| = Epitaful versului alb | BogdanGeana [17.Jul.20 23:48] |
| New age of sadness. Adica: sa ne bucuram cu ce am avut, chiar si in vis. Puternica! Jos palaria. | |
| = = răspuns = | Iulia Elize [18.Jul.20 00:30] |
| Probabil în spatele fiecărui soldat este o femeie, fie că e ea mamă sau iubită. Ce e bizar, e că soldatul, luptând, se confruntă cu cele ale soldatului, dure, aspre, pe când acasă, femeile lui (mamă, iubită, soră) sunt doar despre dragoste și despre duioasa și binecuvântata întoarcere cu bine. Fericite sunt cele care își așteaptă bărbatul, dar și bărbatul, care se întoarce la ale sale, venind înapoi. Mulțumesc pentru trecere prin poem! În vis, fiecare suntem femei de soldați, sau eram. Ceea ce nu e tocmai rău, să ne aducem aminte cum era prin trecut... Îmi aduc aminte de cântecele vechi de cătănie, românești, tragedia ruperii băiatului de casă... Poate nimic nu era mai trist, decât plecarea soldatului. Iar femeile spuneau: O să revină cu bine? Mulțumesc!!! | |
| + Aceeași | Ottilia Ardeleanu [18.Jul.20 12:56] |
| notă melancolică, mereu același baladesc, un doinit de o dragoste care rămâne pură deasupra tuturor lucrurilor nedrepte sau de război sau de întoarcerea în timpul războiului. Îmi place cum inserezi sensul de război-soldat cu sensul de război de țesut pânze-femei. Are ceva deosebit acest discurs și în sensul că, acel soldat cu armă și raniță nu își mai are rostul în context actual când armele sunt albe iar războaiele se duc aproape invizibil pe alte planuri ale vieții evoluate și în sensul războaielor. Un discurs în care femeia este mereu element de așteptare, de răbdare și de ocrotire a iubirii și a bărbatului care se întoarce cândva, într-un timp care se face nevăzut. Foarte frumos! | |
| = = Mulțumesc pentru semn și steluțăăăă!!! = | Iulia Elize [18.Jul.20 19:20] |
| Mulțumesc, Ottilia, pentru amplul comentariu și pentru îsemnarea cu stea! Este un poem atipic, cum scriu, de altfel, mai rar. Îmi imaginez, de fapt, mi-am imaginat dorul, probabil dorul femeilor este cel mai ușor de înțeles și cel mai greu de plasticizat, ”tânjirea femeilor de a-și chema bărbatul acasă”. Conex, în contextul temei alese, una mai dificilă, cred că mai ușor de tratat de un bărbat-poet. Însă nu și dorul, care este în apanajul unei femei. Țin steluța ta pentru unicitatea efortului de a scrie pe o temă mai rară, pentru mine, și mai de efort. Ce e frumos, e că fiecare soldat are, și a avut, o femeie care îl așteaptă acasă, chiar dacă se pune problema soldăției, femeia lui îl așteaptă ca să revină, cu bine, și să se reîntoarcă, probabil, și asta în orice vremuri și în orice orizonturi de lățime geografică, fie în vremuri mai tulburi, sau mai liniștite, în general soldatul se reîntregește cu o femeie care îl așteaptă și care îl iubește. În multe zone geografice ale româniei, sunt povești despre scrisorile pe care soldații le trimiteau iubitelor sau mamei. În general, bărbatul are nevoie de femeie, cum și femeia de bărbatul ei. Cât despre tema aleasă, poate marea provocare a zilelor de azi este pacea, și arta este de a sta pe lângă ea, poate astăzi conflictele sunt urmărite obiectiv și subiectiv, și cu înțelepciune, foarte necesară, de altfel, pentru că nimeni nu își mai permite azi un război. E, de fapt, ”lupta păcii”, nu mai sunt de mult zilele vechilor bătălii, e doar filmul sinoptic pe care îl urmărim din confortul propriei locuințe. Ceea ce bine, pentru că cui să îi placă războiul. Mulțumesc, Ottilia! Probabil dragostea este deasupra de toate, poate doar dragostea este uneori liantul cel mai scump pentru om... Ai remarcat deosebit doinița de dincolo de notele grave, și ai ghicit, în poem, urmele de pas ale femeii. Te mai aștept, și cu alte prilejuri de lectură! Cu respect și cu prietenie! | |
| = Gândurile la viitor să nu ne întristeze | razvan rachieriu [19.Jul.20 15:07] |
| Să facem în așa fel încât gândurile la „viitor” să nu ne „întristeze”, să proiectăm în viitor acele variabile care produc încântarea, pozitivul, bucuria și stări stenice și revigorante și să înlocuim „niciodată” cu totdeauna. | |
| = Coercitiv... | Iulia Elize [19.Jul.20 15:25] |
| Nu ne întristează! :):):) ...Ne proiectăm, prin infuzie (ifuziune), gândurile într-un viitor palpabil și pozitiv, și, numai puțin intruziv, încercăm să îi întrevedem albeața! La nivel cognitiv, e aproape, cum să spun, coercitiv, și nu facil! Mulțumesc pentru semn! :):) M-a bucurat foarte mult!!! Te mai aștept și pe altă dată!!! Cu mult drag! | |
| = * | Iulia Elize [19.Jul.20 15:28] |
| *infuziune, scuze!!!! graba strică totul... | |