| = = Opinii = | Iulia Elize [12.Oct.20 22:39] |
| Cu privire la ideile din poem. Păreri pe marginea lor! Consider, nu sunt destule Edituri cu alonjă, în România, după părerea mea. Nu există un sistem de preluare și de valorificare a autorilor merituoși. Și nici masă de achiziționare carte. Proababil legea aceea, cu privire la fondul de achiziție minim 50 % carte românească, în librării, nu se lasă apărută, pentru că mai mult se sprijină de pildă cultivarea roșiilor tomate (nici pe acelea suficient.) Probabil ne cam lipsește o viziune și o strategie de țară pe termen lung, în multe domenii. Cauzele se pot intui, o discontinuitate în planul de legi *pot să îi spun oare plan, în sensul bun, de planificare în ritm continuu și cu logică pe termen lung, de strategie à la longue, cu privire la pașii necesari în strategia durabilă, în anumite domenii??? Nici măcar nu se poate pune în practică, clasic, din cauza deselor schimbări, dpdv politic și al strategiilor (care nu se pot elabora, durabil). Țările care adoptă strategii cu optică lungă, în timp, sunt cele mai eficiente și bănoase și au formule dintre cele mai bune și de succes. Probabil, țările care sunt sprijinite de forțe mai stabile și mai durabile (gen Regalitate) sunt foarte ok, din punct de vedere economic și strategic și de dezvoltare durabilă și prin strategii. Și de eficiență maximă, bine gândită. E și aceasta o nuanță pentru unele democrații, probabil formulele acestea ar fi foarte de succes. Permit optică centrată și planificată. Eu una aș sprijini un for personalizat de permanență și eticitate, dar poate e numai un vis. Între timp, noi, ca economie românească, așteptăm să învățăm și să creștem. (Inculusiv literar, ca forță culturală și de (re)nume, în timp, de ce nu...) Nu merităm oare asta, prin valorile produse, în timp, de oamenii noștri de cultură??? E doar o părere foarte personală și obiectivă. | |
| = parere | Claudiu Tosa [13.Oct.20 17:16] |
| Dle Balan, poetii-s *inmultiti* demult. Prezentul text e o reluare a temei epigonilor a lui Eminescu, autor care a si epuizat tema dupa parerea mea, orice altceva despre subiect fiind deja inutil si previzibil. | |
| = Mă explic, | Iulia Elize [13.Oct.20 23:24] |
| Claudiu, dacă tu ești mulțumit de cum arată și cât de amplu e gradul de susținere a autorilor și a scriitorilor din România, e foarte bine. Și că suntem epigoni la grămadă, e iarăși bine. Poate că mai vrei să cumperi încă o carte de-a colegilor noștri, vânată pe la niște edituri mari. Scriem prost? nu. Atunci care e problema. E în loc să ne susținem și să vedem unde ar trebui să punem punctul pe i, împreună, ne complacem într-o chestie mediocră care nu ne permitem să ne exprimăm foarte mult, artistic, prin cărți, sau să evoluăm. Poate ai scris foarte multe cărți, iar tu ești mulțumit. Problema la mine este că nu se face destul, eu sunt slabă și stupidă, pentru că mi-aș dori să fie, în România, măcar 2-3 concursuri de manuscrise pe an, când nu e de fapt niciunul. E puțin ce îmi doresc, 2-3 concursuri, dar trist e că nici măcar asta nu se face și nu e real. De ce? pentru că editorii nu atrag carte românească. Iar librăriile nu sunt cointeresate să atragă edituri și carte românească. Ba chiar aș fi învinuită că sunt oportunistă, ce gând limitativ și de non-interes reciproc, dar eu caut de fapt sănătatea, în cultură, și sănătatea culturală în mediul specific în care aș activa. Ce aș fi vrut să zic, cointeresându-ne și punând osul, astfel am putea deține o Cultură De Azi, românească, de foarte bună calitate. Păcatul e altul, autolimitarea. Mai ales a celor care nu cer și se complac. Singurul păcat, este statul degeaba, și cel mai stupid, valabil în multe domenii. Și mai e că dacă zici ceva, nu zici, de fapt, nimic, ci ești pus undeva deoparte, poate asta e cel mai bine, să crești semințe de grâu sau pești sau tomate și nu să nu avem o cultură românească activă, în contemporaneitate. Stăm deoparte, sau cel puțin eu asta încerc. Visez, utopic, de ce să visez, că e foarte aiurea, cele două sau treci concursuri publice de manuscrise pe an, visez atmosferă mustuitoare cultural și de calitate, recitări, cointeres, succes românesc, actori, invitați ca să recite prin librării, am un discernământ cred utopic și fantezist. Visez edituri care se implică, dar ele nu sunt ajutate în niciun fel, când librăriile nu vând autori români ci o literatură iscată haotic editorial, după cum se apucă, și în ciuda parcă a celor care scriu. Noi, scriitorii români ... ne retragem cu multă cumințenie. Și asta e trist. Nu aduce nimic bun. Mult salut! (Nu mai intervin pe subiect.) | |
| = Iulia | Claudiu Tosa [14.Oct.20 00:52] |
| Iulia, nu prea vad legatura dintre observatiile tale si comentariul meu care, nu e decat o maniera mai cu perdea de a-i spune domnului Balan ca acest poem e plictisitor si nu spune nimic nou pentru simplul fapt ca tema o cunoastem toti si cel mai bine a zis-o Eminescu demult. Am vazut texte mai interesante in atelier sincer. Eu nici macar nu mi-am exprimat vreo parere legat de lucrurile mentionate de tine, motiv pentru care nu prea inteleg de ce mi le spui (nu inseamna ca te contrazic), o discutie/polemica pe marginea starii literaturii autohtone fiind foarte departe de intentiile mele mai ales in subsolul acestui text. P.S: Ca tot ai zis de concursuri, ar exista unele, Max Blecher, Polirom si Cartea Romaneasca, ultimul fiind cu limita de varsta. Aditional (fara concurs) mai exista Editurile Brumar, Paralela 45 si inca vreo doua care acum imi scapa, la care daca manuscrisul tau are priza e fara indoiala publicat. | |
| = Dragii mei, Iulia Elize și Claudiu Tosa, am fost onorat să vă citesc opiniile | Cristian Petru Balan [22.Oct.20 17:13] |
Dragii mei, Iulia Elize și Claudiu Tosa, am fost onorat să vă citesc opiniile adăugate după lecturarea poemului de mai sus. Sunt puncte de vedere interesante, utile și destul de conforme cu realitate... Regret că vă răspund ceva mai târziu, din cauză că, la vârsta de 85 de ani, probleme serioase legate de sănătatea mea nu-mi permit să mai am promptitudinea din trecut în multe domenii. De aceea, sunt dator cu multe răspunsuri față și de alte personalități, în afară de faptul că unele lucrări de-ale mele din domeniul artelor plastice (sculpturi și picturi) au fost începute de mine și lăsate și ele neterminate. Mă bucur totuși că am putut finisa și instala câteva din ele în localitatea prahoveană Boldești-Scăieni, un splendid orășel românesc de unde am emigrat în America acum 34 de ani, printre acestea fiind unica copie a Statuii Libertății existentă în România, sculpturi pentru monumentele eroilor de acolo, busturile lui Mihai Eminescu și ale Veronicăi Micle (puse impreună pe același soclu) , cel mai mare portret „Eminescu”, picură atașată pe frontonul casei de cultură cu același nume - toate aceste lucrări fiind expuse în piețe publice din acea localitate, dar și alte asemenea lucrări făcute în Austria, SUA etc. Am încercat să revin recent în țară să termin acolo ceea ce deja începusem, dar atât pandemia cât și șubrezenia mea fizică nu mai mi-au permis. Cu ultimele rămășițe de optimism, sper totuși că s-ar putea să îmi realizez acele dorințe. Mai la îndemână și mai fezabile mi-au rămas însă preocupările literare (diverse și ele), pentru care, încă din anii tinereții, am devenit membru permanent al Uniunii Scriitorilor din România. Pare mai ușor să scrii o poezie pe care (din păcate) o citesc doar 2-3 amatori de literatură, decât să apari cu o sculptură în public pe care o văd mii și mii de oameni vrând-nevrând... Cu toate acestea, de când mă știu, scriu și versuri (în dulcele stil clasic, cum zicea colegul meu de liceu Nichita Stănescu), poezia fiind un sentiment eficient de refulare, fără a avea pretenții de autor desăvârșit. Așa se face că m-am trezit și colaborator pe „Agonia” unde ați avut ocazia să întâlniți opiniile mele despre nobilele preocupări poetice ale creatorilor lirici din zilele noastre. Aparent, pe unele le-ați acceptat, pe altele nu, întrucât nu defineau ceva nou sub soare Nu știu cine a spus în glumă că „din doi români trei sunt poeți”, întrucât „nu e om să nu fi scris o poezie”, însă, dacă asemenea ziceri se apropie de adevăr, atunci situația reală devine ceva mai complicată, pentru că nu mai există acele filtre serioase editoriale care, după selecții atente, apăreau cândva prin reviste sau prin librării numai opere care într-adevăr erau mai mult sau mai puțin valoroase, dar cam toate digestibile. Acum, după cum ați și spus, situația s-a schimbat radical și... cine câștigă? La această întrebare văd că ați încercaț să faceți lumină, alături de alte câteva studii meritorii despre starea poeziei noastre (din acestea, aș putea aminti aici studiile lui Alex Ciorogar - „Poezia română contemporană” ,Poezia contemporană româneacă-Deștepți. ro” (poezia-contemporană-ro) și altele. Apreciez mult nu numai versurile și studiile tale bine documentate, dragă Claudiu, dar și minunatele opinii ale Iuliei - de a se mări numărul de concursuri de manuscrise, cum au procedat deja editurile Polirom și Paralela 45. Rezultatul ar fi, cu certitudine, că s-ar pune mai bine în evidență adevăratele noastre valori contemporane și cititorii ar fi scutiți de pierderea timpului cu scormonirea după filoane de aur în munții de gunoi. Închei mulțumindu-vă încă o dată și, în cazul că dispuneți de ceva mai mult timp liber, v-aș invita să survolați în fugă cu privirile voastre agere fie pag. mea de facebook, fie fișa mea biobibliografică de pe Wikipedia, la numele meu - Cristian Petru Bălan - chiar dacă pagina nu mai este demult adusă la zi. | |