| = da, | Ștefan Petrea [08.Jun.22 12:25] |
| graiul moldovenesc face minuni printre multe imagini puternice, nici nu le citez, sunt prea multe şi îndestule să nască Poezia... Felicitări! | |
| = Ștefan, | Maria Mitea [08.Jun.22 14:57] |
| porăi și eu pe lângă casa graiului moldovenesc ”că-i dulce vorba și pe unde m-o duce soarta, pe unde m-a purta am să-l cânt cu fală, ...” dintr-o poezie/cântec anonim, Victor Teleucă scrie: «O altă limbă mai frumoasă nu-i…» O altă limbă mai frumoasă nu-i Mai dulce şi mai bună decît toate e pentru mine limba mea şi pentru tine ‒ limba ta, şi pentru dînsul ‒ limba lui. O altă limbă mai fumoasă nu-i, din care omul cîntecul îşi scoate. Auzi! În limba mea în cer răsare prima stea, şi-n toate limbile la fel Luceafărul răsare clar, fidel. Izvoarele vorbesc moldoveneşte, Moldoveneşte fiica îmi vorbeşte, Moldovenesc e viitorul meu, ca şi trecutul tatălui ateu. Aici, pe-acest picior de plai, vin rodnici ani cu glas de nai, cu cer senin în evantai. Şi-n limba mea ca-ntr-un izvor e-un răsfrînt multicolor. Şi-n limba asta dac-o ştiţi, pămîntul, pînea i-o sfinţiţi şi truda omului ce-o face. Cu ea cîntăm frăţia, pacea. Cînd spune unul că-i săracă, sărac îi el, nu-s limbi sărace, lui poate limba să nu-i placă, dar mie orice limbă-mi place. Şi pentru mine limba mea e-n lumea cerului o stea. Atingi o frunză-n codrul ei şi frunza scapără scîntei, cînd vii în codrul ei umbros, te faci mai tînăr, mai frumos; cînd bei din apa ei adîncă, se prinde rod pe vîrf de stîncă. E limba mea, pe care mama mi-a pus-o-n suflet pentru drum şi-aşa-i de nouă şi bogată, că n-o ştiu bine nici acum. Intenționez să le adun într-o carte de debut, mai am unele care nu le-am postat, despre casa părintească, satul și oamenii care m-au format, fiecare om întâlnit în viața mea din frajedă copilăerie are un rol mare, un merit, contează, contează până la Dumnezeu, ... pentru că să creștem avem nevoie de oameni, doar prin oamenii care îi întâlnim creștem, ne mișcăm unii prin alții, deși altfel poate nu ne dăm seama, totul poate să pară doar interacțiune ordinară, obișnuită de zi cu zi, ... vreau să aduc la vedere că originele noastre contează mai mult decât ne dăm seama, și dacă oamenii în ziua de azi experimentează distress, este și pentru că se desprind de la rădăcină prea ușor, prea repede fără să-și dee timp de integrare a noului, Noul e atrăgător, tentant însă tre integrat cu tact și răbdare ... astăzi observ în România, de fapt peste tot în lume, tendința spre nou, în special tendința de-asimila stilul și gândirea americană, influențele occidentale, și de a rejecta tradiția, a critica, și chiar pune vină pe ce au făcut/lăsat strămoșii, ... tot ce este strămoșesc e mereu viu în noi, influențele sunt temporare, indiferent pe unde ne ducem, pe unde suntem, ce are rădăcini adânci, valoare niciodată nu dispare din noi, În tinerețe de pe la 20 de ani am fost un mare promotor al noului, însă încet, încet viața m-a pus în banca mea, ... mi-am învățat lecția, ... :) Am atașat mai jos, a doua poezie care a fost postată pe site, (nu la atelier): Aș vrea să te rog dacă ai timp să te uiți peste ea puțin. Mulțumescd e trecere! Mă cură mult! cu drag!maria Baticul cu bujori roșii poezie [ ] - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Maria Mitea [Danalachi ] 2020-10-25 | | Baticul cu bujori roșii, așa-i spuneam la noi acasă. Mama mea l-a purtat, și bunica, străbunica, l-au cântat și l-au dansat pi la nunți și cumătrii, Aveam zile când abia așteptam mama să mă atragă spre ea la piept să îmi lege baticul la ceafă, Și mai aveam alte zile de fugeam sau mă înălțam putin pi vârvul dejetelor, îmi pițigăiam și glăsuciorul, - sunt fată mare mamă, nu mai vreau batic, mă râdi lumea, și crezi mătali? Baticul nu se purta așa orișicum, se purta cu dragosti și puțină chiteală, Bratele mamei se împleteau în jurul meu, “nu-ți fă grijă draga mamei, eu sunt aici să am grijî di tini”, Baticul cu bujori roșii înflora toată ograda, mahalaua și tot satul înflora, dealurile, câmpiile, până și tractoarele ce treceau prin mijlocul satului înfloreau, Vai, ce frumos mai era drumul satului, plin de baticuri înflorate pe creștetul mamaelor, Baticul cu bujori roșii, așa-i spuneam la noi acasă. . | | |