| = părere | Claudiu Tosa [17.Nov.22 22:03] |
| Rimă există cu siguranță, dar nu și ritm. La o citire cu voce tare împotmolești. | |
| = Oare ce-i poezia? | Vlad Opran [28.Nov.22 06:10] |
| Am scris pe undeva, în trecut, despre faptul că dorul, asemenea unei corăbii cu pânze ce împunge mai mult sau mai puțin tare-n valurile verzui ale vieții, este de fapt acela ce capătă forma sonoră a verbului, și nu rațiunea, chiar dacă despre însuși cuvântul în sine se poate afirma că are forma unei coji de nucă, cel puțin în limba noastră. Din prea-plinul sufletului grăiește gura, s-a spus deja acum două mii și ceva de ani. Prin urmare, părerea mea este că prea puțin contează armătura vasului cu care plutim pe marea din suflet, dacă-i propulsat ca o galeră de rame, sau ca un galion la fel de războinic, de vânt și de priceperea constructorilor, ori avem de-a face cu o simplă plută improvizată, aceasta de fapt fiind cea mai dramatică ipostază. Expediția Kon-Tiki, a exploratorului Thor Heyerdahl, a traversat Pacificul într-o asemenea ambarcațiune primitivă, și totuși gloria acestor navigatori a fost infinit mai mare decât aceea a unor exploratori de profesie, dotați cu echipament de ultimă generație. Nu numai că ritmul aventurii lor exterioare a fost dat de tăria lor interioară, dar dacă la un moment dat s-au mai și împotmolit, descurajat sau lăsat pe tânjală, aceasta n-a făcut decât să dea farmec poveștii lor de dragoste cu viața, făcând filmul, cartea, sau de ce nu înregistrarea eterică a evenimentului să miroasă cu adevărat a saramură, și nu a gargară actoricească, deși, după cum am văzut în filmele cu happy-end, nici acelea nu-s în întregime scutite de câteva chestii ieftine, lumea iubește de fapt mai mult știfturile, decât decorațiile pompoase. Și ce dacă poezia-i asimetrică, versurile inegale, și forma textului știrbă ca o școlăriță? De ce, patria noastră-i mai brează? Are mărul sau tufișul de pe marginea șanțului vreo formă regulată? Și totuși nimic nu se compară cu o excursie în natură, zarzărele verzi de ocazie sunt mai apetisante decât merele tratate și fără locuitori din comerț. Privighetoare sau ciocârlie, autorul textului e o ființă vie, care-și umple arca cu sentimente adevărate, nu fabrică a-priori exponate de muzeu. În concluzie, această poezie mie-mi miroase a crini și lăcrămioare, ba chiar și a melci și a urzici, că doar arta nu-i o floare de plastic, ci chiar o foaie verde smulsă din ram. Nu știu dacă am reușit să nu fiu iar offtopic, dar așa cum comentariul precedent a fost acceptat, deși n-a intrat cu adevărat în substanța textului, cred că nici atitudinea mea nu-i chiar de frunza frăsinelului, ci, asemenea cărbunelui de tămâie, încearcă să sporească cu propria-i scânteie subiectivă, lumina caldă de pe buzele acestei plante mereu primitive, care este inspirația autentică. În fine, sper să nu mi-o ridice vreun editor ostil. Mulțumesc. | |
| = Vlad | Claudiu Tosa [29.Nov.22 13:24] |
| Poezie îmseamnă ceva care ar trebui să te miște, surprindă și să îți ofere niște revelații. Calitățile astea trei însumează cel mai bine ideea de poezie, așa cred. Cum însă suntem miliarde pe planetă, nu putem afirma că un lucru ajunge în același fel la fiecare din noi. Nici măcar Dumnezeu nu reușește să o facă, prin prisma diversității noastre. Prin urmare, totul se reduce la ce simțim. Uneori suntem noi de vină, că nu detectăm ceea ce ar trebui detectat, alteori sunt alții de vină, că nu transmit ceea ce ar trebui. Cum faci diferența? | |
| = Pentru Claudiu | Vlad Opran [03.Dec.22 16:39] |
| Salut! În primul rând, îți mulțumesc pentru faptul că atitudinea mea polemică nu te-a lăsat indiferent, și apoi pentru răspunsul temperat. Recunosc deschis că-mi place să dramatizez lucrurile, uneori opiniile mele capătă o notă puțin cam accentuată. Cât despre problemele pe care le-ai ridicat, răspunsul e simplu: eu fiind prieten cu autoarea pe facebook, nu-mi vine greu să-i înfulec textele cu tot cu fulgi, fără să-mi mai bat capul cu detalii minore, am o lupă specială pentru amici. E atât de performantă, încât uneori mă mir și eu de cât de pertinente au fost interpretările mele, doar se știe că in general avem tendința să vedem numai ceea ce ne dorim, nu neapărat adevărul. I-am comentat mai multe texte, pe unele le-a șters fiindcă i s-au părut prea puerile, deși n-a avut dreptate. De frica editorilor, o să introduc și ceva cu mai multă măduvă in comentariul meu, și anume faptul că sunt perfect de acord cu tine cât privește valoarea autenticității in literatură și nu numai, dar după cum probabil știi din experiență, sau de la Eminescu, de multe ori chiar și-o simplă propoziție hazardată capătă când zboară peste prăpastia din gura căscată a interlocutorului tău, proporții de vultur, nu că ar fi cazul lui Dino. P.S. Cum de mi-ai citit comentariul? Te-ai întors ca in romane, la locul evenimentului | |