| = despre | Ștefan Petrea [27.Jun.23 09:03] |
| Un poem plin de feminitate, cu imagini putrenice fără a destrăma suavul, mi-a plăcut mult metafora aceea cu cerul de pescuit stele, fotografia înrămează liricul... După lectură am rămas cu un puternic iz de melancolie, în opinia mea un text de multe stele... Felicitări! | |
| + Super prozopoem | Dragoș Vișan [27.Jun.23 09:25] |
| Eu am scris un lung comentariu. S-a pierdut. Mai întâi, în ce privește incipitul prozopoemului, aș remarca existența unei aluzii, interferente, dacă tot observ o trimitere intertextuală spre "R.E.M." de M.C. Acolo, în visul protagonistului, oasele unui schelet ce creștea treptat erau fosforescente. Aici: "oasele mele abia sângerează". Confesiv poem, chiar trecere lină spre descriptiv, de la anatomicul uman eul feminin trecându-și simțul tactil inventiv către merii, perii sălbatici. "Departe în cărarea vântului", "păsările... rămân nescrise", "inimă mea... plângea, desfăcută spre soare" sunt tropi necesari, ai unei elegii și meditații în mijlocul naturii. Vârstele sau etapele devenirii se joacă prin părul eului liric, dar nu se văd, nu fac jocul de scenă lirică. Într-adevăr, în strofa a doua, cu "sunt înălțimi... și zile", se ajunge la o metaforă memorabilă, cu "laptele negru" de bântuit liniștea interioară. | |
| = cred că este privirea | Maria Elena Chindea [28.Jun.23 02:31] |
| de pe o altă treaptă a percepțiilor „sunt înălțimi ce despart oameni de inima lor” este numai o aparență, e filtrul privirii de la poale, altă perspectivă a abordării suflurilor vieții... Sensibilitate și o senzualitate discretă a pășirii prin vârstele cunoașterii... | |
| = cascadă cu adâncimi | Zavalic Antonia-Luiza [28.Jun.23 03:02] |
| Domnule Ștefan, vă mulțumesc enorm pentru semnul de apreciere și cuvintele dăruite. Dragoș, sunt plină de recunoștință pentru timpul dăruit în lecturarea textelor mele și interpretările rafinate. De fiecare dată descopăr și mai multă emoție și mai multă adâncime atunci când îmi privesc cuvintele călătorind la cei mai luminoși destinatari. Maria Elena, îți mulțumesc pentru privirea de adâncime oglindită-n cuvânt. Mă bucură până la stele feedback-ul vostru. Cu necântărită gratitudine, Antonia. | |
| + dragostea, cea mai cautata paine din lume | Leonard Ancuta [28.Jun.23 03:52] |
| poemele tale fascineaza prin imagini puternice, si prin taieri chirurgicale care aduc la suprafata emotia. reusesti de cele mai multe ori sa duci cititorul in zona in care i se ridica parul pe mana. ai o tehnica, deja o vad dupa mai multe poeme, care da roade, ce e bun e faptul ca nu te repeti, nu dai senzatia de plictiseala. pare ca vei contura un volum. succes, eu te imbarbatez. | |
| = cea mai căutată pâine din lume | Zavalic Antonia-Luiza [29.Jun.23 13:30] |
| Leonard, îți mulțumesc pentru feedback-ul luminos. Fiecare cuvânt este o bucată de pâine. Mă bucură nespus aprecierea ta. Eu scriu, fiindcă așa simt, fiindcă așa îmi cere ceva din mine, iar cea mai mare bucurie a mea e atunci când cascada cu emoții trece de granițele inimii mele mai departe și atinge alte inimi superbe. Cu aleasă gratitudine, Antonia. | |
| = teologie | Nincu Mircea [01.Jul.23 01:44] |
| „cuvântul meu sângerează până și pâinea mea sângerează cu cea mai dulce moarte din lume.” teologie creștină în context liric contemporan. | |