| + “și-mi vine bine rochia dimineții și brâul de oameni“ | Zavalic Antonia-Luiza [06.May.23 21:23] |
| O clipă m-am desprins de mine, în farmecul acestor cuvinte. Plin de duioșie, acest poem este sfințit cu dragoste iar finalul este nemuritor de sublim. “n-ai să ști niciodată cât îmi doresc pentru tine mamă să-ți curgă vremea în oasele cerului călcâiul să-ți fure câteva stele în ploile cuvântului să te nasc tornadă de foc să-ți răscumpere învierile ratate și ochii să nu te mai ardă” În lumina lecturii, Antonia. | |
| = ar fi fost ușor | Maria Elena Chindea [06.May.23 22:42] |
| Antonia să acopăr totul cu o pojghiță de aur, și să spun că a fost minunat! Dar ar fi fost neadevărat! Și, după părerea mea, fără fundație de adevăr nici o cunoaștere nu poate exista! Vreau să scot un volum de poezii dedicat părinților mei, Corăbierii de lumină, în care să spun (chiar metaforic) lucrurile rele care au generat, prin alchimizare, lumina din mine, și i-au transformat pe ei în corăbierii luminii! Că pun sub reflectoare o experiență de viață dură poate nu fi pe placul sau înțelesul multora, dar mă interesează aurul obținut prin experimentul chimic - decât durerile procesului! Îți mulțumesc Antonia pentru înstelare și vibrație! | |
| + psihologia trecutului scos la iveală | Stanica Ilie Viorel [07.May.23 00:46] |
| sincer, chiar eram nedumerit- nu știam dacă este elogiu sau reproș. cam, nici una nici alta, cu toate că și una și alta. e un fel de “față în față”, o descărcare deloc ranchiunoasă, dar necesară… un pic timidă (probabil din respect și înțeleptciunea omului mare) uite, ca exemplu, mă ofer (confesiune) - pe noi (eu, fratele mai mic și sora mai mare) ne bătea mama, într-o isterie iscată din nimic, cu un furtun, că nu ne treceau urmele de la o bătaie la alta. știi ce? nu am urât-o niciodată. și da… cel mai tare, din tot ce a făcut, au durut, cuvintele. nu era un om rău. era un om care suferea prea mult și așa știa, atât putea. un coleg, aci, pe agonia, spunea într-un text:- primim suferința ca să fim ocrotiți de o suferință și mai mare. cred că există un Rost al întâmplărilor și ale existenței. poate că e prea “lățită” descătușarea (cu toate că metaforele sunt puternice și deloc sâcâitoare), aproape ca o decizie a unei instanțe- lungă, cu precizări lungi, astfel încât să nu fie loc de interpretare. sincer, dacă nu ofereai explicațiile de mai sus, nu aș fi oferit această părere… eram puțin încurcat (am spus la început). concluzia:- iubirea și iertarea și omul le caută și omul le dăruiește. | |
| = erată- Rost al* | Stanica Ilie Viorel [07.May.23 00:51] |
| întâmplărilor | |
| = scanarea în infraroșu | Maria Elena Chindea [07.May.23 02:01] |
| este aproape perfectă, deși n-ați avut datele concrete ale problemei. Și da, aceste poezii ale volumului nu sunt nici reproș nici elogiu, deși pot fi privite și prin acest filtru. Așadar și da și nu! Este un experiment de curățare energetică, un mod de transfigurare dus în absolut! Și credeți-mă, este necesar pentru toți, pentru că lucrurile ce se cer alchimizate depășesc cu mult sfera unor bătăi, chiar crunte. Dacă s-ar fi „întâmplat” azi ar fi atins sfera penalului, eventual niște ani buni de închisoare! Și dacă în planul realului când am înțeles resortul din spatele acțiunilor lor (după mulți ani de sfâșieri) și am putut accepta și ierta și neputințele și cruzimea lor, în plan energetic nu s-a mai putut face nimic, ei părăsind planul fizic la fel de orbi cum au fost când m-au aruncat în iad, și nu o dată ci de multe ori, chiar la maturitate, mi-au arătat doar fiara din ei. Și sigur că există un rost al existenței! Faptul că m-au băgat în foc, au călit oțelul din mine și mi-a dat forța să sfidez moartea cu un diagnostic care are ca ca finalitate moartea, termen 3 luni de trăit. În anul 2000. Și încă sunt stupefiați că mai respir - cu niște analize dezastru, de-s mereu gata să sune salvarea. Eu râd și-mi văd de treaba mea,indiferent de opiniile lor și premoniția apocalipselor! Mai am niște volume de poezii de scris și de enervat niște oameni că am obrăznicia să trăiesc. Mulțumesc de interpretare și înstelare! | |
| = Bună dimineața! Super! | Dragoș Vișan [07.May.23 04:47] |
| "N-ai să ști" nu este cu "ii", ori fără "să"? Poemul are două părți. De la "când te vei vrea întreagă" începe a doua jumătate, tot despre "mamă". Mama din prima parte e mai soft, ipotetic vorbind. În a doua parte e pretinsă ca mamă hard. Interesante imagini, rămânând în sufletul cititorului. | |
| = Da, aveți dreptate, | Maria Elena Chindea [07.May.23 05:40] |
| îmi place jocul (chiar serios) pe tonalități diferite, să schimb ritmuri și tonalități, chiar de poate strica armonia întregului. Sunt construită mai mult din linii frânte decât din curbe. Mulțumesc de semnalarea greșelii, deși am citit de-atâtea ori, n-am văzut-o! Mă bucur că va plăcut! | |
| + Gânduri și proiecții filiale aproape... materne | Dragoș Vișan [07.May.23 05:56] |
| E vorba de o dematerializare și de o recompunere a chipului, vieții mamei prin fiică, prin mulțumirea cunoscută. A recompune strigătul înseamnă integrare în existența de-a pururi. Dorința normală a celui care iubește să își continue într-un fel aventura marii iubiri și dincolo. | |
| = Când ai doar un număr limitat | Maria Elena Chindea [07.May.23 14:40] |
| de elemente, să poți schimba centrul de greutate nu-ți rămâne decât descompunerea și recompunerea. Și dacă tot avem în genă atributul Tatălui de Creator, de ce să nu uzăm de el? Foarte mulțumesc pentru pus punctul pe atâtea i-uri. Mulțumesc pentru decodări și înstelare! | |
| + Măriucă, Măriucă | Maria Mitea [07.May.23 15:02] |
| Întru-adevăr ”a început să plouă în miezul de foc al cuvintelor mamă” ai aici un poem care zguduie pământul și te face să te spargi ca o nucă, dezgolești, să te dezgropi și să strigi cât te țin mădularele. Un poem de trezire, deschidere și îmbrățișare a unei realități îngropate în toate sensurile existenței dar și eternității, ceeia ce nu apucăm să conștientizăm întru alchimia iubirii de sine și ceilalți se duce în mormânt, și totuși Întrebările rămân, și revin, stările nu se dizolvă pănă nu punem mâna pe inimă și pe creion: ”va trebui să-ți dezgolești ochiul de moarte chiar dacă te arde” Felcitiări! Felicitări pentru curajul de a reveni la cele nespuse, dar și pentru măiestria de-ale înșira pe hârtie! | |
| = Tu știi ploile mele | Maria Elena Chindea [08.May.23 00:29] |
| Maria și ardențele din ele! Trebuie cumva purificat spațiul dintre mine și ei, pentru a ne putea face lucrarea de lumină cu toții, încheind tot ce a rămas neterminat din relațiile noastre! Curaj am - „măiestrie” are Tătuca, eu îs doar poștașul conștiincios! Mulțumesc de analiză și înstelare! | |
| = uimitoare imagistică | FLOARE PETROV [09.May.23 08:56] |
| imagini copleșitoare, uimitoare, care m-au străbătut cu o forță de nebănuit trezind în mine emoții necunoscute până acum. poemul merită steluțele cu toate aprecierile cititorilor. sincere felicitări Maria Elena. | |
| = Mulțumesc Floare de | Maria Elena Chindea [29.Jun.23 03:27] |
| empatie și comentariu. De-abia acum am văzut comentariul tău! Suntem cu atât mai bogați cu cât dăm voie afectelor să ne vibreze. Să fii iubită! | |