Comentariile membrilor:

+ Despre text
nicolae tomescu
[18.Feb.22 19:26]
Sunt interesante cele patru fragmente, publicate până în prezent, deși două dintre ele au fost încadrate la atelier.
Grig sau răbdarea țipând pare a fi o lucrare literară cu caracter istoric. Este amintită ascensiunea Gărzii de fier, apoi cutremurul din 1940, bătălia din apropierea Odessei, deportarea țiganilor în Transnistria, bombardarea Bucureștiului de către aviația aliată, unele realități de după 23 august 1944
Personajul principal ține la etnia din care făcea parte după mamă. își închipuia uneori că se identifică cu personajul din „Balada lui Rică” cu toate că nu-și dorea sfârșitul acestuia. Sigur l-a impresionat vesurile lui Miron Radu Paraschivescu (citez din memorie): Bate-un vânt pe ulicioară/peste inima amară,/bate-un vânt prin țigănie/peste inima pustie/

Urez autoarei finalizarea cu succes a acestei lucrări, care mi se pare deosebit de interesantă.

 =  Cu gratitudine
Victoria Bujoreanu
[20.Feb.22 05:45]
Mulțumesc pentru apreciere! „Lucrarea” e aproape finalizată dar pentru mine este ca un copil despre care cred că nu a crescut destul încât să poată pleca singur în lume.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0