| + Enervantule! | Florentina-Loredana Dalian [10.Dec.18 14:27] |
| Enervantule! Recte(!)tu! :) Nu fiindcă iei premiul I la fabulă, ci pentru că scrii cronici faine, ca și cum ai respira. Felicitări ție și lui Daniel! Dar de ce l-ai scris pprocuror, cu doi "p"? presupun că te-ai emoționat :) Cu surzii nu-i de glumit, Noni! Altă dată să fii mai atent la explicațiile lor prin semne. Pe mine, odată, în Galați, niște surzi m-au deslușit cu drumul, după ce o serie de "auzitori/ vorbitori" m-au trimis în bălării. Doamna Elena Stoica mereu se plânge de ceva. Problema lipsei scaunelelor, însă, e de domeniul medical. Poate-o rezolvă dl. Nichi. Despre el, numai de bine! Amintindu-mi acum că datorită insistențelor sale am mers ptr prima dată la un festival literar, acum o sută de ani, în 2007. De domnul Corbu să nu te legi! Că și eu voiam să-l întreb ce face diseară. Cât despre Bâlici, hm... Loredana press îl declară unul dintre cei mai bine bărbați din Țară, de peste Prut și de peste UER. Na, să te oftici! Felicitări organizatorilor, câștigătorilor și... cronicarului! recte... tu :)) | |
| = Excelente șarje! | Dan Norea [05.Nov.15 16:16] |
| Cronica de la încept e savuroasă, stil Gagniuc, dar mai mult mi-au plăcut șarjele. Deși o parte din ele fac aluzie la întâmplări petrecute la festival, câteva din șarje sunt sclipitoare: Hanganu, Toderașcu, Larco, Bunduri, Sârghie... Dărâmătoare cea adresată lui Nicolae Dragoș. De ce nu postezi și fabula premiată? | |
| = Felicitări! | Gârda Petru Ioan [05.Nov.15 17:31] |
| Mă bucur pentru voi toți. Îmi amintesc de anul trecut, cu oarecare nostalgie și îmi exprim speranța în vremuri ce-o să vie. Țucă-l pe Țucă și cucă-l pe cucă! Pe Loredana, nu că... | |
| + cronică savuroasă | Ion Diviza [06.Nov.15 17:54] |
| Noni ăsta, al nostru, sparge tiparele și în acest gen, de cronică festivalieră, așa cum o face în proza umoristică și chiar în fabulă. Și e musai s-o facă, stilul este omul. Și viceversa. Dacă ai stil, înseamnă că ești cineva. El este cineva, este Noni. Mai vreți ceva?! :) | |
| + Cum a fost, mai pe larg... | Rodean Stefan-Cornel [10.Dec.18 14:27] |
| Văd, acum, că minunata cronică a lui Noni Gagniuc începe cu mine, de aceea mă simt dator să-i mulțumesc și, totodată, să dau câteva explicații. Deci, Cum a fost (pastișă după un fragment din cronica de mai sus) Zi splendidă de toamnă. Mă întorc de la București, unde am fost cu treburi personale... dar și cu soția. Pe Dealul Negru cobor din Dusterul meu la fel de negru și văd că în stânga mea este parcat tot un Duster, de Constanța, alb, negru de noroi. La terase e plin de mici. Doar unul mare, Noni Gagniuc. Micii sunt lungi și groși. Și totuși, lângă Noni văd unul lung și subțire, Ionuț Țucă. Bucuros de surpriză, mă apropii de ei, ne prezentăm, ne pupăm și mă așez la masa lor împreună cu soția. Noni începe să mă laude, probabil ca să-mi „crească acțiunile” în fața consoartei. Dezastru total! Tot drumul de întoarcere aceasta mi-a reproșat: „Aha, deci de-aia nu faci tu nimic prin casă, că te ții de epigrame, de reviste, de internet, de regulamente!” Țucă, la fel de neinspirat și probabil tot din aceleași considerente, recită două epigrame din creația mea. Continuă gafa și o întreabă pe nevastă-mea dacă le știa. Ea confirmă, din politețe și ca să scurteze discuția dar, imediat, profită de câteva secunde în care Noni o vrăjea pe o chelneriță mai grasă decât el, iar Țucă se chinuia să-i înțeleagă poantele și îmi șoptește printre dinți: „Credeam că numai voi, ăștia trecuți de o anumită vârstă vă țineți de prostii, dar văd că i-ați influențat și pe tineri!” Comandăm, toți, mici. Noni, în plus, ciorbă de burtă, deși burtă are destulă. Eu îmi termin rapid porția de 4, soția pe cei 2 ai ei, Noni rade tot în câteva secunde (ciorbă și mici), în timp ce Țucă întoarce de pe o parte pe alta primul din cei 2 mici din farfurie, nefiind hotărât de unde să-l apuce și plângându-se că nu îi va putea răzbi pe amândoi. Bineînțeles că primește ajutor de urgență de la confratele constănțean, care îi curmă, pe loc, chinul. Ne despărțim, ei pleacă spre Vâlcea, noi ne mai oprim la niște mici... cumpărături. Deși a fost o întâlnire plăcută, am rămas cu o senzație de neliniște, aducându-mi aminte că Noni era foarte stresat înainte de urcarea în mașină. Calcula întruna câți kilometri sunt de la Vâlcea până la Dealul Negru, în cât timp se parcurge drumul respectiv, se uita în mapă la programul festivalului și tot nu-i ieșea ceva, bolborosind: „Măi frate, păi dacă după terminarea festivalului mâncăm dimineața la hotel și plecăm apoi spre casă, înseamnă că atunci când voi ajunge pe Dealul Negru nu o să-mi fie foame deloc, nu o să pot mânca decât două porții de ciorbă. Sau mai bine 5 mici?” Toate cele de mai sus sunt reale. Pot fi confirmate de Ionuț, care este ditai procurorul și nu minte... înafara serviciului, precum și de soția mea care confirmă orice m-ar discredita. Am zis! Cornel | |