| + ... nu am putut rezista... | Daniela Luminita Teleoaca [21.Jul.17 01:28] |
| să trec prefăcându-mă că nu-mi place sau, mă rog,.. că puțin mă impresionează! Este un poem în adevăratul sens al cuvântului, cu sensibilitate și emoție la superlativ, fără a aluneca în patetism, nici în "lacrimogenie". Asta cu atât mai mult cu cât împătimită sunt după... aruncarea măștilor și proclamarea "goliciunii" aceleia primordiale, aptă să instituie.. cum frumos mai spui "și facem lumină și dragoste când te strâng" (cd eram mică mă gândeam dc o fi existând pe undeva vreo fabrică de făcut lumină!! Iatăăăă!!). De fapt, aici atmosfera este rustică, primordială, genuină (îmi plac și.. boii tăi - cine ar fi crezut de ce poezie sunt în stare?!) Îmi place și imaginea de aici: "te va duce spre ziuă. și-apoi spre cel mai adânc întuneric". Îmi place și acest "dumneata" care imprimă poveștii o decență greu recuperabilă în vremile postmoderniste!! (cred că în Ardeal e puțin.. altfel.. pe aici.....??!!). Trecerea către spațiul în care se iubesc margaretele evocă ritualul nupțial al trecerii pragului, .. o întreagă "cântare a cântărilor" în plin secol 21! Foarte frumooooos!! | |
| = Daniela, | Iulia Elize [21.Jul.17 17:00] |
| Mulțumesc, Daniela, mult! Mă bucur că ți-a plăcut, că ai rezonat la această poezie de dragoste, că ai văzut atât în ea. Că ai văzut-o frumoasă. Culmea este că mă chinui deja de un an și ceva să scot și pe un suport mai clasic poeziile pe care le tot scriu din 2005 și până acum, și aprecierea voastră îmi dă curaj. Să continui, să merg mai departe. Nimic nu e ușor în lumea aceasta, și în literatură știm și noi ce și cum, că e o adevărată piatră a lui Sisif, mai ales în primii ani de lucru. Dar să ne luminăm, să scriem și să sperăm, viața este cu adevărat foarte frumoasă, Daniela, ba chiar mult mai frumoasă decât orice cântec despre oameni desculți... Îți mulțumesc din suflet, vă mulțumesc tuturor celor care ați citit și ați rezonat! | |
| = Suntem refrenele cărnii și reverberațiile spiritului | razvan rachieriu [26.Aug.17 10:36] |
| ’’Este prea târziu ca să mai dăm înapoi’’, înapoi stau neantul, nimicnicia și genunile, înaintăm cu lumina din noi fluctuantă printre tenebre, himere și neguri, ’’suntem refrenele cărnii’’ și reverberațiile spiritului într-o viață cameleonică, confuză și fortuită, ’’să vânăm moartea’’ cu ’’stelele’’ universului din lăuntru și să dăm apoteoză vieții prin iubirea divină absorbită de ființe. | |