| = Părere... | Iulia Elize [27.Apr.22 18:23] |
| Foarte bine scris fragmentul, se vede un plus de măiestrie în proză, pe care o admir și o apreciez. Este de foarte bună calitate, ca scriitură... În sensul, ca stil de proză. Observații: goarna nu crapă, omul nu poate sta drept și semeț și cu pieptul bombat dacă este șchiop, sunt chestii mai mult de atenție... Genul acesta de greșeli se corectează după o abordare după inteligență, mentală, după părerea mea, necesitând corectura aferetă prin numai atenția sporită, și desigur vă și iese ușor... Continuați tot în acest stil bun de proză și veți reuși! Spor la lucru! Și mult succes! Puteți aprofunda și romanul, genul roman, cu acest stil... | |
| = Iulia Elize, mulțumesc... | Grig Salvan [28.Apr.22 00:31] |
| ...pentru lectură și popas, pentru aprecieri și îndemnurile de a continua, pentru sugestii și urări! La o proză de mai mare amploare, gen roman, mă gândesc de mai multă vreme, dar încă nu m-am încumetat, totuși după „ucenicia” în proza scurtă va trebui să-mi propun o construcție mai amplă. Idei pentru astfel de proiecte ar fi, mai trebuie doar să-mi fac curaj și „să trec la treabă”... | |
| + încă un nepot al Gornistului | nicolae tomescu [30.Apr.22 11:38] |
| Titlul aduce aminte de Nepoții gornistului piesă de teatru scrisă de Cezar Petrescu și Mihail Novicov, ecranizată în 1953, și de filmul Răsare soarele din 1954 care continuă acțiunea personajelor, urmașe ale nepoților gornistului, în perioada celui de al doilea război mondial. Vreau să evidențiez și eu apariția unui nou urmaș, Petrache Ion, al personajelor lui C. Petrescu și M.Novicov Nu văd de ce nu putea crăpa goarna lui Petrache Ion. Putea avea o fisură, de ce nu, microscopică, datorită condițiilor în care o purta soldatul, că doar n-o ținea în husă în timpul bătăliei. E plăcut felul în care e prezentat gornistul și povestitorul | |
| = Mulțumesc mult, Nicolae Tomescu... | Grig Salvan [30.Apr.22 20:10] |
| ... pentru lectură și meditația asupra micului text, pentru asocierea onorantă cu un text celebru din istoria literaturii și cu filmul din anii 50, deasemenea pentru aprecierea modului în care e redactat textul și prezentate cele două personaje cheie, gornistul și autorul evocării. Personajul are un prototip real, în satul meu unii oameni mai în vârstă își mai amintesc de figura și personalitatea lui aparte, cât despre întâmplarea de pomină cu acea goarnă, n-am inventat-o eu, în sat bătrânii mai povestsc și acum de ea, nu pot ști din ce motiv o fi crăpat goarna, poate fi doar o legendă, dar lumea a înregistrat-o ca atare. | |
| = Povestea de la ora 8 | Nicolae Diaconescu [03.May.22 02:31] |
| După ce am citit proza de mai sus, bine scrisă, antrenantă, cu un final neașteptat, am dorit să "gust" și alte texte pentru a percepe mai bine pe autor. M-am oprit mai mult la Ogorul ascuns și pentru comentariile doamnelor Mitea și Elize. Apoi am căutat proza cu foarte multe accesări ;i o steluță. Cine credeți că îi acordase acea steluță? Chiar subsemnatul în 2016, dar uitasem de autor mai ales că după acea steluță mi s-a redus nivelul de la 120 la 100.N-am întrebat editorii, nici pe Radu ce am greșit, dar constat că în timp, aprecierea mea de atunci a fost corectă, vezi steluța domnului Tomescu și comentariul doct al acestuia precum și alte comentarii la fel de interesante. În concluzie, prozele domnului Grig pot fi percepute și ca povești la gura sobei, pe care dorim să le ascultăm fie că suntem copii sau adulți. | |
| = Mi-aduc aminte cu drag, Nicolae Diaconescu... | Grig Salvan [04.May.22 20:38] |
| ... de acea zi în care, după ce am postat „Povestea de la oara 8”, am avut marea surpriză să primesc prima mea steluță pe acest site! Am reținut comentariul și numele comentatorului. Mulțumesc încă o dată pentru acea apreciere și mica steluță, dar și pentru aprecierea textului de față, mă bucur mult când poveștile/povestirile mele produc emoție și plăcerea lecturii, chiar dacă ele sunt relativ modeste ca arie tematică și mijloace literare, dar sunt scrise cu vie emoție, care se pare că se transmite mai departe, cu sinceritate, simplitate și nu în ultimul rând cu dragoste de oameni. Îmi iubesc personajele, modeste și simple și ele și care aproape toate au un prototip real, cunoscut, mai demult ori mai recent, pe parcursul vieții mele... | |
| = da | Maria Mitea [07.May.22 13:30] |
| mă alătur celor de mai sus, întradevăr scris cu măiestrie, și un plus de dibăcie, ... cuprinzi mai mult decât anunți, împarți trâirea mai mult decât o defilezi. acuma sunt curioasă pentru „Povestea de la oara 8” :) Nu știu dacă ai auzit de scriitoarea canadiană, Alice Ann Munro. Se zice că a revoluționat stilul de a scrie povestiri scurte prin modul cum navigează timpul ...În 2013 a luat Perimul Nobil în literatură anume pentru short stroies. În continuare multă inspirație, Grig Salivan! maria, | |
| = am | Maria Mitea [07.May.22 13:37] |
| vurut doar să-ți dau un exemplu despre cineva care la fel ca și tine a început să scrie cu multă modestie și simplitate despre caractere întâlnite în viața reală .... | |
| = Maria Mitea, mulțumesc mult... | Grig Salvan [08.May.22 21:30] |
| ... pentru revenirea cu comentarii și aprecieri la adresa unui nou text și la adresa modului meu de a scrie povestiri scurte și foarte scurte. Încerc să scriu concis și concentrat, cu economie de cuvinte și de „zorzoane” superflue, care uneori pot să încarce inutil textul, pot să dilueze ideea și să îngreuneze sarcina cititorului, îndepărtându-l de acel „miez” care i se oferă. Desigur, uneori e nevoie de podoabe stilistice, de descrieri și detalii și chiar mici divagații, toate cu rolul lor în economia povestirii. Știu, am citit despre Alice Munro, am și citit unele texte ale ei, în unele chiar mă regăsesc cu genul meu de abordare a realităților umane modeste și simple. Mulțumesc pentru urare. Numai bine! | |