| + Iubirea, pe cât posibil, o artă | Dragoș Vișan [28.Jul.23 09:08] |
| Singurătatea în doi, cea mai bună muză din lume, atingerea umerilor ca-n tabloul lui Klimt, combustia artistică și poezia iubirii continue, dar lumești (iubirea pânã spre limite). Nu doar carnal sugerat. Ci foarte bine aranjat vizual, aproape iconografie lirică în acest poem de iubire și căutare a iubirii. Schimb de viață, retoric vorbind. Iubirea până la capăt nu se poate. Însă o iubire cu unele fluctuații de intensitate e posibilă. | |
| = Foarte reușit începutul | Ionut Caragea [28.Jul.23 12:56] |
| Iar începutul este, practic, alcătuit din două poeme - sărutul lui Klimt, scurt și cuprinzător, apoi singurătatea, pe un stil kunderian, amintindu-mi de Jaromil și gândurile sale. O mică problemă aici: Mereu am privit lumea din jur ca un tablou cu valuri uriașe al unui oraș imaginat de păsări în mijlocul oceanului. O frază un pic cam lunguță. Un pic pretențioasă. Aici ar merge simplificat. La final, stilul se schimbă, apar versuri aforistice. Foarte bune ca aforisme în sine, dar distincte ca stil. Mi-ar plăcea să văd uniformitate stilistică, fiindcă talent ai cu carul. | |
| = tot ce-i viu este un fel de minune în atlasul minunilor | Zavalic Antonia-Luiza [29.Jul.23 05:01] |
| Dragoș, mulțumesc din suflet pentru privirea înstelată și de adâncime. De fiecare dată citesc cu drag și cumva aflu mai multe despre mine, prin cuvintele și timpul dăruit. Apreciez enorm. Ionuț, de asemenea îți mulțumesc mult pentru franchețe alături de observațiile făcute. Vă consider profesorii mei (de ars poetica), vă ascult cu drag și iau notițe pentru creațiile viitoare. Mă bucur că pot învața de fiecare dată de la oameni minunați și dedicați scrisului. Cu imensă gratitudine, Antonia. | |