+ Ioan
| |
| te străduiești mereu să îmbini imaginile cu clipe rupte din realitate. ești singurul care lucrează așa ceva pe site. pozele tale sînt instantanee din viața prietenilor tăi, a celor din familie sau o celor cu care lucrezi. împletești poezie cu imagini și evenimente ce se petrec în viața ta. este o formă de exprimare interesantă mai ales atunci cînd versurile sînt bine pliate pe fotografii și cînd tragi linie la sfîrșit vezi o sumă potrivită. mie îmi plac și fotografiile, cea cu marea și macii cel mai mult. și cea cu fumătorul de pipă e frumoasă, parcă te trimite în alt timp. îmi plac și versurile, lama infinitului, umbra, ploaia gîndului cum cîntă peste natură. mă bucur că te străduiești și nu faci niciodată ceva de mîntuială. eu apreciez suma de la sfîrșit. îți doresc succes la foto cît mai bune și inspirație la versuri. |
|
+ "ia în serios ziua de azi"...
| |
Poezia lui Ioan-Mircea Popovici a devenit un jurnal esențializat al rămaselor gesturi și gânduri care încălzesc mai târziu aerul amintirii, iar memoria ca o centrală lirico-termică duduie:"- ce-a fost ieri/- ziua cu tornada la Histria/ - și gemenele din rapiță?/ - de unde să știu/ - și vernisajul?/ - a fost vineri". Și a fost o zi...Este extraordinar de asemenea cum fotografiile poetului par a fi mai degrabă picturi care transmit sentimente de aleasă curățenie morală. Astfel încât poemul pare "o așteptare lungă/ devenită curând/ cât un nor mare" în care locuim cu vederea și visul.
|
|
+ o așteptare lungă...
| |
esență și tentă, două elemente care converg înspre împlinire.
"ia în serios ziua de azi
cum ai luat-o pe cea de ieri
și mâine
vino să vedem
ce ți-a ieșit
(...)
motivul
o așteptare lungă
devenită curând
cât un nor mare"
aprecieri și o stea
cu sinceritate,
|
|
= Ascult
| |
Un aspect de remarcat în rândurile de aici (las la o parte pozele, deși, poate, au mai mult poezie) este sugerarea prin idee a muzicalității. Adică se transmite o stare, iar percepția acesteia, de la un receptor la altul, este normal să fie diferită. Aș spune că aici găsim o altfel de sugestie, care nu mai vine din sonorități (sau prea puțin), ci din puterea persuasivă a ideii. Riscul este acela de a nu impresiona, fiindcă, un cititor profesionist se găsește în fața unei dileme: să accepte sau nu manierismul autorului, dat de vehicularea acelorași și acelorași lexeme? Uneori da, în măsura în care cuvintele se încarcă de sugestie; alteori nu, fiindcă există impresia că se alunecă în autopaștișare.
Mă rog, e mai greu să fii de altă părere decât doi steluțari prietenoși, dar tot prietenește spun și eu ceea ce spun. |
|
= sămânța vie
| |
"acolo
pe tărmul înalt
te-ai împiedicat de umbra ta"
privesc ultima fotografie
ascult cum cântă ploaia în maci
mă împiedic de umbra unui gând
"pe-o lamă de Infinit
norocul ți-a zâmbit"
(foto 2)
pe tabla de șah ca o tavă goală
sau ca o masă regală
a cuvintelor nerostite
cad semințele de apă
ale încercării
"ascultă cum cântă ploaia gândului
pe floarea roșie
și pe firul de iarbă"
(foto 4)
cântă sâmânța vie a macului
prieten bun al somnului
din inima cuvântului
ascult cum cântă ploaia în noi
|
|
= fiecare semn/ nodul pescarilor de Infinit
| |
între cele de ieri
și cele de azi
o noapte
scrisă
pe o singură parte
din tablele Tympului
de pe Bricul Mircea
un trandafir pentru voi
și-o povese cu noi
cei mici
în drum spre Mănăstirea Galeșu
acolo unde
osemintele sfinților martiri
sfințesc ora Poetului
când
eu și Singurătatea mea
întindem pânzele pe șasiuri
cu laviuri
lipsind de la vernisajul de mâine
zidind Amphiteatrul de piatră
și azi
devine un mâine
și-un ieri
Pentru Bia cu Poezia
Teodor și Vasile
George și Anne-Maria
fiecare semn
un nod de lumină
năvodul faptelor bune
să fie
cu multumiri
înmulțite
cu povestea
din vestea cu vernisajul
din grădina Inorogului Alb
de ziua Pământului
pe punctul de sprijin
punctul 7 al zarului
|
|