| = Gabriel | Alexandra Negru [19.Oct.14 18:42] |
| de obicei îți iese când scrii ceva, dar de data asta nu mi se pare că ai făcut mare lucru. în primul rând, ai prea mult balast ( "noi ca un pendul măsurând infinitul nopții, really?) , apoi, faza cu regulile e cam naivă, nu știu, nu-i deloc grozavă. după aia pui virgulă pe unde apuci, unele părți au, altele nu au virgule :-? dacă pui, măcar pune peste tot. mi-a plăcut începutul și încă câteva construcții. știu că poți mai mult. | |
| = Gabriel, | marin badea [20.Oct.14 05:33] |
| Știu că poți mult mai bine decât atât, de aceea nu am să mă supăr pe tine, pentru acest text. Așa e: prea mult balast, prea puțină încărcătură lirică. E drept, se întâmplă... ți s-ar potrivi ca o mască, ca un zâmbet Are nevoie de o comprimare. | |
| = . | Leonard Ancuta [20.Oct.14 20:08] |
| alexandra are dreptate, trebuie curatat bine textul, uite eu iti propun varianta mea> un milion în plus la salariu ore suplimentare de îndrăgosteală în weekend lumea nu contează totuși sfalsitatea ei potrivita ca o mască & buruienile cresc mai înalte ca tine uiți că de fapt unitatea de măsură a timpului e ceea ce iubești eram întreg și a trebuit să devin jumătate ca să ai loc în viața mea nu eu sunt acela să decidă cine iubește și cine nu cine luptă și cine nu simt cum tot ce pleacă dinlăuntru tot ce îmi leagă atomii și îmi da unitate încetează să existe o mână rece de femeie nu reușește să-mi adune trupul crăpat nu reușește să scape de panica sângelui meu curgând abuziv prin venele ei cum spunea denzel "a wise woman knows the importance of speaking life into her men" omul ăsta a cunoscut o femeie cu adevărat femeie ori o mamă cu adevărat mamă întotdeauna cel care a iubit l-a tras după el și pe cel care încă nu când uiți să scrii poezie toți oamenii încep să fugă din ea o incizie în coșul pieptului prin care îmi voi cere din nou dreptul la viață apoi am să-mi cumpăr un pian și am să măsor lumea cu toate sunetele până am o să o simt sunând din nou bine | |