Comentariile membrilor:

 =  timiditate controlată
Vasile Munteanu
[07.Feb.15 19:34]

stilizați curat, elegant și... fără riscuri; parcă ați scrie sau unei (ipotetice sau nu) jumătăți feminine (dar nu din preaplin, ci din postura de "rol" al recitatorului, urmărind a o impresiona cu sensibilitatea de care fără dv n-ar avea parte) sau unui juriu pe care intenționați să-l convingeți că stăpâniți instrumentarul poetic; oricare premisă ar fi adevărată, rezultatul este că scriitura dv pare construită după formule ale exprimării; cu alte cuvinte, în loc să traducă receptorului propria (dv) spiritualitate, riscând a fi catalogată în fel și chip, dar pentru ceea ce este cu adevărat, reformulează "codul bunelor maniere poetice"; mai exact, se lasă văzută, dar nici nu emoționează, nici nu determină căderea pe gânduri; e ca o compunere pentru care veți primi o notă bună (eventual, așa cum am spus, aprecierea feminină; fără să ori prefăcându-vă că nu observați cum, în realitate, nu dv primiți aprecierea, recitarea).

în fine, cine știe, poate lucrurile nu stau chiar așa; posibil să fiu eu prea exigent sau alții mai ușor de păcălit; oricum, premisele unei scrieri bune există; continuați.

 =  Ba
Valentin Irimia
[09.Feb.15 07:08]
exact asa stau lucrurile...chiar de curand mi s-a imputat ca scriiturilor mele le lipseste starea si fiorul poetic si cuvintele voastre nu fac decat sa-mi confirme asta. Inca bajbai, scriu de relativ scurt timp, nu mi-am definitivat stilul...de astfel de indrumari am imperioasa nevoie, va multumesc enorm pentru atenta analiza si pretioasele concluzii. Va mai astept cu urias interes!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !