| = artă poetică | Cristina-Monica Moldoveanu [12.Feb.20 13:08] |
| O interesantă artă poetică care declamă că refuză agora și înjosirea în public și care totuși pare să ”strige” sau să vorbească apăsat despre condiția poetului. Este frumoasă și diluarea eului în natură (pieptul înnorat)și identificarea cu casa ca un fel de ideal (”încerc să fiu”). Fata este din poliester negru care prin opacitate ascunde și transcende, transformă în alb și curat totul. Am observat două greșeli typo ”tencuila” și ”proprii” (lipsește un i). | |
| = multumesc | Carmen Sorescu [12.Feb.20 13:51] |
| Cristina, Mulțumesc pentru analiză, ce bine, chiar mi-a plăcut să aflu cum vede altcineva percepția mea. | |
| = Aș zice... | Daniela Luminita Teleoaca [12.Feb.20 16:34] |
| ... un text despre condiția oricărui creator autentic, anume acela care, prin natura lucrurilor, nu poate fi altfel decât LA DISCREȚIA propriei creații. Nimic surprinzător, doar este condiția celui care aduce la viață și e ceva măreț, nobil chiar, să știi să-ți păstrezi Copilul deasupra lumii de „bube, mucegaiuri...”, în mod necondiționat încărcându-te tu cu astfel de stări / realități. Desigur, răsplata este pe măsură. De fapt, procesul echivalează, in nuce, mutatis mutandis, unui act de martiraj asumat. Iar sacrificiul naște viață. Frumos, Carmen, foarte frumos, ca de altfel atâtea alte texte semnate de tine. Mărturisesc, citindu-te, am constant starea aia de hipnoză pozitivă etc. | |
| + erată | Cristina-Monica Moldoveanu [12.Feb.20 19:21] |
| Îmi cer iertare Carmen, am uitat ceva. Pentru efortul și sinceritatea ta, pentru ce e frumos și alb în poezie, confer o steluță. | |
| + = sensibilitate = | Iulia Elize [12.Feb.20 20:31] |
| Un poem foarte rotund, despre felul poetului de a fi, până la urmă, nu mai puțin decât un copil vulnerabil. Până la urmă, vulnerabilitatea ne face oameni, și e minunat că omul-copil se arată (în general), transpus-minor, în propria creație, anume deasupra ei, într-un act complet de asumare. Totuși fără ca transpunerea să se realizeze altfel decât printr-o oarecare amprentă, prin lăsarea, în actul scris, a amprentei unei individualități creative. Poate fiecare om este, în sine, Un Poet, pentru că omul experimentează și trece prin viață, toți suntem oameni, experimentăm, totuși nu sunt mulți aceia care creează. Totuși, universalitatea din experimentare este acolo. Spun aceasta, Carmen, fiecare are experiențele lui proprii, pilonii existențiali care îi sunt proprii, de-a lungul vieții, și care se aseamănă, în modelul omului-om universal, indiferent dacă e el poet (sau nu). Experiențele se aseamănă, dar poate cu alte nuanțe sau alt fel de nuanțare. Dar fără să se plece foarte mult de la universal... De la universalitate. De la sensibilitate. Pentru portretul schițat al ”feminității-scriitor”, adică pentru acest portret, desenat de tine, las steaua mea. Un discurs emoționant! Și un poem foarte bun! Cum am spus, e mult de apreciat, am remarcat tușa sensibilă, direcția discursului liric... | |
| = ... | Carmen Sorescu [13.Feb.20 07:36] |
| Mulțumesc pentru surprizele luminoase... | |
| = Părerea mea | mihai amaradia [05.May.20 17:15] |
| Nu știu, sunt construcții pe care nu le cred pentru ca nici nu le vad, nici nu le simt, îmi pare o făcătură ca multe alte mii, ca să scrii bine tre sa ai răbdare sa ți se întâmple. | |