| = las un pumn de semne, trecerile mele prin lume | Erika (Eugenia) Keller [13.Sep.05 08:42] |
| Calul acesta cu 'burta ronțăită de greier, cu trompă de elefant și copite țestoase, monoton și mărginit vulcan introvertit botezat în apă recirculată, e amintirea unei speranțe răsturnate,ca o uitătură în fundul puțului sufletesc și privim de fapt vârful turnului , 'turnul meu babel din versuri'. 'Gânduri degenerând la coada pentru eternitate' ca o cenușă a sentimentelor trecute, oglindă a torturilor sufletești și până la urmă e IERTAREA,puterea ridicării mai presus de 'semințe încolțite în coastele mele uscate'...frumos :) | |
| + timpul parinte | Daniela Bordeianu [13.Sep.05 09:57] |
| Pamantul "calul acesta verde cu burta ronțăită de greieri" m-a dus cu gandul la vara, la campie si la cosasi, un fel de lacuste care, atingandu-si picioarele, scot zgomotul acela sfarait care-ti umple linistea cand stai tolanit si mirosi verdele, ca mai apoi sa vina prin "venele pamantului" strofa urmatoare spre confirmare sau doar spre trezie: mama-terra si tatal-magma de sange, clocotind in "adancimile crupei". Din nori, azvarlirea de poveste din seaua unei intelepciuni venite "de pe urma", direct pe muntele iertarii, un salt dureros ca o extractie de masea de minte. Apa Pestele ca fruct al apelor, culegerea de rod, nasterea trosnind a geamat si a desprindere. Re-nasterea prin remodelare a contururilor: din apa ivita, cu iarba si piatra crescuta, inima creaturii nu se schimba ("nimic nu scapa de acolo, tata") Axa de rotatie - ancorarea teluricului in metafizica (sau pur si simplu eu, omul oarecare) ...ce greu e, Oriana, sa comentez o asemenea strofa, stii? e greu pentru ca imi recunosc propriile limite ("monoton si marginit") de fiinta invartindu-se in jurul acelorasi intrebari, ca-n jurul cozii, dintotdeauna, intre doua aripi ca intre doi poli: aripa inimii(a visului? a cuvantului?) zbatandu-se sa scape iar cu cea a ratiunii sudata, fixata, imobila. asa ca...ecce homo: -o planeta rotindu-se, incapabila de evadari universale: "uns cu clorofilă înlemnind incomplet digerată pe o coajă de planetă autoconținută" Scrisul (ca trecere) ce ramane pe urmele omului, dupa fuga calare pe spinarea acestui cal cu nume de secunda, de ora, de timp care trece trece trece...? versul, nu-i asa? "nori formați teoretic din aerul expirat cumulonimbus de impresii gânduri degenerând la coada pentru eternitate turnul meu babel din versuri" totul totul in goana timpului care nu se mai opreste, calul acesta | |
| + un cal nazdravan | Dan Mitrut [13.Sep.05 13:40] |
| ma bucur sa constat, dupa lungi absente de pe aceste pagini, ca inca unii mai au curaj sa scrie poezie pe agonia. tarziu, in luni, acest curaj va fi scump platit :-) oricum calul metafizic care il leaga pe Mahomed de sac, vesnic in miscare intre nastere si moarte, un fel de luntras zoomorf pe un Stix virtual, se poarta printre cuvinte si numai o Fefeleaha ii mai lipseste ca lumea sa treaca din impietrire in lumina. un text sincer in care autoarea isi destainuie pana si intimitatea turnului babel din versuri, spaima ca timpul trece iar frumusetea e trecatoare. cu prietenie, Magul | |
| = parere | Dinis Adrian [13.Sep.05 14:56] |
| Inclin sa cred ca e vorba despre scris (greieri, Turn Babel), apare si motivul de ou-roburus (,,după propria coadă"). tatal e si mai enigmatic- parinte, Tata ceresc, tatal timp? ,,îți mai las un pumn de semne/trecerile mele" | |
| = "calul acesta monoton și mărginit" | Monica Manolachi [13.Sep.05 15:55] |
| Poemul pare o rugăciune în care sunt asumate tot felul de slăbiciuni, chiar și cele închipuite… o rugă sinceră deci. Un dialog despre ideea de Dumnezeu. Remarc expresia "calul acesta monoton și mărginit" pentru că m-a dus cu gândul la teorema lui Weierstrass, că "orice șir monoton și mărginit e convergent"… eu văd aici poezia concepută ca pe un mijloc de transport viu, ca pe un șir de ipostaze ale unui cal zburător ce ne poartă spre un scop anume, poate spre "un pumn de semne"... Mi-a mai plăcut jocul de la "pește peste pește…" și de altfel toată strofa a treia… Poemul surprinde atât zbaterea fizică, bătăile inimii și pulsul din vene, cât și emoția transpusă până în cerebral a actului creator. Frumos, semn că punctul de convergență nu e unul oarecare… | |
| = Vine valul si-mi ia calul | Andu Moldovean [13.Sep.05 16:25] |
| Un poem fara public, un concert pentru oriana si absenta orchestrei, in opinia mea. Un poem pe care Oriana l-a scris fie pentru ea insasi (si atunci unghiul meu de citire da niste sclipiri prin unele parti cum ar fi "bat șeaua să mă înțeleagă muntele abia acum te-am iertat tată" fie pentru o multime convergenta catre o limita sfasietor de finita de adepti ai ermetismului "sudat" (ca sa folosesc un cuvant din manualul hai sa-i spun "tehnic" al acestui poem) de dictionare si de critica. Bobadil. P.S. Nu ca n-am inteles oriana, dar asa text rece de la tine n-am mai citit de mult... brrr... cred ca vine toamna, la tine pe acolo e deja frig, asa-i? :-) | |
| = scurt | Costin Tănăsescu [13.Sep.05 23:24] |
| am si eu o intrebare, ai schimbat cumva titlul? era ceva cu calul? nu de alta dar nu vreau sa am dubii in ceea ce priveste sanatatea mea din toate punctele de vedere. apropo mi se pare superflua poezia. cred eu ca ar putea fi sintetizata. are totusi elemente de "recomandata" ok | |
| + semne de trecere | Marina Nicolaev [14.Sep.05 11:18] |
| "tot ce calul tău înghite de verde tată"... ducand metafore dincolo de granite perceptibile, inca o data infipte in carne, caiele dureroase, insangerate ale remuscarii noastre...un cal deja straniu, o vietate crescuta din noi, o definitie a ceea ce nu putem cataloga; dincolo de noi in alta dimensiune... si pentru ca dincolo de tabloul suprarealist, nici o ofranda dupa ofranda nu rastalmaceste moartea nimanui...ci lasa brazde de sange: semne de trecere nedescifrate de profani... | |
| = Întru apărarea genitivului | Călin Sămărghițan [18.Dec.05 19:08] |
| Cred că e o trecere pe care nu o înțeleg, dar nici nu o contest. Imaginația e o câmpie tare întinsă pe care fiecare o (stră)bate în felul său. O singură obiecție, însă, în apărarea genitivului: vă rog nu ni-l luați; știu sigur: cristalul are carne, inima are frunze, iar odată am văzut cum cărămizile unui turn sunt făcute din fluturi; vă rog, vă implor, lăsați genitivul la locul lui! | |
| = am observat ca de obicei femeile se raprteaza la fiinta iubita ca la un tata. | cyblog [18.Sep.06 06:36] |
| As dori sa intreb daca aceasta poezie se poate citi si de a 'ndoaselea. | |
| = ce te mina pe tine-n lupta ?! | cyblog [18.Sep.06 06:36] |
| Eu unul nu am reusit sa inteleg relatia dintre tine si cal. Cred ca muzeul agriculturii din Slobozia e mai interesant decat proza lui St. Banulescu. | |