| = Un text cunoscut și valoros | Ionuţ Caragea [16.Aug.23 08:20] |
| al poetului Teodor Dume, tradus și în franceză. Simplu, fără efecte speciale. Mă intrigă un lucru. Prima oară sunt umbrele care traversează strada, apoi se folosesc verbele: am impresia că trec și îmi refac. Se poate crede că tot despre umbre este vorba că trec și îmi refac drumul, nefiind o specificație clară a persoanei I. Ar fi trebuit un Eu înainte de am impresia. Salvarea vine totuși, un pic mai încolo, de la verbul intru, persoana l, singular. Repetiția verbului am impresia, într-un text scurt, e o alegere riscantă. Acolo la mine însumi, ca să delimitez mai bine persoana a treia, aș fi pus sinele meu sau eul meu, ca să se facă corect acordul cu verbul mă așteaptă. Poemul e valoros și merită, la o viitoare antologie, două mici clarificări. | |
| = M-am uitat acum | Ionuţ Caragea [16.Aug.23 08:34] |
| pe coperta cărții în franceză și am observat că traducătoarea Amalia Achard a delimitat clar persoanele și a aerisit textul la final. Interesant. | |
| = Ionuț Caragea... | Teodor Dume [20.Aug.23 06:41] |
| Multumesc din suflet pentru trecete si pentru scanarea atentă a acestui text Cu sinceritate, Teodor Dume, | |
| + A-ți face mereu datoria de cetățean al Artei este o luptă continuă | Dragoș Vișan [20.Aug.23 07:38] |
| Un poem sapiențial marca Teodor Dume: "Când umbrele trec strada". A cunoaște pe mulți înseamnă a te bucura și a te întrista la regăsirea / negăsirea lor. Oamenii se mai schimbă în viață. Puținii prieteni adevărați rămân paroliști. Cu cât sunt mai mulți, cu atât simți o fericire de a fi un trecător în viață, chiar un mentor al unor amici, un Iov, un Avram, un Moise, un Ilie care nu prea a stat, ci a tot umblat, să cunoască inimi și să adune înțelegere în minte, afecțiune în artă, tărie de caracter, hotărâre de intelectual veritab în orice discurs public, încredere constantă că lumea românească are încă resorturi meditative adevărate, că nu piere ușor tot ce i s-a insuflat bun din strămoși. Avem de continuat misiuni de la părinți, îndemnuri paterna, să-i respectăm în mod egal pe toți semenii, să-i considerăm persoane active și orientate spre îndreptare morală, chiar dacă ar trece și prin pase mai proaste, să-i ajutăm dacă este nevoie, pentru contopirea prietenească a vieților deja cunoscute, deja precum vasele comunicante: "am impresia că trec dintr-un trecut în altul îmi refac drumul în gând intru în istoria gesturilor pe care tata le-a făcut". Poemul este și ca o scurtcircuitare a propriului sine. Eul liric rămâne spre final într-o expectativă, potențând mult sensurile unei expresii verbale cotidiene banale: "dialoghez cu mine însumi deși pare ciudat am impresia că mă așteaptă la capăt de zi nu azi nu voi traversa..." Tatălui eului liric i se simte prezența, dar poetul nu traversează în direcția plecării departe-departe, ci rămâne să-și facă datoria artistică în cetatea pământească, în interiorul palisadelor Artei. E o luptă frumoasă, binecuvântată a-ți face mereu datoria de cetățean al Artei în orice loc, la timp, când alții nu mai vor, ori nu mai știu bine s-o facă. | |
| = Dragoș Vișan, Ionuț Caragea... | Teodor Dume [22.Aug.23 06:06] |
| Cu mulțumiri de suflet Același, Teodor Dume, | |