| = XXX | nicolae tomescu [10.Jan.15 17:38] |
| N-ași fi intervenit dar mi-a sărit în ochi ceea ce mi se pare a fi o contradicție între două fraze apropiate din text: 1) ...omul, oricât de multilateral dezvoltat ar fi fost dorit, n-avea voie să meargă la biserică, n-avea voie să creadă în altceva decât în materialism-dialectic și comunism, nici nu putea fi vorba de studiul religiei. 2)Dar, cărți erau. Matei le studia sau le împrumuta de la Biblioteca Academiei sau de la Biblioteca Institutului Teologic. (nu putea fi vorba despre studiul religiei dar Matei studia astfel de cărți ce se găseu în biblioteci publice) Apoi: Nu înțeleg de ce dacă sunt pomeniți 2 filozofi români interbelici, L.Blaga și N. Ionescu numele lui Mircea Eliade este înlocuit cu altul Poate este o greșală de tastare dar alegerile parlamentare pomenite în text au avut loc în 1937 și nu în 1935. | |
| = jocul | Laurențiu Orășanu [10.Jan.15 17:48] |
| Omul de rând nu studia religia, nu avea acces la cărți (dacă nu cumva le avea ... dinainte). Dar cărțile despre care e vorba aici puteau fi studiate în locuri speciale, cum sunt cele pomenite, locuri în care nu mergea oricine și în care accesul la anumite lucări e controlat. Jocul numelor e voit, așa cum e voit jocul între realitate și ficțiune (romanul va anunța, pe prima pagină, că orice asemănare... e cu totul întâmplătoare. Mulțumesc pentru observația justă cu anul alegerilor. Voi corecta. | |
| + "Omul care a dat piept cu organele" | Florentina-Loredana Dalian [10.Jan.15 22:37] |
| Faci ce faci și, chiar și într-o scriitură sobră, aduci o notă de umor. Mi-a plăcut fragmentul acesta în care realitatea și ficțiunea se împletesc într-un dozaj inspirat. Ai reușit să creezi atmosfera acelor timpuri, iar Matei Gorganu pare un personaj interesant a cărei evoluție mi-a plăcea să o urmăresc mai departe. | |
| = atenție | Laurențiu Orășanu [12.Jan.15 08:00] |
| Atenția voastră, țintită recent pe această încercare, mă onorează și mă face să postez mai repede fragmentele care urmează. În linii mari, romanul e scris. Sper să merite chinul cititorului, chin oarecum firesc la citirea unui foileton (cum zicea Dan Norea). Sărind peste (nepostând) unele pasaje de legătură, ajutat de faptul că actanții au fost deja aduși pe scenă în fragmentele mai puțin juicy de până acum, voi posta, cum ziceam, în ritmul evenimentelor din povestire, ritm mai alert spre final. Mulțumesc pentru atenție, aștept observații critice, de mare ajutor în faza în care mă aflu cu această încercare. Și, nu uitați, orice asemănare... | |