Comentariile membrilor:

+ Cu inima din minte
George Pașa
[24.Jan.19 14:04]
„Niciodată”, „nu” și „da” sunt extrem de vulnerabili. „Da-da” poate însemna câteodată „da-nu”, câteodată „nu-da”, iar semizeul descălțat la sanda devine și el vulnerabil. „Totdeauna” există doar în mintea zeului; „niciodată” nici el nu există, chiar dacă nu-i scos de pe pistă. Și, oricum, problema nu-i a alergătorului de cursă lungă, ci a celui așteptând Reîntoarcerea. Secvența cu acel bețiv pe patru cărări, dincolo de pildele la care trimite, mi se pare în acord cu felul de a gândi al omului religios: transferul de energie negativă este anulat în momentul în care vezi în celălalt pe fratele tău, fie de capătă ipostaza lui Cain. Un text în care avem și poveste, și poezie, și câteva picături de magie.


 =  Ce, cine, unde, cum, când? (Cât de curând)
Ioan-Mircea Popovici
[25.Jan.19 12:50]
Cu uimire şi mulţumire, zic:

“Citesc gânduri de la o vreme
nu ştiu exact ale cui sunt
doar bănuiesc
uneori
le nimeresc”

Niciodată nu poţi şti dinainte ce, cine, unde, cum, când. De cum am deschis uşa casei, bărbatul s-a tras în spatele femeii, ca un copil timid, în spatele fustei mamei. Numai că femeia era o balerină mărunţică şi oricât s-ar fi pitit el, tot rămânea, la vedere, ceva din el. Barba mare, zburlită-n toate părţile şi ochii holbaţi, ca-n faţa unor viziuni, făceau din el un adevărat actor.

- Pe “Insula Dacă”, trăieşte o Dădacă, pe care am cunoscut-o întâmplător. Ea mi-a pus numele de Cormoranul.

- Şi eu sunt Dădaca, a completat femeia.

- Ce, cine, unde, cum, când? a continuat, actoriceste, bărbatul, uitându-se-n oglinda pe care-o folosesc pentru autoportret...




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0