| + un cântec la răscruce (ecou de inimioară) | Ioan-Mircea Popovici [08.Jan.20 08:20] |
| Aici, după cum spui "E visul tău - și nu e doar o joacă - izvorul să-l găsești în piatră seacă." "nu mai simți a timpului uzură, chiar de-s plecați acei ce te iubiră." zarul rotunjit de Jumătatea mică de Infinit se dă-n rostogolire spre oprire de pe dunga albastră a zării în calea uitării triunghiul magic cu ochiul magic cel care vede tot şi in afara şi dinlăuntru ce-a fost şi ce va fi nu poate niciodată dormi dintr-un tărâm, cu flori de salcâm pe caldarâm în valuri de mare pe a lunii cărare urcăm împreună spre cascada de la mijlocul muntelui sacru muntele-n care printr-o pădure virgină ai făcut o cărare cu răscruci o troiţă cu cumpănă la fântână iese-n cale, azi călăreşte-n întâmplarea aceasta caii pe care ţi i-am îmblânzit în pădure, la Letea în ultima vară "Din răsărit îți faci un frate geamăn și soră bună dintr-o înserare, pe când în corn de lună-ncet răsare..." un cântec la răscruce ecou de inimioară "dorul pribegește, c-așa i-e scris poetului să-ndure: să scoată aur din grămezi impure, făr’ de-a trăi vreodată mișelește." O stea dublă, precum Alcor şi Mizar din Carul Mare, de unde se vede mai bine ce, unde, cum... | |
| = Ce tristă e cărarea!... | George Pașa [09.Jan.20 13:36] |
| Ce tristă e cărarea fără pașii pierduți în lumea fără de durere, și încă ar mai fi o mângâiere de ar cânta din frunză iar doinașii. Un cântec lin, ca-n visul nesfârșirii pe care îl trăiești trecând prin viață, purtând în piept aceeași dimineață redeșteptând speranța-nmuguririi. Știi: înserarea-i doar o pregătire pentru intrarea-n somnul cel din urmă, când tot ce-i suferință ți se curmă, cum dorul florii într-o veștejire. De-aceea, să trăim în clipa vie, iubire și-adevăr în veci să fie! Cu alte cuvinte, vă mulțumesc pentru popasul aici, precum și pentru reflexia „stelei duble”, domnule Ioan-Mircea Popovici! | |