| = m-a impresionat textul tău, Dragoş | Ionut Caragea [03.Aug.23 18:15] |
| Şi îmi aduce aminte că, Într-o după-amiază, în timp ce mă întorceam pe jos de la muncă, am observat pe trotuar un pui de porumbel. Sărăcuţul, nici măcar nu îi picase puful de pe pene. Lumea trecea pe lângă el, fără să-i pese, iar afară era foarte rece şi începuse să plouă. Mi s-a făcut milă de bietul pui, l-am pus în buzunarul gecii şi l-am luat acasă. La început l-am hrănit cu seringa, apoi cu miez de pâine şi grăunţe. Îl ţineam într-o cutie mare de carton şi de fiecare dată când veneam de la serviciu începea să tremure din aripi şi scotea un piuit înduioşător. Devenisem părintele lui adoptiv. Când a căpătat putere, l-am luat pe deget şi îl mişcam pe verticală, forţându-l să-şi deschidă aripile. L-am învăţat repede să zboare, iar el ateriza mereu pe umărul meu şi mă ciugulea după ureche. Din păcate, se găinăţa peste tot şi mi-am dat seama că nu îl mai puteam ţine mult timp în casă. Dacă i-aş fi făcut o cuşcă pe balcon, cu siguranţă că nu ar fi supravieţuit gerului năprasnic al iernii, când temperatura cobora chiar şi sub treizeci de grade. Aşa că am hotărât să-l eliberez, sperând că se va duce la porumbeii care se adunau pe acoperişurile caselor şi ale blocurilor învecinate. Am ieşit pe balcon şi, când am văzut ceilalţi porumbei zburând în apropierea noastră, l-am aruncat în direcţia lor. Puiul meu, care devenise adult în toată firea, a zburat un pic în stolul lor, după care s-a desprins, întorcându-se la mine şi aşezându-mi-se pe umăr. Îl priveam şi nu îmi venea să cred că o creatură cu un creier atât de micuţ era capabilă de atâta dragoste şi recunoştinţă. Dar oamenii sunt oameni şi păsările sunt păsări. Fiecare trebuie să trăim cu cei care sunt deopotrivă cu noi, aşa cum ne-a lăsat Dumnezeu. Am pus porumbelul în cutie şi l-am dus în parcul de lângă locul unde-l găsisem. M-am aşezat pe o bancă, am aruncat grăunţe pe jos şi am aşteptat ca ceilalţi porumbei să vină să le mănânce. Apoi am i-am dat drumul în mijlocul lor. La început era foarte confuz. Se uita la mine, se uita la ceilalţi porumbei şi îl simţeam că nu e capabil să facă o alegere. În cele din urmă a început să mănânce. La un moment dat, stolul de porumbei s-a speriat din pricina unor motocicletele Harley Davidson care treceau pe stradă şi şi-a luat zborul. Porumbelul meu, de data aceasta, nu s-a mai întors. Vezi, tu, Dragoş, ai rămas afectat de acel pui de pasăre, aşa cum şi eu am rămas afectat. Cu diferenţa că tu nu ai fost aşa de norocos precum am fost eu. te salut şi îmi doresc să ieşi din acea stare.... | |
| = Faină povestirea cu porumbelul recunoscător, felicitări că l-ai salvat! | Dragoș Vișan [03.Aug.23 22:50] |
| Mulțumesc. Am ieșit rapid din acea stare. Astăzi am văzut și eu la lansarea cărții lui Ioan Călugăr Someșanu, cu familia mea un porumbel ce nu mai putea să zboare, însetat și când m-am aplecat să-i dau un biscuit digestiv sfărâmat în parte de către soția mea, chiar la picioarele sale, s-a îndepărtat dincolo de plasa și gardul celor ce pietruiau strada. Ce să-i mai fi dat?! | |