| + “petec de cer“ | Zavalic Antonia-Luiza [05.Jul.23 16:36] |
| Pământul ca o frumusețe rotundă, în care toți ne naștem, iubim și murim. Mi-a plăcut acest poem fiindcă mi-a adus aminte de casă, de locul pe care l-am pus în cel mai mare buzunar al inimii mele. “ La mine, la țară, în fiecare seară mă întorc Pentru a avea unde să revin când voi pleca Și mă simt ca deșertul cârtiței care caută visul Îngropat în pământ nesfârșit și întreg.” | |
| = Oare? Ceva aluzie? | Dragoș Vișan [05.Jul.23 18:38] |
| Elegie, stranie, despre cârtițe. Să fie cât mai multe și în poienile pădurilor, peste tot! Poate ne vom alipi într-o zi cu toții nevederii lor. Pentru un timp. În strofa cu digerarea acelorași constelații mi se pare a exista aluzie, ironie, sarcasm, vreun subtext al deconspirării "cârtițelor" umane. Dar poate nu este nimic din ce mi se pare. | |
| = recunoștință | Nincu Mircea [05.Jul.23 23:44] |
| Vă mulțumesc, în primul rând pentru steluță și apoi pentru faptul că postările mele vă bucură! Da, titlul este unul care și mie îmi pare neinspirat în contextul lumii de azi. Dar eu am dorit să pun în lumină, dacă îmi permite-ți, căutarea prin întuneric. | |