| = Despre substanta. | Claudiu Tosa [07.Oct.20 21:34] |
| In ciclul acesta de filosofii metaforice (eu asa le consider) ale autorului exista un procedeu extrem de predictibil care practic taie din credibilitate, un soi de mecanicizare discursiva care are la baza repetitia exagerata a substantivelor comune din titlu. Aceste texte, desi debuteaza curajos, sfarsesc prin a cadea dupa parerea in dicteu automat fara sa transmita nici cea mai mica urma de constructie a unui rationament autentic cap-coada. Asta pentru ca la nici 2-3 propozitii diferenta cuvantul *poem* se repeta obsesiv, denotand mai degraba nesiguranta in loc de abordare exhaustiva, introducand practic noi si noi idei care se leaga de acelasi cuvant, fara a exista vreun crescendo si semanand in ultima instanta mai degraba cu un fel de incercare esuata a unor postulate cu caracter personal. Acest *procedeu* al repetitiei cuvintelor din titlu nu l-am identificat doar in acest text ci in mai multe. Pentru o analiza se pot folosi: 1. https://voyant-tools.org/ 2. https://www.online-utility.org/text/analyzer.jsp Conform primului script cuvantul poeme apare de 16 ori intr-un text format din 262 de cuvinte in conditiile in care in acelasi text conjunctia *si* (atentie, cuvant de legatura)are si ea 16 repetitii. A repeta un cuvant de cel putin la fel de multe ori cat o conjunctie intr-un text atat de scurt (mai ales cu o asemenea tema) e cel mult dovada unei limitari expresive si nu a vreunei aplecari profesioniste asupra temei in cauza. Daca mai punem la socoteala si faptul ca in general aceste cuvinte ultrarepetate sunt fix cele din titlu si ca procedeul asta apare aproape in fiecare text atunci ne indreptam cu pasi siguri spre dicteu automat. Ca paralela e ca si cum scriem un text a carui tema e punctul de topire al metalelor grele si tot repetam afirmatii legate de subiect fara sa aprofundam in realitate nimic. O luam practic de la capat fix cand trebuie sa aprofundam. | |
| = despre | Ștefan Petrea [09.Oct.20 10:07] |
| Și pe mine mă sâcâie în textele tale repetitivul sinonimic... În rest e de bine... | |
| = Iată cum am interpretat | Petru Dincă [09.Oct.20 14:13] |
| eu acest text filozofico-poetic: Autorul distinge două categorii de poeme: în prima, intră poemele obișnuite, numite, în alte părți în text, clasice, laice, telurice. Acestea se încadrează în categoria teluricului, a profanului; din a doua categorie, fac parte parte meta-poemele și extra-poemele; doar în treacăt, sunt menționate și poemele-esență, dar care nu sunt dezvoltate. Autorul nu le definește, în mod clar, pe fiecare dintre aceste poeme (ar trebui să o facă). Din text, rezultă că ele se încadrează în categoria supranaturalului, a sacrului (la meta-poeme, se vorbește de supranatural, transcendent și spiritual, iar la extra-poeme, de eshatologic și sacru). Cred că autorul ar trebui să elimine ambiguitățile din text, definind, în mod distinct, aceste tipuri de poeme, pentru că, altfel, meta-poemele și extra-poemele par că se cam confundă. De asemenea, exprimarea are ceva de poezie post-modernă, cu reveniri asupra aceleiași idei și discontinuități, iar acesta fiind un text filozofic, ar trebui să fie mai organizat și mai coerent. Trebuie eliminate și unele repetiții, ca în pasajele: „Meta-poemele eclipsează poemele clasice, căci meta-poemele întind hiperbolic”; „Extra-poemele au forța miraculoasă de a aduce utopia în concret și viața extra-poemelor are perenitatea”. În concluzie, autorul a transmis niște idei filozofice interesante, dar ar trebui să clarifice anumite noțiuni, iar pe altele ar trebui să le dezvolte. | |
| = Sincer, | Iulia Elize [09.Oct.20 20:56] |
| Poate meta-poemele, după câte am înțeles eu, au o dimensiune mai amplu înspre spiritualitate și sacralitate, pe când extra-poemele, către amplitudinea ideilor și spre inovativ. Eu am făcut, oarecum, difereța... Dar la nivel de percepere a ideilor. Din câte am observat, autorul este foarte subtil, ideatic, se leagă poate prea fin, de unele aspecte, ceea ce e punct bun, dpdv discursiv, uneori însă nu e tocmai bine esențializat - conclusiv - totul, ar lipsi parcă tranșarea concluziiilor (câteodată, dar rarareori, se mai pierde, ușor, discursul, în vâltoarea de amănunte...). Mi se pare, nu se prea poate pune punctul pe i, nu se pot reuși tocmai concluziile, aici aș vedea de lucru. Înspre tragerea de concluzii-rezumat. Per ansamblu, discursiv, nu e o strădanie risipită, cum să fie, ba din contră, e foarte bun rezultatul de analiză cognitivă și filosofică. Eu aș continua, pe aceeași linie. Posibil, trebuie o mai bună țintire a discursului, și lucrul mai ales conceptual, cum spunea și ante-comentatorul meu, pentru o mai mare universalizare. Dar nici acum, d.p.d.v. al ideilor exprimate, nu e tocmai o direcție greșită, ba din contră, cum spuneam... Poate autorul este mult mai bine înțeles de un anumit cerc mai de specialitate, aș crede, iar întru o mai mare universalizare, aș recomanda o mai bună ținitire a discursului și emiterea de concluzii. Mult spor la scris, Răzvan Rachieriu! Bonne chance! | |