| = A trăi în adevărata lume | Papadopol Elena [09.Aug.23 12:51] |
| Un poem deosebit, care nu poate sta doar sub semnul trecerii cu privirea peste versurile lui. Mi-a plăcut de la început până la final întreg discursul liric. Marchează trăirea clipă de clipă a vieții așa cum dictează destinul, eul liric fiind cunoscător al durerii. Însă prezența importanței speranței depășește limitele sinelui în lumea - zid, care crește tot mai înalt. am învățat să caut speranța ca pe o scoică rară pe o plajă pustie, ca pescărușii pe o mare înghețată, așa dansam în jurul vieții ca să-mi alung de sub piele frigul. Frumos exprimat prin comparații acest sens al vieții, care funcționează instinctiv! | |
| + Redimensionarea sinelui feminin an de an | Dragoș Vișan [09.Aug.23 15:24] |
| Lirismul Nuței Crăciun pornește aproape Constant dintr-un moment-cheie al vieții: însingurarea, ca stare incipuentă de angoasă, ca apoi să fie rechemate pe rând dezinvoltura iubirii unui om, dansul, plăcerea de a admira fie casa, fie, natura, fie copilul, cum crește. Toate clipele existenței sunt investite cu noi sensuri, pe care le dibuiesc și cititorii, deoarece discursul literar al Nuței Crăciun este unul foarte clar, dramatismul versurilor fiind interiorizat maxim. Ea scrie o poezie postmodernă autobiografică elegiacă și în textul "pași între două tăceri": "totul căpăta în gura mea un gust persistent de lacrimi,/ de ce viața începe și se termină cu un plâns". Legitima întrebare din prima strofă este chiar despre forța umană de a învinge, de a depăși pe tot parcursul existenței, plânsul inevitabil, ori lacrima tragică. Metafora din a doua strofă "ochii mei sunt doar ascunzișuri pentru cuvinte" este urmată de o imagine alegorică, a rătăcirii pe drum, soldată cu învățarea pe de rost a comunicării sentimentelor. O cunoaștere deplină a oamenilor nu este posibilă, dar eul liric afirmă: "am învățat să caut speranța că pe o scoică rară", "ca pescărușii pe o mare înghețată". Și, într-adevăr, dacă individul are speranță că și după multe nenorociri, suferințe există alinare, activitate, împrieteniri, fericire, arunci dilemele oncologice nu-l mai apasă necurmat, criza sentimentală dispare, siguranța că suntem unici, frumoși, mereu tineri persistă: "așa dansam în jurul vieții/ ca să-mi alung de sub piele frigul". Memorabil acest dans pe gheața existenței, cât ar fi de riscant. Boema unei artiste, a unei îmblâzitoare continuă în orice împrejurări sociale, până și în situațiile-limită, iar zborul înseamnă marea încredere în sine, în talentul dublat de voința fermă că povestea cunoașterii, a artei cuvintelor este una fără de sfârșit. În peultima strofă, a treia, eul liric este descris un moment al dezmeticirii unei femei, o stare de întristare apăsătoare: "ascultam vântul șuierând între cuvinte străine, cineva a schimbat muzica, o mână invizibilă de umbră sau de aer a împrăștiat iepurii ce-mi alergau sprințari prin memorie." Este surprins aici dramatismul unei perioade foarte dureroase, sau o înțelegere a faptului că "umbra" cuiva drag asistă încă la bucuriile, stările de extaz ale sale. S-ar putea ca această ființă cu prezența abia întrezărită să fie mama eului liric, o persoană de neuitat. Dar la fel de bine, dacă ținem cont de ideea din strofa următoare, ultimă, ar putea fi vorba de motivul literar postromantic al dublului, un alter ego etern deoarece eul liric se măsoară cu el zi de zi, urmărindu-și permanent o dezvoltare a sinelui în frumusețea "dansului" ori zborului într-o lume la fel de enigmatică, la orice vârstă: "va trebui să mă întâlnesc din nou cu mine în oglindă și lumea va fi iar un zid care crește tot mai înalt". | |
| = Iertare să am! | Dragoș Vișan [09.Aug.23 15:40] |
| Scuze că s-au strecurat destule erori în textul meu. Inclusiv, în loc de "oncologice" un typo de telefon mobil, "oncologice". Textul corectat este postat acum la rubrica "Eseu". | |
| = Papadopol Elena, | Nuta Craciun [14.Aug.23 12:15] |
| Mulțumesc frumos pentru semnul de lectură și pentru cuvintele de empatie! | |
| = Dragoș Vișan, | Nuta Craciun [14.Aug.23 12:20] |
| recunoscătoare semnelor tale de apreciere, cu bucuria că ai atins cu inima cuvintele mele și le-ai ajutat să trăiască și dincolo de mine! | |