| + Povestea mijloc de atragere a copiilor | Nicolae Diaconescu [17.Jan.16 11:31] |
| " simțeam un elan intelectual nemaipomenit, știam că voi scrie opere filosofice cu care voi uimi lumea, voi avea un imens succes de librărie, voi deveni profesor universitar și ”doctor honoris causa” în cele mai mari universități din lume și membru al unor vestite Academii, voi conferenția pe toate meridianele globului, admirat și aplaudat de o lume întreagă etc. et". Viața a avut alte planuri cu tine, te-a aruncat în cel mai sărac sat dintr-o văgăună, unde copiii, când veneau, când nu la școală, din varii motive. Și pentrucă aveai simțul datoriei înscris în ADN-ul tău, ca vocație, căutai soluții pentru a-i aduce să-ți asculte lecțiile. Deși am intuit răspunsul înainte de a-l prezenta în text, povestea a fost și rămâne calea sigură pentru atragerea audienței. Greșești când spui că elevii mari sau adulții n-ar mai fi interesați de povești. Știi de ce m-am îndrăgostit de o Doamnă profesoară cu mulți ani în urmă? Că, mai ales mie, îmi depăna povești! despre Mihai Eminescu! Și nu era filoloagă! Stea pentrucă ai potențat povestea la rang de mijloc educativ. P.S. Poate revezi dialogul cu băiatul cel înțelept, uneori "sună" neadecvat. | |
| = Un subiect | nicolae tomescu [17.Jan.16 11:41] |
| generos pentru cel ce a lucrat, sau lucrează, la catedră și are amintiri ce se cer a fi povestite. Când eram prin clasele primare credeam că I. Creangă va fi etern pentru copiii din România. N-a fost să fie așa. Mă bucur totuși că mai sunt și în condițiile de azi, ori din trecutul apropiat, educatori ce calcă pe urmele marelui povestitor dar și educator de excepție. Fie ca elevii din acel sătuc să-și aducă cu drag aminte de profesorul lor precum și-a adus aminte Emil Racoviță de învățătorul său din urbea Iașului | |