Comentariile membrilor:

+ .
emilian valeriu pal
[30.Aug.21 12:27]
Foarte fain începutul și finalul. Partea de mijloc îmi pare puțin confuză, cam aglomerată, dar e doar opinia mea. Oricum un text consistent, care spune ceva despre cineva fără teamă și ocolișuri, fără metaforizare, așa cum ar trebui sa fie orice confesiune poetică.

 =  Mulțumesc mult, Emilian,
Ottilia Ardeleanu
[30.Aug.21 12:32]
tocmai citeam ceea ce ai postat și am ținut să-ți las un mesaj, neștiind că și tu faci același lucru. Mă bucur din suflet și mă onorează comentariul tău fiindcă știu cât de mult cântărește!
Numai bine îți doresc!

+ Un text care și mie mi-a plăcut!
Daniela Luminita Teleoaca
[30.Aug.21 15:11]
Este un text bun pentru că este un text „continuu”, nu are „rupturi”, prin urmare nici „chestii de umplutură” facile, artificiale, care să genereze stridențe prin discontinuitate. Am reținut:

„l-am aruncat la gunoi câte un pic
așa cum împrăștia bunica sare pe prag
când ploua cu tunete și fulgere
iar piatra cioplea în case spărgea ferestre și
ucidea păsările prea libere”

Iar asta rămâne imaginea mea preferată:

„m-am oprit un timp pe țărm viitorul e o mare
niciodată nu-i deslușești celălalt țărm”.

Conchizând, DA, chiar rămân... „semne”!

 =  Individualizare, conștientizare și centrare
razvan rachieriu
[31.Aug.21 09:17]
Deja când te „întrebi cine” ești tu te individualizezi, îți conștientizezi sinele autentic, genuin și superior și te centrezi în ființare.
Creația amplifică ființa, pe când „singurătatea” pasivă, statică și fără activități de natură spirituală o „împuținează”.

 =  Daniela, Răzvan,
Ottilia Ardeleanu
[31.Aug.21 09:47]
bucurie să vă aflu aici!
Daniela, mă onorează impresiile tale, punctuale și favorabile unui text care chiar a curs dintr-o suflare. Steluța este un reper înspre sus, îți mulțumesc și pentru ea!
Răzvan, mă bucură aplecarea pe text, în stilul tău de a te centra filozofic pe tema propusă. Mulțumesc!

 =  Peste umăr, trecutul!
enea gela
[02.Sep.21 20:24]
Este, cred, unul dintre cele mai reușite poeme scrise de tine, Otti. Am ezitat dacă să comentez și eu, însă ar fi fost păcat să trec peste, așa cum fac, de obicei. Poezia are atâta doză de candoare și de nostalgie, cât să convingă pe oricare lector, că autoarea a developat în camera obscură clișeul întreg al vieții. Fără resentimente, fără încrâncenări, cu asumarea condiției umane. Sunt formulări de zile mari, firești, neforțate, pe un fond de o mare sensibilitate. Nu citez fragmente, mi-a plăcut tot textul! Stea!

+ RE
enea gela
[02.Sep.21 20:25]
Să pun și steaua.

 =  Mă bucur sincer
Ottilia Ardeleanu
[02.Sep.21 21:41]
că textul de mai sus ți-a plăcut, că ai venit cu lumină pentru el, că emoția te-a determinat să nu mai treci peste, dragă Gela, onorată!
Mulțumesc!

Redacției, de asemenea, un mare mulțumesc pentru recomandare.

 =  Fără el
Mondea Adrian
[11.Sep.21 10:18]
Cele mai mici părți ale corpului sunt amintirile, și noaptea, sfârșitul, schimbările climatice, efectul de tundră, cenușa din jgheab... Dacă ar fi să ne îndreptăm spre miezul furtunii ierarhia sinapselor ne-ar împinge inevitabil spre margini. Adiacente ar rămâne... reflexiile sau poate iminența propriei răbdării, dorința continuă de a traversa cu ochi evazivi ziua de mâine. Semn al mersului sinuos? "m-am oprit un timp pe țărm / ... / mă întreb acum cine sunt eu" - un poem asumat, un deja-vu parcă desprins de la nivelul ochilor generând subtil adunări, diviziuni, concluzii

 =  Mulțumesc mult,
Ottilia Ardeleanu
[13.Sep.21 23:52]
Adrian, pentru interpretarea nuanțelor/ stărilor/ efectelor.
Numai bine!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !