| + Despre uitare și | Ottilia Ardeleanu [12.Jan.20 13:23] |
| păsările care brăzdează cerul sensibilității sufletului ca despre o invazie nedorită gen Hitchcock ori a te situa într-o iubire între Prinț și Cerșetor twainian este chiar poezie! Apreciez! | |
| = Vă mulţumesc f. frumos, dragă d-nă Ottilia Ardeleanu! | Daniela Luminita Teleoaca [12.Jan.20 15:24] |
Da, aşa cu iubirea, care te înalţă şi te coboară… aşa de mult, măcar uneori, că nu-ţi doreşti decât să o abandonezi, lăsând-o să ţipe ca o dezmoştenită (cândva – îmi amintesc – o soră de-a ei ţipa… uitată în… cretacic!). Şi, totuşi, cred, o anume ofrandă, pentru că renunţarea la acest sentiment (devorator fără prea multe scrupule!) se soldează, implicit, cu îngroparea unei părţi din tine etc. Altfel, foarte probabil la o eventuală revizie, o să-i schimb titlul care, iniţial, era… ultimul vers al textului (neavând însă altceva mai inspirat, a trebuit să mă… folosesc de acel ultim vers pe post de titlu!). Gândurile mele luminoase, D. | |