| = La ceas de nemurire | Dumitriu Florin Constantin [07.Oct.05 21:26] |
| Cu nemurire clipa se împletea în noapte, La ziua ce-o sa vină cu ale tale șoapte, Am coborît la pieptu-ți ce toarce a iubire, Și ne-am simțit copiii cei minunați din fire. Noi te-am prelins în suflet cu cîntec-clopoței, Și ne vorbea Maria... era doar glasul ei, Iar negura topită era de prea-lumină, În gînd, în fapt, în toate și luna prea senină. Așa pornit-am drumul cuprins de liniștire, Erai cu noi de mînă și dăruiai iubire, Erai regina noastră, noi paji printre mireni, Iar heruvimi, în cale, urneau din loc bușteni. Am sîngerat o clipă, să primenim culoarea, O doină în amurguri ne poartă și chemarea, În ochi vorbea lumina cu liră de caval, Și noi am fost în ceruri primiți medieval! În mîinile Mariei stă astăzi toată taina, Culorile cîmpiei și curcubeul-haina, Cu sufletul pereche în germen de văpaie, Am colindat castelul lui Dumnezeu-odaie. În palmele aride a despărțirii frust, Mai lungă pare calea și timpul mai injust... | |
| = Mai lungă pare calea și timpul mai îngust... | Maria Prochipiuc [09.Oct.05 19:44] |
| Multumesc pentru aceste versuri, le găsisem în pagina ta și mă gândeam ce frumos știi să amesteci cuvintele și apoi ca într-un carusel să le dai libertate să vorbească. Știu ele cuvintele a vorbi atât de frumos, le-am auzit muzica și am doinit împreună, m-au plimbat pe meleaguri de vis, de poveste și de realități întâmplate. | |