| = Din păcate | Liviu-Ioan Muresan [27.Feb.23 19:51] |
| între generații există, de cînd avem informații certe, diferențe de percepție. Acum le putem subtiliza, datorită dezvoltării limbajelor, înțelegerii, comparativ cu secolele trecute. Dacă citim Baltagul, Miorița, putem sesiza o oarecare evoluție morală. Dar între generații va fi tot timpul o trecere, nu îi zic barieră, o mică evoluție. E interesant articolul și sper să aibă comentatori mai bine pregătiți în domeniu. Bine-rău a fost întotdeauna subiect important. | |
| = Și eu cred | Cristina-Monica Moldoveanu [27.Feb.23 20:01] |
| Problema la care mă refer e veche. Cele două extreme între care se plasează tinerii - la un capăt unii care resping clar tot ce e bun și blând ca să fie ei ”duri” și deștepți și la alt capăt alții care au idealuri frumoase și cred că îi pot răsturna pe primii sau cred că dreptatea contează mai mult, dar comit fapte imorale în mod inocent, ca să fie în final ca și ceilalți sau blazați sau dezamăgiți. Întotdeauna există, cum spui tu Liviu, diferențe de percepție și viziune între generații. | |
| = Ce a fost ieri moral și ce va fi mâine când azi... | Emilian Lican [28.Feb.23 12:47] |
| Încă din negura timpului în care a prins formă omul ce s-a luminat treptat datorită experienței dobândite pentru a supravețui, organizarea socială în ginte și triburi s-a transmis până în ziua de azi în grupurile oamenilor ce împărtășesc aceleași valori care îi definesc. Valorile unui grup pot fi considerate normale în timp ce alt grup sau alte grupuri le blamează. Eu cred că tot ce este considerat moral în ziua de azi și-a atins scopul prin tot felul de mijloace iar religiile sunt cele mai importante scuze care s-ar putea să nu mai țină în fața generațiilor viitoare. Tot ce este normal și moral astăzi, mâine este foarte posibil să fie istorie... Am să merg mai departe cu gândul care mi-a fost stârnit de articolul dumneavoastră cu un exemplu pervers ar zice unii dar eu îl consider normal chiar dacă moralitatea lui ar fi discutabilă. Oameni mai deștepți decât mine au descoperit că omul după construcția lui genetică este fiziologic și psihologic vorbind un poligam. Care este diferența dată dintre normalitatea poligamiei și moralitatea monogamiei? Dacă pe o insulă nepopulată naufragiază un bărbat și nouă femei, sau nouă bărbați și o femeie, sau mai trist zece bărbați, sau și mai trist zece femei, care nu vor mai fi salvați de acolo, după cât timp normalitatea lor va fi transformată într-o conduită morală poligamă cu punct și literă de lege? Deja am intrat într-un vârtej al contrarierilor care îmi provoacă dureri de cap cu cât mă străduiesc să găsesc un răspuns... | |
| = moralitate | Cristina-Monica Moldoveanu [28.Feb.23 15:33] |
| Sper că migrena dvs. a trecut, domnule Emilian, și vă mulțumesc pentru comentariu. Cred că e complicat exemplul dvs. Oamenii care au naufragiat acolo au o anumită educație și nu pot adopta dintr-o dată alte legi, cum spuneți și dvs. Nu știu dacă peste un timp necesar acomodării vor considera morală conduita poligamică, poate că niciodată. Nu este o vorba de un paradis ca în cartea Paul și Virginia. Poate că legile morale de care ascultăm în prezent și-au dovedit de-a lungul timpului utilitatea, eficiența în construcția unei societăți bune sau optime pentru cei mai mulți dintre noi și pentru progres. Poate că altfel ar fi fost abandonate. | |
| = Paradoxul | Dolcu Emilia [28.Feb.23 15:42] |
| Modul de a vedea lucrurile pe care îl semnalaţi nu e de dată recentă şi e deci bine distribuit la toate categoriile de vârstă. Ce e sigur e că el nu are nimic de-a face cu « buna funcţionare a societătii », « cu randamentul acesteia ». Are însă de-a face cu « maximizarea utilitătii », pe un termen mai mult sau mai putin scurt. Maximizarea pentru ei, nu pentru societate. Paradoxul e că deţinătorii acestei practici şi acestei gândiri (care pe bună dreptate vă intrigă) sunt şi cei care se plâng cel mai mult de nedreptatea din lume şi de răutatea semenilor. | |
| = paradoxal sau poate nu | Cristina-Monica Moldoveanu [28.Feb.23 16:09] |
| Aveți dreptate, Emilia, egoismul este - așa cred cei mai mulți - principalul dușman al moralității, dar uneori egoiștii nici măcar nu gândesc corect și devin ei păgubiți. În cazul în care intelectul lor nu îi ajută să prezică corect consecințele. Poate că acești oameni săraci la suflet se plâng mai mult - personal nu cunosc multe exemple, dar ar putea fi un fel de mecanism de apărare, de proiecție psihologică. Sau un fel de ipocrizie, de lup deghizat în oaie. Am remarcat și eu această tendință de denigrare a faptelor altruiste chiar în rândul credincioșilor, care sunt și pesimiști de formă sau real, cu ideea că ”dreptatea e la Dumnezeu”, dar nu și pe pământ. Eu mă gândeam la altceva în textul meu, anume la o orientare mai largă a gândirii, la filozofia sau gândirea pragmatistă, care ia în calcul maximizarea binelui/profitului/plăcerii pentru cei mai mulți, eventual prin sacrificarea intereselor celor puțini pentru progresul general. Uneori, aceste calcule ale lor sunt greșite și se pierde mai mult decât se câștigă, alteori se ajunge practic la măsurarea vieții omenești în bani, la anihilarea drepturilor minorităților și neglijarea omului ca individ. | |