Comentariile membrilor:

 =  lumina de umblă singură la drum
Maria Elena Chindea
[19.Apr.20 01:06]
Cred că cel mai bun pledant pentru tine este poezia ta! Și să fim cu toți iertați pentru că scormonind sub pietre am uitat să privim în fântâna inimii chipul „ÎNTÂI STĂTĂTORUL BISERICII LUMII” și poate și pentru noi „SFÂNTA FECIOARĂ MARIA” a vărsat o lacrimă văzându-ne puțina iubire și orbirea! Dar, de nu vom uita că EL ESTE ADEVĂRUL ȘI VIAȚA VEȘNICĂ, ne vom renaște în lumină sub VEGHEA LUI DIVINĂ!
PAȘTE ÎNLUMINAT, poete!

+ "așa de mult mi-aș dori ca timpul să întoarcă lumii și să o ia de la început"
Ioan-Mircea Popovici
[19.Apr.20 08:54]
Viaţa, plină de nopţi şi de dimineţi, omul meu zice că, din toate frumuseţile ei, să folosim de sămânţă, noaptea şi dimineaţa de azi. Fiind noaptea şi dimineaţa Învierii, să punem această sămânţă la încolţit şi s-o udăm, cu apa spălării pe faţă, din covata cu oul de Paşte şi cu bani, cum o făceam în copilărie...
Să-ţi aduci aminte toate ale tale
Să nu treci indiferent pe lângă ele...
Cu pânzele albastre zburând peste abise
Găseşti în tine lumea poveştilor nescrise
Lumina Învierii, dea Domnul să fie, flacără vie în sufletele noastre. Amin!

+ doar lumina ce vine din bunătate poate ferici un suflet...
Teodor Dume
[19.Apr.20 11:55]
bunătatea este singura lumină ce se poate aprinde ca să lumineze în întunecimea sufletului!
Și da, nu orișice lumină fericește un suflet, ci doar cea care vine din bunătate!
Cu această ocazie, vouă tuturor și administrației site/ului

Sărbători fericite!

 =  MULȚUMESC
florian stoian -silișteanu
[09.May.20 05:03]
mulțumesc
maria
ioan
teodor
HRISTOS A ÎNVIAT




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !