| = despre | Ștefan Petrea [19.Sep.16 10:29] |
| Un text cu imagini de mare forță, ultima strofă încheie sublim periplul pe bulevardele Poeziei... Felicitări! | |
| = ecou de septembrie | Maria Gheorghe [20.Sep.16 01:35] |
| încă un poem presărat cu « pașadine », toamnă, și castane « pocnitoare »... "Nu te mira că nu-ți vorbesc despre pocnetul castanelor pe trotuar, - deși nu-i atât de rar toamnă în mine - , (...) nicio cărare nu și-a clintit înțelesurile, direcția bună are sens interzis pentru iluzii. (...) așteptarea va fi totdeauna toiag risipirilor, pulsul memoriei, mai viu decât secunda abia depășită. (...) închide-mi, mai bine, o vreme, ecoul, spre-a-l deschide în ultima toamnă." Când vine, toamna dă forță nostalgiilor... așa e ea, darnică, iar rodul ei e dor... | |
| = Onorat de apreciere | George Pașa [23.Sep.16 21:19] |
| Ștefane, culmea este că aici am mizat pe idei, nu pe imagini. Dacă ele există și ți-au plăcut, să zicem că este o coincidență fericită. Sau poate că nu (altora poate nu le spune nimic textul acesta). Maria, mă bucură gândurile tale. Mai ales că știi: unele dintre cele ce spun aici au un parfum dintr-un altădată. Mulțumesc pentru traducerea textului în franceză. Mulțumesc și redactorului care m-a uimit din nou prin recomandarea textului, mai ales acum, când părea să nu mă mai mire nimic. | |
| + pentru trecerea noastră... | Teodor Dume [24.Sep.16 17:33] |
| Da, despre cele ce au fost, sunt și vor fi... Într-un studiu de cercetare critică asupra poeziei române, Titus Maiorescu evidenția faptul că poezia "cuprinde idei manifestate în materie sensibilă". Nu știu dacă putem vorbi despre depășirea formelor și tehnicilor în poezie, dar sunt sigur că aici de față avem un element care duce înspre perfecțiunea formală în poezie. Spun asta pentru că avem, în textul de mai sus, formă-armonie-ritm și toate acestea derivă dintr-o idee, dintr-o stare sufletească exprimată direct printr-o comunicare cu autorul." Nicio durere nu mă încearcă,/ semn că și liniștea aceasta naște pui vii de lumină(...),N-a trecut vremea pentru mirări,/n-a sosit aceea a prăbușirii în sine;/așteptarea va fi totdeauna toiag risipirilor,/pulsul memoriei, mai viu decât secunda abia depășită(...)Toate se-ntâmplă așa ca să existe un sens,/fie și în dezastre neprevăzute de astre,(...)De-aceea, nu te mira că nu-ți vorbesc/ despre pocnetul castanelor pe trotuar;/închide-mi, mai bine, o vreme, ecoul,/ spre-a-l deschide în ultima toamnă." Funcțiile textului de față definesc o atitudine care ilustrează ideile autorului și se reflectă în mesaj prin sentimente. Atitudinea aceasta nu este un experiment în căutare de posibilități pentru că între ideile poetului-formă-stare există comunicare, cel mai benefic element al creației. Las o dâră de lumină pentru TRECEREA NOASTRÃ... cu sinceritate, teodor dume, | |
| + unde-i ancorat Bricul Mircea (se simte tristețea) | Ioan-Mircea Popovici [24.Sep.16 21:07] |
| se simte tristețea ca după o renuțare și-un exercițiu de uitare pe cheiul Tympului unde-i ancorat Bricul Mircea cad castenele pe capota mașinilor trase la scară declanșând alarma peste muzica din cabină https://www.youtube.com/watch?v=cgk9vJREiDg "nicio cărare nu și-a clintit înțelesurile, direcția bună are sens interzis pentru iluzii" | |
| + recitesc | Ottilia Ardeleanu [25.Sep.16 10:20] |
| această poezie nu pentru că adaugă o notă de nostalgie în plus toamnei (vieții), ci pentru că nu pot să nu remarc aceste sintagme originale care dau acea măreție tristeții/ amintirilor/ acelui altădată: nu-i atât de rar toamnă în mine; și liniștea aceasta naște pui vii de lumină; oameni de paie își macină vremea la moara iluziei; nici moartea nu crește la fel în amurguri de oameni. Poezie la care te întorci cu plăcere, într-adevăr! | |
| = Despre „cele luminate doar pe jumătate” | George Pașa [25.Sep.16 18:37] |
| Ceea cee spunea Maiorescu rămâne valabil și astăzi, domnule Dume, chiar dacă „materia sensibilă” a evoluat. Nu am căutat nicidată perfecțiunea formală, acesta fiind un atribut al formaliștilor și neoformaliștilor. Dar a căuta „cuvântul ce exprimă adevărul” rămâne un deziderat, fără îndoială. Deocamdată, textele mele se desfășoară în forme pe care le-am experimentat de ceva vreme. Va veni, probabil, și vremea desfășurării în formele inedite, experimentate prea prea puțin și lăsate la dospit. Când vor crește îndeajuns, se vor așeza singure pe hârtie. Probabil e și ceva tristețe, și renunțare domnule Popovici, chiar dacă există o bucurie interioară nelăsată să iasă așa, tam-nesam, la suprafață. Cumva o armonie între contrarii. Citind ce ați scris, cu o zi parcă înaintea mea, am observat că v-ați referit și dumneavoastră la pocnetul castanelor. E o coincidență, fiindcă referentul acesta din real nu există doar pe Bulevardul Independenței (Castanilor) din Ploiești. Ideea aceea cu „direcția bună” nu știu dacă nu ar putea fi contrazisă chiar de propriul sine, fiindcă fără iluzii am cădea în depresie majoră. Și chiar nu sunt bântuit de așa ceva! Ottilia, oricare spusă (zisă) „originală” presupune (cred că ești de acord) o sinteză a ceea ce deja s-a trăit/gândit de mai mult timp. Nu caut originalitatea formală, mai degrabă o expresivitate care să exprime cât mai bine cu putință ceea ce simt/gândesc/iubesc/închipuiesc.văd etc. De aceea vorbesc despre „ceele luminate doar pe jumătate”. Vă mulțumesc tuturor pentru frumoasle gânduri și pentru aprecieri! Sper să mai scriu. Și să scriu bine. | |