| + Notiță de lectură | George Pașa [15.May.16 21:26] |
| Îmi psre un text mult mai aproape de pretențiile pe care le aveam (justificat sau nu) în ceea ce privește creația autoarei. Acum reușește să îmi transmită ideile în mod mai coerent, mai sensibil, chiar dacă, dintr-o perspectivă (a mea, poate mai mioapă), mai există „înfundături”, posibil din nevoia de a spune altfel/a resemantiza ceea ce ține de sacralitate (mă refer aici la strofa a treia și la ultimele două versuri). De asemenea, cuvântul „împănat” mi se pare nepotrivit acolo, chiar dacă exprimă, poate, o realitate. Știu că autoarea nu va modifica nimic, dar am spus, cât mă pricep și eu, cum văd poezia. Oricum, mă bucur sincer pentru reușitele autoarei. Excelsior! | |
| = despre | Ștefan Petrea [16.May.16 10:08] |
| Incluziunea lui "împănat" mi se pare și mie puțin deplasată în calibrul acestui text... De altfel, prin prisma mea, e singurul reproș pe care îl pot aduce acestui poem de o capacitate lirică excelentă... N-am stea dar... Felicitări! | |
| = Impresie | Oancea Sorin [16.May.16 14:12] |
| prea fracturat, prea din mãdulare un efort demn de luat în seamã de a metaforiza. alegorie? o frescã contemporanã de confuzii despre divinitate, eufemistic. liric e dintre cele de citit, are rezonanțã, mișcã printre noțiuni și convingeri. | |
| + "chinul se înalță ca o pasăre piere în cer" | Iulia Elize [16.May.16 14:19] |
| Un poem sensibil și perfect ca și construcție și încărcătură imagistică, de la început și până la sfârșit. Cel puțin așa am citit eu. În ultimul timp, se poate sesiza în poezia Ottiliei Ardeleanu o schimbare esențială de viziune, o cu totul altă optică stilistică, una fericită. Iar aceasta atrage, desigur, după sine un plus (fericit) de încărcătură emoțională, de sensibilitate, evidente aici... Și poeziei îi stă, cu siguranță, foarte bine cu această nouă și frumoasă haină. Felicitări, Ottilia! Este un poem care mișcă pe oricine! (Și, în plus, sare ștacheta oricărui pretențios) Stea! | |
| = somn lin | dorin cozan [16.May.16 20:29] |
| Sunt rare astfel de texte, dar cu atat mai binevenite. nu mai spun ca tema ne trimite la colț, pentru a medita, nu atat daca orice pedeaspsa este urma unui pacat, cat pentru a concepe macar cum e posibil un trup de dragoste care sa nu doară. | |
| = un psalm, | Bogdan - Al. Petcu [16.May.16 23:41] |
| o confesiune clasica prin tematica, moderna prin atmosfera marii povesti a lui Dumnezeu, naratiune care s-a sfarsit sau agonizeaza. marturisesc, a fost nevoie de mai multe treceri prin text pentru a putea sa ma gasesc in mijlocul tacerilor dintre cuvinte. poate din cauza solemnitatii cumva exagerate, exagerare justa si care da consistenta textului. poate e si datorita faptului ca lui Dumnezeu nu i se vorbeste direct, nu e dialogal raportul, ci mai degraba el asculta. dar, in aceasta ordine de idei, finalul ar putea parea surprinzator. daca textul e grav, solemn, atunci cum ar putea Dumnezeu, in cele din urma, sa se inece? devine prea uman. si-atunci, mi se pare, ca aici vine identificarea cu starea de lucruri de care ajungem constienti prin poem, in sensul ca nu pe Dumnezeu il salvati/salvam, ci fiecare ne salvam constiinta noasta dincolo de firea lucrurilor, constiinta de dincolo de experienta, transcendenta. in concluzie, nu dormim la pieptului Lui. de asta ne doare si ni se pare, in maniera scepticismului cartezian, cu un optimism totusi neadecvat indoielii lui.dormim la pieptul nostru, dupa ce ne-am salvat de la inec. suntem in lume si cumva deasupra ei, iar ceea ce din noi e deasupra lumii e tinut legat de mundan prin praticularii, intamplari de zi cu zi, vulgare, care ne preocupa prea mult. macar stim ca ne-am putea salva. desi posibilitatea nu inseamna reusita. | |
| = bucuroasă | Ottilia Ardeleanu [19.May.16 18:46] |
| de oaspeți! George, eu am mai multe pretenții de la mine decât oricine altcineva! Cred că evoluția se aplică oricăruia dintre noi. sau cel puțin așa ar trebui. mulțumesc pentru lectură și pentru observații. ești cel în măsură să recunoști că am acordat atenție părerilor tale. Ștefan, a spune despre ceva sau cineva că este deplasat este chiar deplasat. eu nu aș folosi cuvântul ăsta decât dacă este vorba într-adevăr despre o deplasare. mulțumesc pentru prismă, chiar dacă e neluminată. Sorin, acum, dacă privim din diferite unghiuri sigur că putem vedea altfel și altfel. mulțumesc pentru prisma personală. Iulia, eu sunt același om, indiferent de percepția exterioară. dar dacă această percepție este pozitivă, nu pot decât să fiu bucuroasă. mulțumesc. Dorin, cred că unul care scrie (nu-i zic poet, ca să nu se supere poeții) în așa fel încât să pună pe gânduri un poet este într-adevăr mulțumit de cuvintele lui și poate să le lase să se înalțe până acolo... mulțumesc mult pentru apropiere! Bogdan, discursul tău pe marginea textului mă onorează. Dumnezeu se bazează pe noi așa cum și noi pe El! este o discuție lungă aici. mulțumesc! | |
| + chiar dacă nu ai dormit, te-a atins... | mihaela aionesei [25.May.16 19:10] |
| ”trăiesc lângă o biserică și fiecare sfânt împarte lumină cu dumicatul dintr-un trup de dragoste care nu doare nici măcar atunci când o tăiem cu întunericul nostru” de mare sensibilitate întreg poemul. am ales această strofă pentru că îmi pare că exprimă cel mai bine starea lumii.starea ta la scrierea poemului a fost copleșitoare, de parcă te-ar fi atins chiar EL. un poem care mi-a mers la suflet, mi-a creat o adâncă emoție interioară peste care nu pot trece fara a lăsa un semn de lumină în semn de apreciere. | |
| + poezie vs. autor | Iulia Elize [25.May.16 19:51] |
| Ottilia, eu mă refeream la poezie, la sensurile poeziei. Sinceră să fiu, chiar și atunci când mă refer la mine, mă deranjează teribil că se face o paralelă între poet și ceea ce scrie. Oricum, eu atunci când comentez, când mă refer la direcții, sensuri, tendințe, culoare poetică, mă refer strict la universul poetic și nu la autor. Așa ar trebui înțeles acolo, nu că m-aș fi atins câtuși de puțin de autor, și asta pentru că acest lucru nu se cade, când comentezi strictu sensu o poezie. Viața autorului îi aparține numai lui, iar poezia tuturor. Ideea e că, spre bucurie, poezia Ottiliei Ardeleanu a evoluat mult înspre o mai profundă sensibilizare. Și asta ziceam, că e "darul" poeziei care bucură prin ea însăși pe toți. Numai cele bune, Ottilia! Felicitări pentru toate realizările tale! | |
| = ... | Iulia Elize [25.May.16 19:56] |
| steluța s-a dublat. uff :) rog ajutor! | |
| = Mihaela, | Ottilia Ardeleanu [25.May.16 20:20] |
| mulțumesc pentru empatie și felul în care ai apreciat textul. Iulia, am vrut doar să spun că același om se poate întrece pe sine! mulțumesc din nou! | |