| + Până la poemul complet | marin badea [22.Nov.14 09:39] |
| Tot cred că poemele mai puțin reușite sunt acumulări, exerciții pentru acele texte care devin, pur și simplu, complete. Și cred că poemele care respira pe spații ample sunt specifice autorilor care nu se mulțumesc cu puțin. Acesta este un text din care, dacă aș cita ceva anume, simt că l-aș ciunti. Are suflu, are înălțime și, mai ales, are fior. | |
| = onorată | Ottilia Ardeleanu [22.Nov.14 11:39] |
| de recomandare, onorată de comentariu. consider că ceea ce avem de spus (despre) fiecare dintre noi este inepuizabil. mai greu este să ne descoperim... și, și mai greu, să avem curajul să ne lăsăm descoperiți. vă mulțumesc foarte mult. | |
| = . | Ecaterina Bargan [22.Nov.14 13:51] |
| ai trei noduri aici, pentru care intregul e frumos, dar ai putea sa lucrezi textul si mai mult: 1.totul a rămas nemișcat ca-ntr-un tablou bine plătit 2.aud că se mai zbate un trecut ca un vițel înjunghiat inima mea 3.ne-am fi ținut de mână ca și cum am fi scris cea mai delicată poezie tu cu mâna mea eu cu mâna ta | |
| = ... | Iulia Elize [22.Nov.14 17:05] |
| un poem greu, ca un fel de apăsare, de plângere, parcă ar fi vorba de ziduri sentimentale prin care treci plângând. e primul poem de factura asta pe care l-am citit la tine, și steluța e acolo pentru că poemul o merită din plin | |
| = pare a fi | Lavinia Micula [22.Nov.14 21:12] |
| o pagină de jurnal, o confesiune, eliberare a unei emoții prin actul scrierii. Aș fi văzut altceva la finele textului/întîmplării, nicidecum curcubeie. Asta pentru că îi scade din credibilitatea/gravitatea/seriozitatea de dinainte. Posibil, însă, că asta ai și dorit să transpară, concluzionînd astfel. In plus, de ce tocmai vițel? I-aș fi cruțat viața, în orice condiții. | |
| = Katy, | Ottilia Ardeleanu [22.Nov.14 19:02] |
| deși orice cuvânt/ expresie/ vers/ stil/ tehnică etc. mai poate fi prelucrat/ ă, recunosc faptul că niciodată nu mi-a plăcut să ajustez peste măsură un text. mi se pare că-i iau din strălucirea lui naturală. și mai recunosc că doar acele texte pe care le recitesc după o vreme și care reușesc să-mi inducă emoții ca și când le-aș/ -am fi scris chiar atunci, proaspete adică, doar acelea intră sub incidența poeziei. însă pentru mine, chiar faptul unei remarci, unei evidențieri, unui cuvânt pro sau contra înseamnă că textul are un cristal de poezie, măcar unul. și nu este de neglijat. îmi plac punctele tale de reper din acest poem. mulțumesc. Iulia, bucuroasă de-a dreptul să-mi fii părtașă la un poem pe care l-am (re)trăit scriindu-l. mulțumesc. | |
| = Lavi, ne-am | Ottilia Ardeleanu [22.Nov.14 22:41] |
| suprapus, de aceea îți răspund abia acum. ochii umezi ai unui vițel exprimă mai bine decât orice sacrificiul... ai intuit tu ceva, îți mulțumesc pentru. | |
| = . | Lavinia Micula [23.Nov.14 12:41] |
| Eu cred că ochii unui pui de animal exprimă ceea ce vedem noi în ei, inclusiv umezeala aceea, nimic altceva. Nu m-aș fi gîndit la ideea de sacrificiu, în contextul iubirii, mai ales. De aceea te-am și întrebat de ce vițel? Apoi, prima strofă are iz de reproș, cum, dealtfel, întreg textul aduce cam pe acolo. Iar ideea de a scrie unul cu mîna celuilalt nu mi se pare nu prea reușită. Aduce a dependență, a identificare cu celălat, ceea ce poate atrage după sine alte și alte nemulțumiri și neîmpliniri. Pentru că realitatea e alta. Nu fac o analiză, este un text transparent, rupt parcă din tine, în care se simte doza de autenticitate, de întîmplare întîmplată; și de aceea mă voi opri aici. | |
| = . | Ottilia Ardeleanu [23.Nov.14 12:53] |
| mai cred că fiecare dintre noi vedem în ceilalți după cum vedem în noi înșine. identitate, însă, nu se stabilește niciodată. nu te opri dacă crezi că mai e ceva de zis. îți mulțumesc pentru revenire. | |
| = * | Lavinia Micula [23.Nov.14 13:24] |
| identitate vs. identificare - există o diferență între cei doi termeni, de care m-am și folosit făcînd referire la identificare. Indubitabil vedem în ceilalți ceea ce este dat în ființa noastă; fie că ne place , fie ca nu. Dar de la felul în care ne percepem pe noi și pînă la a vedea în celalalt acelasi lucru, este un drum lung, plin cu întrebări și incertitudini, după cum este și firesc. Voiam să mai spun că în afară de candoare nu pot vedea nimic altceva în ochii unui pui de animal. | |
| = depinde (în) câte | Ottilia Ardeleanu [23.Nov.14 14:14] |
| ipostaze (apucăm să) vedem în ochi(i unui animăluț). ar fi absurd să credem că putem în câteva vorbe să cuprindem un întreg univers... ultima ta frază exprimă ceea ce îți dorești, de fapt. mă bucură dialogul acesta instaurat în spațiul acestui text. îți mulțumesc încă. | |
| = of, Otilia | Lavinia Micula [23.Nov.14 15:52] |
| - nu cuprindem întreg universul, nici n-am cutezat a gîndi; - genul acela de fraze, exprimă ceea ce am putea fi; că de dorit, ne-am afla deja pe alt tărîm. De aici am și pornit al 2-lea comentariu, de la nedumerirea mea vis-a-vis sacrificiul de care vorbeai, pe care eu nu-l pot cuprinde cu mintea cînd e vorba de iubire; nicidecum. Nu doresc să extindem dialogul, este inepuizabil, probabil. O zi senină. | |
| = Lavina, | Ottilia Ardeleanu [23.Nov.14 16:30] |
| încă o dată, mulțumesc pentru interesul acordat acestui text. mai mult ca sigur că subiectul se poate continua la fel cum se poate opri aici. asta (nu) înseamnă că probabil ne aflăm de aceeași parte a lui a (fi) iubi(t). o temă inepuizabilă atât în cer cât și pe pământ. | |
| = Un final.... | petre ioan cretu [01.Dec.14 06:19] |
| Un final tulburător, al cărui ultim vers, "iar noi vedeam curcubeie", ca niște puncte de suspensie, lasă loc pentru speranță. Un poem amplu, unde emoțiile se succed într-un ritm gradat, cu multă iscusință. Am promovat pe facebook și google +, atât am putut... | |
| = vă mulțumesc, | Ottilia Ardeleanu [01.Dec.14 08:16] |
| domnule Petre-Ioan Crețu, onorată. | |