Comentariile membrilor:

 =  părere
Silvia Goteanschii
[09.Feb.17 19:09]
chiar nu știu cum poți să ții
toată istoria durerii pe umeri
noaptea trecută
l-ai visat pe Adam la ușa ta
întins pe jos, lângă prag,
mizerabil, cu hainele sfâșiate,
cu trupul rupt de lanțurile vremii
căutându-și copilăria

ai vrea să călătorești în timp
cu o corabie pe care întinzi
un cearșaf mare ca de-aici până în '30
și lași valurile să o ducă
departe
într-un cadru alb-negru sau sepia
unde cobori pe țărm
te așezi pe un scaun de lemn
într-o cârciumă
plină de fum de țigară
un disc de vinil din care iese Moscopol
un pachet de Carpați pe masă
și să asculți toate sufletele rătăcite în sărăcie
să te prinzi de un cal ce se îndreaptă spre
Țara Românească
ca să scoți țiganii din robie

știu că îți dorești
ca Hitler să se dedice cu totul picturii și să-ți spună
în timp ce îngroașă linia albastră a cerului
că e îndrăgostit de evrei

ești un eu mult mai bun
(mi-a crescut o mână din tâmplă
și oricât de tare aș trage de ea tot nu pot
să scot restul corpului tău
din minte)
dar puterea ta de a mă convinge că lumea merită să existe
nu e totuși atât de mare

am o mare teamă
și în același timp aș simți o eliberare
dacă aș putea ajunge într-un moment al vieții
în care aș uita tot

/noi am fost fericiți doar ca spermatozoizi/

aud un oftat
pe sub ape
și din ceruri

agățată de perete
stă o icoană
cu chipul Nefericirii la-nceput de lume

acum câțiva ani
în spatele cavoului
cu țigara aprinsă
lăsam ceara de lumânare să curgă pe deget
apoi să se întărească
și corpul meu ca un sfeșnic
rătăcea printre morți

ce mai contează cine e bun
cine e rău
când
pământul
cuminte și indiferent
te așteaptă mereu cu brațele deschise

mă opresc pe textele tale, fiindcă cred într-un mare potențial
probabil, încă nu ai deprinderea de a curăța frazele inutile într-un context
chiar și ăștia, care suntem mai bătrâni :), facem asta
e bine să scrii dintr-o răsuflare
dar e și sănătos să lași textul să mai aștepte un pic într-un fișier
sunt convinsă că la cîteva recitiri, ai putea observa singur acele imperfecțiuni, stridențe etc

îmi place că pot intui aici o informație autentică despre cum este lumea, aproape de empirism, dar se poate să mă și înșel, fiindcă nu sunt tobă de carte :) în domeniu

titlul - prea explicit și nu în cel mai original mod
nu crezi că textul tău (periat :) ) ar merita unul mai puțin ușor ...de tradus ?

 =  Ne-ar trebui euri mult mai bune
razvan rachieriu
[10.Feb.17 10:03]
Ne-ar trebui “euri mult mai bune”, pentru a scoate “omul din bălăria” pestilențială și imundă, vrei să scoți “corpul” interior pe dinafară, și să îndeși în lăuntru corpul exterior uzat de interacțiunile continue cu alte corpuri, și să ne activăm sinele superior, pentru ca forța acestuia să transforme “teama” cu majuscule într-o “eliberare” de tot ce înjosește, pervertește și subjugă.

 =  răspuns
Răzvan George Mirică
[10.Feb.17 13:44]
Vă mulțumesc pentru cuvinte! Momentan o să las textul așa, iar pe viitor o să îl mai curăț.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0