| + parcă am da sângele hrană pustiului... | Teodor Dume [12.May.19 18:25] |
| un text cu tentă care încearcă,și reușește, să sincronizeze,prin argumente, conceptele despre o lume mereu în mișcare.Oricât de mult ne/am feri de acestea într/o epocă modernă conceptele filozofice rămân ca niște generatoare ale evoluției cuvântului. Mai precis o satisfacere a cuvântului nu numai prin mijloace și viziuni metaforice ci și prin cultivarea expresă a unei idei cu deschidere filozofică. Iată și confirmarea: "Nu trăim doar în propria inimă, sângele nostru e hrană și pentru inima lucrurilor, în care ne-adâncim cât ne e datul. Și de-am striga de-acolo, din adânc, cine să ne audă înafara lui Dumnezeu care e mereu aproape de toate?(...) Nu există pustiu, doar semne majore rătăcite în tribulații minore, armonii pierdute în spaima de Marele Gol, liniști pe care nu le-am ascultat(...)" și da... "la ce bun să rămânem doar aici, în țarcul propriei vremi,? " poezie! cu sinceritate, | |
| = despre | Ștefan Petrea [12.May.19 19:04] |
| Un poem amar și cum la mine demult "imaginația a încurcat cheile" empatizez cu textul tău, cu sângele poeziei acesteia ce parcă îmi curge prin trupul filozofiilor proprii, deși la mine-s mai mult truisme, pe câtă vreme aici esențele-s virgine... În fine, oricât har, mai mult, mai puțin, ar avea un scrib liric, ai dreptate, "nu trăim doar în propria inimă"... Felicitări! | |
| = pustiiţi de tristeţe | Ioan-Mircea Popovici [14.May.19 06:53] |
| Ţi-am povestit că unii au furat ouăle din cuibul de lebădă Şi umblau lebăda şi lebădoiul, pustiiţi de tristeţe Sfânta care avea grijă de ele era frântă Gloata de tâlhari îşi face de cap Vorba lui Vuza Când rinocerii urlă Cântecul nu se aude... | |
| = Răspunsuri | George Pașa [16.May.19 17:57] |
| Mă bucur că mai spune cineva câte o opinie pe aici și că mă mai citiți. Credeam că, dincolo de tăcerea instalată pe Agonia, scriu prost rău, de aceea nu mă mai ia nimeni în seamă. Am mai eliminat din conectori, fiindcă unii se repetau în mod supărător, dar în așa fel încât să nu se piardă ritmul dorit. Ar mai fi fost și alții, dar textul putea deveni prea ambiguu sau cu sincope ritmice. Domnul I. M. Popovici doar aparent vorbește pe lângă text, însă măcar ultimele două rânduri dovedesc faptul că nu-i așa. Vă mulțumesc tuturor pentru impresiile de lectură. | |