| = necuvântul slăvește simțirea! | bucur alexandra-emilia [14.Sep.05 13:43] |
| Adesea ne întrebăm cum putem încă să credem în sentimente, în veșnicie când pentru unii ele nu mai există, nu mai au valoare... Când sperăm a înceta să le căutăm, să le simțim, devenim ca ceilalți, nu mai suntem noi... Cine nu simte nu trăiește... Cred că tocmai simțirea ne dă iluzia vieții... Când sperăm să uităm ceea ce alții nu pot sau nu mai pot simți credem că ne dobândim liniștea... dar, de fapt ne dezumanizăm... Ce poate fi omul dacă nu mai simte? Iubirea, ca orice sentiment profund, trebuie să fie mută pentru că literele, cuvintele, nu pot cuprinde deplinul înțeles și puterea sentimentelui. El se naște nu pentru a fi rostit ci împărtășit prin gesturi și priviri. Dacă Doamna în roșu ar fi bătut la fereastră se împlinea trăirea. Ce rost mai au cuvintele? Ce valore? Ci fapta că și-a amintit să bată... Sentimentul care îmi revine pregnant citind poezia e sentimentul apusului... că fără trăire, că fără cei pe care-i dorim să-și amintească de noi, odată uitați... apunem.... | |
| = Un comentariu in plus | Andries Cristina Alexandra [02.Oct.05 19:06] |
| Iubirea muta este absolutul dupa care alergam cu totii. Ca orice absolut, el nu poate fi atins... Se stie insa ca drumul parcurs spre acest "glob de lumina" este mai palpitant decat insasi orbirea care te-ar putea prinde in brate odata cu aflarea Telului. Se poate observa destul de clar ca am incercat concentrarea esentei in ultimele trei versuri, ca o lamurire a confuziei creeate in prima parte a scrierii. Ispita gandului rau este puternica, dand iluzia unei renasteri, insa afundandu-ne mai mult intr-o "miscare browniana" a gandurilor. "Cine nu simte, nu traieste...", simtire concentrata intr-o singura idee: "Si totusi exista iubire, si totusi exista blestem." | |
| = te contrazic. imi dai voie? | Barbulescu Diana [02.Aug.08 21:05] |
| Asta e blestemul, nu? Mie mi se pare o descriere buna a iubirii pierdute...sau a iubirii nemarturisite? Parca nu... (Și a trebuit să citesc de 'doar' 3 ori ca sa ma prind...ce nostalgic...nu mi-am dat silinta atat nici macar la ora lui Costache...) Iubirea muta nu este tocmai ceva la care aspir eu (personal). Mi s-ar parea o finalitate trista sa cred ca "nimeni nu-ti va mai ceda Trairea" - singurul om capabil sa iubeasca este cu adevarat singur si sortit unei morti lente si dureroase, nu crezi? Iata si aberatia mea, sper ca o vei considera demna de a fi luata in serios. A ta colega de suferinta, Diana | |