| + povestea continuă | Ioan-Mircea Popovici [30.Mar.15 09:38] |
| Am citit de mai multe ori. De mult n-am stat pe un text cum stă amicul meu Dorian în fața unei integrale nedefinite care nu are primitivă. Nu-i o figură de stil. Te asigur. Haidamacul acesta-i un personaj precum un paj care anunță ceva la care tu nu te mai așteptai obișnuit ca acul să lase codițe cu care să se joace mâțele să destrame și să strice că așa-i firea lor "Catifelez o Giselă, dar vine acul și-mi strică opera, Aș trece la o altă Giselă, dar acul se apropie de capătul operei să-i dea înțepătura finală. Dintr-odată, acul devine invizibil; cumva, și Gisela, pe care nu mai poți să o storci de-amintiri Un haidamac se apropie," povestea continuă de la punctul suspendat pe interval și pe val la scara mea exoticul a înflorit în jumătăți inegale cineva a prăduit trandafirii și zambilele toate se leagă între ele nu arunca firele sunt bune la coada zmeului de sărbătoarea florilor de cireș | |
| = O Giselă de catifea | George Pașa [30.Mar.15 21:03] |
| Știu că am realizat deva bun aici, iar "povestea" chiar ar merita o continuare. Chiar dacă nu mai e nimic e povestit, există alternative. Adică să fie un impuls pentru o altă "epopee", cum a fost cazul cu personajul Ben Cioglu. Sigur că n-am să arunc "firele", chiar dacă ultimul vers ar putea părea în contrast cu realitatea textului. Desigur, "obrăznicirea" se ascunde în subtext. Dar "atingerile sunt doar puncte ce vor lumina mai târziu". | |