle cum le este receptată poezia. Cât despre comentarii la textele de pe Agonia, trebuie să recunosc că nu prea excelez la capitolul ăsta, îmi place să scriu și cam atât. Știu că sunt multi poeți care scriu mai bine decât comentează și invers... și cum în poezie omul e liber, mă rog sunt reguli dar pe care unii le ignoră cu atâta delicatețe că nu poți să-i acuzi, și cum mi-e teamă, iarăși cuvântul ăsta, să nu lezez libertatea de exprimare a nimănui, am încercat să mă abțin. Înțeleg că cel care scrie, nu scrie neapărat pentru cititor, deși emoția lui poate pătrunde în inima citirorului, el scrie pentru a da viață propriei sensibilități. Și deși pot spune că de multe ori simt poezia acolo unde este, mă mulțumesc să simt și atât. Iar dacă întâlnesc ceva steril, artificial, de multe ori gândesc că poate vina e la mine. Cam așa cumva stau lucrurile și nu vreau să greșesc cu păreri care poate nu sunt destul de obective, suntem totuși oameni sensibili noi cei care scriem, dar o să încerc. Mulțumesc încă o dată! | |
| = Bine, abia aștept să încerci! Realmente eseul e bine venit pe "Agonia". | Dragoș Vișan [02.Sep.23 16:18] |
| O să și reușești, te asigur! Textele sunt ființe care necesită doar puțină atenție. | |
| = Ștefan Petrea | Nuta Craciun [02.Sep.23 16:19] |
| Astea sunt cuvântele magice pe care le așteaptă cel care scrie: ”mi-a plăcut”! :) Vă mulțumesc! | |