| + nu știu de ce, | Ottilia Ardeleanu [23.Nov.21 17:45] |
| textul poetic de față are o vrajă a cuvintelor, poate datorită mării sau poate datorită Mariei, a stelei care este de un timp, poate datorită lui Eminescu, cert este că Adevărul are socotelile lui și că Poeţii sunt însemnaţi de destin cu cerul senin care se umple de nori şi fiori. | |
| = Vorba aceea (Unde nu-i cap, vai de picioare) | Ioan-Mircea Popovici [24.Nov.21 07:44] |
Când cele 10 porunci Erau cunoscute de tot omul Altfel arătau satele, grădina şi pomul Altfel se înţelegeau oamenii între ei Altfel mergeau treburile-n ţară Ce s-o mai lungim că o fi şi-o păţi Când e rău, toată lumea vrea să fie bine Vorba aceea: unde nu-i cap, vai de picioare De aici, din locu-n care chiar începe Infinitul/ Marea vine, valuri, valuri, spălând dor din nesfârşitul/ Gând din visul amânării cu scenarii mii şi mii/ Care trec prin viaţa noastră răspândindu-se zglobii/ Pe o plajă-n Tymp de pace cu năframă-n vârf de băţ/ Şi o trestie măiastră călărită în răsfăţ/ De copiii nemuririi care duc taina iubirii/ Într-o Mare şi-un Poet... Stau zâmbind pe Ţărmul Mării Semnul i, semnul mirării Răsturnat de dorul zării În desiş de nepătrunderi şi-n curburi de nicăieri bat târziul cu săgeata şi mă-ntorc de azi în ieri. Apele mării se sparg de dig. M-am înfrăţit cu vântul şi-am apucat să strig: Unde eşti? Unde eşti, Pipirig?... El, Povestitorul, domnul Pipirig Stă cu şevaletul pe dig Şi picteză şi pictează şi pictează Marea, pescăruşul şi visează Că lumea-i o mare de lumină Întunecată acum de prea multele certuri Şi incertitudini, trădări Lipsă de idealuri, de iubire Din prea proastele stări Ce să mai vorbim Se vede de la o poştă Spune şi tu, unde greşesc? Chiar nu vreau să am dreptate Nu poţi să spui că iubeşti Adevărul Şi-n realitate să mergi Din minciună în greşeală Pe o scară cu iluzii şi confuzii Ţine tu-n mintea şi-n inima ta Armoniile de veghe ale Infinitului Cu jumătăţile lor inegale Cele văzute şi tulburătoare În împlinirea celor nevăzute şi liniştitoare | |